Televiziunile, autismul politic si lupta impotriva lui Ponta

”Trebuie să-l atacăm pe Ponta pe partea de corupție! Ba nu, trebuie să zicem ceva de iresponsabilitatea lui. Mai bine, cred că ar trebui să ne luăm de fața lui de puțoi neterminat și incert sexual! Greșiți, domnilor, ar trebui să zicem că e omul rușilor și că l-a împins pe Panait de la balcon! Ar trebui să-l atacăm pe creșterea fiscalității! Oricum, ar trebui să zicem și ceva de pensii mici și medicamente scumpe!”

Cred că nu e cetățean implicat politic de partea opoziției care să nu aibă o strategie de atac la Ponta, o temă, un plan de comunicare. Dar care sînt canalele de comunicare prin care aceste mesaje ajung la alegători? Și cine sînt purtătorii de mesaj?

Canale de comunicare:

1. Media clasice – B1 și Realitatea TV sînt canale ocupate de gruparea Băsescu-Udrea și lipsite de credibilitate la publicul larg, se adresează doar nucleului dur al alegătorilor opoziției, alegători care oricum nu votau Ponta și PSD. Nu avem presă independentă, cu sex appeal și acces la mediile neimplicate politic care să dea mesaje politice credibile și accesibile (accesbil, în ciuda a ceea ce cred politicieni și intelectualii lor din dotare, nu e sinonim cu ”pentru proști”. Accesibil e un mesaj suficient de relevant și inteligent încît să stîrnească interesul, să fie înțeles și să convingă. B1 și EVZ sînt organe de propagandă  de partid, eficiente în lupta din interiorul opoziției pentru voturile nucleului dur, dar cu eficiență zero în rest. Opoziția și-a făcut televiziune și ziare pe stil autist, ca să-și facă campanie în interiorul nucleului său dur, pentru bătăliile interne sau fratricide, sau pur și simplu pentru orgoliul personal și uzul propriului cult al personalității. În acest moment ambele sînt în slujba unui cuplu politic, nici măcar partid (PMP nu exista la aceste două organe de presă înainte să ajungă acolo Udrea) și utilitatea lor se reduce la promovarea cuplului politic în detrimentul altor reprezentanți ai opoziției. În afara nucleului dur, efectul lor e mai degrabă negativ, arată publicului larg că opoziția nu e mai brează decît puterea și folosește aceleași metode de propagandă și televiziuni în oglindă. B1 anulează critica la A3. După o emisiune cu Turcescu și Udrea, după o emisiune cu Gâdea și Ponta, nu-i mai trebuie nimănui politică. Doar o pungă în care să vomite (cele două televiziuni ar trebui să pună la dispoziție telespectatorilor neavizați astfel de pungi).
2. Internet – aici se duce adevăratul război, însă acoperirea pe care o are internetul e destul de scăzută (pînă în 10%). Și aici s-au format insule ale autismului politic și, dincolo de publicurile deja convinse, de nucleele dure ale taberelor politice, la publicul larg, neinteresat de politică, nu ajung decît mesaje cu grad extrem de ridicat de părtinire, potrivite doar pentru nucleele dure. În 2004 ”guerrilla digitală” a avut impact tocmai la acei neimplicați politic (din 1998 pînă în 2004 nu m-a interesat politica – abia dacă știam cine e președinte și cine premier, nu urmăream politică la televizor, nu citeam ziare, nu urmăream politică pe net – însă guerrilla digitală cred că o știu și azi pe dinafară). Mesajele care circulă acum, de la editoriale savante la fotoșopuri, sînt extrem de agresive și nu fac decît să îndepărteze pe cei din afara nucleelor dure, pe așa-ziși indeciși. Lumea cleios-cenușie, populată cu zombie politici cu spume la gură îndepărtează privitorii de pe margine.
3. Mouth to mouth – doar mesajele puternice, relevante și convingătoare circulă mouth-to-mouth. Pentru asta, susținătorii unei anumiți idei sau grupări și care fac prozelitism trebuie să fie convinși și să aibă argumente. Doar mesajul ”binele cel mai mare” se pretează pentru prozelitism. Mesajul ”răul cel mai mic” are efect zero, fiindcă nu circulă. Prozelitism facem față de cei apropiați, față de rude, prieteni, colegi de muncă, cunoscuți. Ne punem credibilitatea în joc. Oamenii simpli care transmit mesajele mouth-to-mouth nu sînt nici polticieni, nici actori, nu au talentul prefăcătoriei, nu au forța de a transmite convingător mesaje în care nu cred. Trebuie să fie ei înșiși convinși înainte de a transmite aceste mesaje.
4. Afișaj public – aici multe nu sînt de spus. Afișajul public costă, are credibilitate scăzută și e valabil doar pe timpul campaniei electorale.

Purtători de mesaj:

Aceiași lideri politici care au condus România și actualele partide de opoziție timp de aproape zece ani. La conducerea partidelor ”dreptei„ schimbările sînt nesemnificative. Băsescu, Udrea, Blaga, Macovei, Antonescu și ceilalți lideri de eșalon unu sau chiar eșalon doi au credibilitate zero sau chiar negativă la publicul larg, la așa-ziși indeciși sau neimplicați. Se pot lupta între ei pentru voturile nucleului lor dur (și asta și fac), însă nu pot spera să convingă pe cineva din afara acestui nucleu dur. Nici măcar nucleul dur nu mai reușesc să-l convingă.

Opoziția e cuțitul fără lamă căruia îi lipsește doar mînerul. Nu are purtători de mesaj credibili, nu are mesaje credibile și relevante, nu are canale de comunicare. Iar pentru a învinge PSD-ul și pe Ponta trebuie să ai purtători de mesaj credibili, mesaje credibile și relevante, canale de comunicare. Dacă mîine apar vreo zece-cincisprezece lideri de opoziție credibili, de care lumea să nu se fi plictisit, necompromiși în ochii publicului, nearondați unei mici secte uzate și detestate de public, dacă mîine apar zece mesaje puternice și relevante pentru marele public, care să miște oamenii și să le schimbe viața, dacă mîine apar cîteva sute de jurnaliști, două-trei televiziuni nearondate unei mici secte, cîteva zeci de ziare și site-uri, cîteva sute de mii de militanți și cîteva zeci de milioane de euro, Ponta poate fi învins. Dacă nu, nu.