Semnificatia condamnarii lui Nastase

Cei care l-au acuzat pe Năstase de corupție au avut dreptate. Năstase a fost condamnat definitiv de instanțele judecătorești pentru corupție. Acuzațiile la adresa lui Năstase s-au adeverit, au fost dovedite și confirmate de justiție.

Cei care au acuzat DNA și procurorii în general de justiție televizată, de incompetență și absența rezultatelor și condamnărilor nu au avut dreptate. Marile dosare de corupție, în care procurorii au fost acuzați că le-au deschis fără să aibă probe, au fost confirmate de instanțele judecătorești și acuzații, politicieni care au ocupat funcții înalte în stat, au fost condamnați.

Cei care au fost de cealaltă parte a baricadei față de Năstase și ai săi în toți acești ani s-a dovedit că au fost de partea adevărului și dreptății.

Cele două condamnări ale lui Năstase și condamnările celorlalți politicieni și clienții politici ne confirmă că în 2004 și 2009 am votat așa cum trebuie și am luat deciziile corecte.

Nu există îndoieli aici: cei care au susținut partida Băsescu în 2004 și 2009 au fost de partea binelui, cei care au susținut partida Năstase/Geoană au fost de partea răului. Alegerea lui Năstase în 2004 sau a lui Geoană în 2009 ar fi fost catastrofale pentru România. Cei care s-au opus acestor alegeri și care i-au oprit pe aceștia să ia puterea pot fi astăzi mîndri. Au fost de partea dreptății și adevărului și au dat un vot bun și folositor României. Partida Băsescu, cu toate păcatele ei, a salvat România în acești zece ani din mîna unor personaje de teapa lui Năstase, SOV, Voiculescu, Fenechiu, Vanghelie, Cătălin Voicu sau Remeș.

Evident, ”partida Băsescu” ar fi putut face mult mai mult pentru România și cu foarte mare indulgență se poate spune despre guvernările Tăriceanu și Boc că au fost guvernări decente pentru România și că ar fi ieșit în vreun fel sau altul din tradiția guvernărilor etatist-socialiste. Nu au ieșit, și aici e vina și a lui Băsescu, și a lui Tăriceanu, și a lui Boc, și a PNL-ului, și a PDL-ului.

Însă România în acești zece ani s-a transformat dintr-o țară guvernată și controlată exclusiv de Mafie într-o țară în care omnipotența Mafiei este pusă la încercare de Justiție și în care, din fericire, asistăm la un război destul de echilibrat între Justiție și Mafie.

Politicienii opoziției ar trebui să iasă public și să spună: ”Da, am avut dreptate. Cu toate rătăcirile, lașitățile, defectele și păcatele noastre, am fost de partea bună a baricadei. Se confirmă ce am spus în 2003, 2004, 2005, 2007 sau 2009. Istoria ne-a dat dreptate.” Din păcate, opoziția a ales să tacă atît cu privire la atacurile inacceptabile ale lui Ponta la adresa puterii judecătorești și statului de drept cît și cu privire la semnificația celei de-a doua condamnări a lui Năstase.

Marele învins al zilei nu este PSD, care își este consecvent propriei istorii de după preluarea puterii politice în 1945. Este PNL, partidul care a făcut o alegere fundamental greșită în 2007 și care s-a situat consecvent în acești șapte ani de partea răului. Iar ultimele știri din justiție invalidează opțiunea PNL din toți acești ani. La urma urmei, apropierea PNL de PSD s-a făcut în primul rînd pe subiectul justiției, ambele fiind de aceeași parte a baricadei, partea de care se mai aflau Năstase, Cătălin Voicu, Remeș, Fenechiu, Voiculescu sau SOV. PNL s-a aflat șapte ani în deșert, șapte ani irosiți pentru PNL și grei pentru România, și din cauza PNL-ului.

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

2 comentarii

  1. Excelent articol, dar te rog, scoate-l pe Remş amatorul de cârnaţi din rândul mafioţilor autentici. Întinează idealurile Mafiei.
    Iar faptul că a primit pentru un şirag de cârnaţi tot atât cât Năstase pentru un şirag mult mai lung de infracţiuni majore mă indispune teribil.

    1. Gândește-te la confiscarea averii rezultate din infracțiune 😉
      Remeș e dator doar niște cârnați, pe când Adelu….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *