Lucrurile sînt extrem de clare. Platforma de pe care candidează atît MRU cît și Diaconescu este unitatea dreptei și lupta împotriva PSD-ului și lui Ponta. Ambii au susținut-o public, cu insistență chiar. Pentru asta cer votul alegătorilor. Să nu ne facem că plouă. MRU și Diaconescu nu au și nu au avut alte idei politice decît unitatea dreptei și lupta împotriva lui Ponta. În turul II au posibilitatea de a-și vedea visul cu ochii: unitatea dreptei și lupta împotriva lui Ponta.
Astfel, MRU și Diaconescu sînt obligați să-l susțină pe Iohannis în turul II, împotriva candidatului PSD, dacă sînt consecvenți și respectă votul alegătorilor. Este o susținere din oficiu, fără negocieri prealabile. Nu putem vorbi de negocieri. Ce se întîmplă dacă negocierile eșuează? Dacă cei doi și partidele lor nu primesc ceea ce-și doresc? Aruncă în aer unitatea dreptei și nu mai luptă împotriva lui Ponta? Păi și discursul lor de pînă atunci? Cum rămîne cu el? Și cum rămîne cu mandatul dat de alegători? Dacă Diaconescu sau MRU nu-l susțin necondiționat, fără negocieri, pe Iohannis în turul II, înseamnă că și-au mințit și trădat alegătorii.
Dacă Diaconescu sau MRU vor să negocieze în turul II cu Ponta sau Iohannis, să joace rol de arbitru între finaliști, atunci trebuie s-o spună de pe acuma și să renunțe la discursul unionist și antipesedist.
Avînd în vedere că toți cei trei candidați ai ”dreptei” la prezidențiale vor candida pe aceeași platformă, a luptei împotriva PSD-ului și unității dreptei, marja de manevră a celor doi care pierd în primul tur este zero. Din momentul în care se anunță rezultatele primului tur Iohannis le va face invitații de susținere celor doi. Fiind sigur că va intra în turul II, poate le va face aceste invitații încă din timpul campaniei electorale de dinaintea primului tur. Ce vor face? Vor cere timp de gîndire? Se vor declara neutri în lupta Iohannis-Ponta? Vor renunța la unitatea dreptei în turul II? Nu pot face asta.
Evident că nu se pune problema ca în turul II să ajungă alt candidat al dreptei decît Iohannis. În primul tur contează aproape exclusiv structurile de partid. La europarlamentare PNL șI PDL au obținut împreună în jur de 27%, ceea ce îi asigură lui Iohannis un scor de 20-25% în primul tur al prezidențialelor. PMP, partidul de care depinde Diaconescu, a obținut abia 6% și este în dezintegrare, în condițiile în care doi importanți baroni ai partidului, Florin Popescu și Gheorghe Ștefan ”Pinalti” au probleme în justiție și o bună parte dintre oportuniștii veniți în partid vor pleca. PMP a folosit drept criteriu unic de recrutare oportunismul și acum plătește. Singura șansă e să semnalizeze public stînga și să promită membrilor o alianță cu PSD. Cu 6% nu se poate intra în turul II al prezidențialelor. Ca să ajungă în turul II; Cristian Diaconescu are nevoie de un scor de patru ori mai mare decît a luat PMP la europarlamentare. Despre MRU nici nu are rost să discutăm. Probabil va lua peste scorul partidului, însă e greu de crezut că va trece de 5%. Șansele de a ajunge la 20-25% sînt absolut nule.
În primul tur Iohannis va porni din pole position și nu este obligat să-și atace concurenții de pe dreapta pentru a crește. E suficient să-și conserve scorul și să dea mesaje de unitate și frăție la adresa lui Diaconescu și MRU. Cu astfel de mesaje își lasă concurenții fără arme și pregătește terenul pentru turul II.
Adevărul e că MRU și Diaconescu sînt mat. Nu au șanse să-l depășească pe Iohannis și nici marjă de manevră în turul II, atunci cînd vor fi obligați să-l susțină necondiționat. Meciul a fost pierdut la europarlamentare. Atunci s-a închis jocul.