Ieri, completul de judecată de la ICCJ l-a condamnat pe Ponta la prezidențiale. După un an și jumătate de cînd sînt la putere, pesediștii sînt șocați că încă mai au parte de condamnări și că fostul lor prim ministru și președinte al partidului din perioada 2000-2004 și candidat la prezidențiale, simbolul și cîndva liderul intangibil al Mafiei, este condamnat la închisoare a doua oară, ambele sentințe finale dîndu-se sub PSD partid de guvernare.
Rămîn două variante pentru pesediști: Ponta și Dragnea. Apropo de Dragnea, el este cel mai interesat să controleze președinția și justiția, în condițiile în care procesul lui sigur se va întinde și după prezidențialele din 2014. Doar doi eventuali președinți îl pot scăpa pe Dragnea de pușcărie: Ponta sau Dragnea.
Dragnea nu are anvergura lui Ponta, nici imaginea și popularitatea națională a acestuia, însă controlează PSD și pentru pesediști e un erou al luptei împotriva justiției și ”regimului Băsescu”. Ponta are procente, imagine publică și anvergură politică, însă pesediștii sînt nemulțumiți de felul în care a gestionat relația PSD cu justiția și cred ori că a fost păcălit de Băsescu, ori e mînă în mînă cu Băsescu. De aici și ieșirile publice ale lui Ponta din momentele importante din relația justiției cu PSD, la începerea urmăririi penale împotriva lui Dragnea și condamnarea lui Năstase. În ambele situații Ponta a ieșit cu declarații războinice, cocoșești, pentru e atenua în ochii pesediștilor imaginea de pămpălău incapabil să pună justiția pe labe sau chiar trădător. Ponta n-a putut opri începerea urmăririi penale în cazul lui Dragnea și nici condamnarea la închisoare a lui Năstase. Pesediștii încep să se gîndească că individul e inutil.
Nu pot scăpa de el acum, că ar însemna să piardă guvernarea, și aici au exemplul pedeliștilor lui Blaga care l-au executat pe MRU cu prețul intrării partidului în opoziție. Însă îl pot executa politic după prezidențialele de anul acesta sau în 2016.
Ce argumente are Ponta în fața pesediștilor care îl acuză că nu a făcut nimic împotriva justiției? Le poate spune că e pur și simplu incompetent și nu e în stare, le poate spune că el iubește dreptatea și vrea mafioții la pușcărie sau le poate spune că nu are pîrghiile necesare pentru a interveni din poziția pe care o ocupă. Cu alte cuvinte, Ponta nu se poate apăra decît spunînd că nu e președinte și că dacă ar fi președinte ar putea să… Aha! vor replica pesediștii.
Si cum o sa-i convinga pe PSD-isti ca el chiar o sa-i scape de puscarie in loc sa aplice la fiecare condamnare metoda ‘eu eram plecat din tara, n-am stiut, judecatorii au facut totul de capul lor’.
A, am uitat mai are si metoda taierii curentului in plina sedinta. Pe asta o s-o aplice, asta a functionat de minune in cazul lui cu doctoratul.