În urmă cu câteva săptămâni am scris despre situaţia lui MRU ca prezidenţiabil al opoziţiei (http://www.blogary.ro/
Am început cu MRU şi acolo m-am şi oprit, pentru că în percepţia publică ceilalţi posibili candidaţi ai opoziţiei ocupă un spaţiu infim.
Asta în sine nu este o problemă majoră: în toamna lui 2008, tot cu un an înainte de alegeri, Antonescu era într-o situaţie similară sau mai rea iar în primul tur a obţinut 20%.
Până acum câteva zile, lucrurile stăteau astfel:
– Toţi membrii marcanţi ai PDL erau, din punct de vedere al încrederii, sub MRU sau Traian Băsescu sau Antonescu sau Ponta sau Oprescu sau Iohannis sau chiar Tăriceanu.
– Emil Boc a anunţat că nu va candida.
– Nu e clar de ce Isărescu ar repeta experienţa nefericită din 2000. Nu există semnale publice că s-ar decide să candideze, sau că ar face-o din partea opoziţiei (dacă aş fi în locul lui aş accepta doar o ofertă de la PSD).
– Eugen Tomac nu poate candida întrucât nu va avea vârsta necesară conform Constituţiei decât prin 2016.
– Videanu are o mică problemă cu DNA şi oricum era irelevant sociologic vorbind.
– Alte nume vehiculate în ultimii ani (T. Baconschi, A. Papahagi, Sever Voinescu, Cristian Diaconescu, Cristian Preda) nu există în sondaje ca opţiune spontană.
– Scenarii testate de ARP, în care Vasile Blaga este candidatul PDL, îl duc la 7%, mult sub scorul partidului.
Pachetul de informaţii de mai sus nu este un diagnostic cu privire la performanţa unui candidat sau unor candidaţi ai opoziţiei în 2014, ci doar relevă faptul că punctul de pornire este slab.
În acest peisaj au apărut candidaturile la nominalizarea PDL. Predoiu şi Falcă apar amândoi din penumbra, fiind perfect integraţi în peisajul de mai sus. Un element interesant este următorul: campania pentru obţinerea nominalizării va fi un test major de marketing şi comunicare. Dacă până în decembrie se aude în continuare în principal de Ponta, Antonescu, USL, PSD, etc. campania a fost dusă exclusiv în interiorul PDL iar aceste luni au fost parţial risipite. N-ar fi un dezastru – până la urmă nu toţi românii aleg între Falcă şi Predoiu, ci doar membrii PDL, iar până la alegerile propriu-zise ar mai fi aproape un an – dar vorbim despre o şansă de a-şi face reclamă. Sau, măcar, de a intra în conştiinţa publică drept posibil preşedinte (fiecare dintre ei).
PMP nu există în discuţie. În puţinele luni care au trecut de la apariţia partidului nu s-a reuşit promovarea unui prezidenţiabil. Alegerea lui Eugen Tomac drept lider al partidului – un om care nu poate candida în 2014 – a fost o mişcare neinspirată în perspectiva alegerilor din toamna anului viitor.
Un cu totul alt mod de a citi lucrurile este că partidul îşi asumă un rol secundar pe scena politică la prezidenţiale. Fuziunea cu FC despre care se vorbeşte intens e naturală. În contextul în care opţiunea fuziunii cu PDL nu există, e chiar obligatorie. Când eşti o organizaţie fără prea multă putere, alianţele în care nu eşti motorul principal sunt utile. Pierde candidatul? E vina lui. Câştigă candidatul? Tu ai depus munca de care era nevoie pentru reuşită, tu ai fost motivul real al victoriei.
În concluzie, suntem înaintea unei perioade de cumpănă care se va încheia cu „mene, mene, techel, ufarsin” (numărat, cântărit, împărţit/distrus). Supravieţuitorii nu vor fi cei performanţi, ci cei care sunt cei mai performanţi. În lunile următoare, potenţialii prezidenţiabili ai PDL vor lupta cu imaginea lui MRU. Altcineva pe scenă nu prea se află.
MRU ar fi o optiune la fel de proasta ca si Blaga sau Predoiu. Ma gandesc ca, strict obiectiv, candidatul de dreapta are de infrant urmatoarele obstacole:
– pastrarea votantilor de dreapta negativi (aia care oricum voteaza dreapta, ca sa nu iasa stanga) – sa zucen ca astia or fi un 12%?
– atragerea durilor de dreapta (or fi 2-3%)
– entuziasmarea apoliticilor sau a macar cateva bune procente
– smulgerea a catorva procente din votantii USL
Pentru asta, e nevoie de „a fresh face”. Cineva care sa fie perceput ca fiind deasupra Mafiei politice, care sa aiba tarie sa isi sustina platforma fara sovaieli si care sa nu fi fost manjit de tranzactii politice dubioase. Ori MRU este exact pe dos, drept care votantii lui vor fi exact clientii obisnuiti, nimic mai mult.
Personal, as prefera ca prezidentiabilul opozitiei sa fie Plesu. In afara de faptul ca are un discurs ce patrunde miezul problemei si se poate adresa in toate registrele, ar schimba radical atmosfera politica. Chiar si numai aceasta victorie – fie ea si netradusa in victoria electorala, la care, drept vorbind, e greu de sperat – ar fi un castig enorm pentru opozitie.
Ooho… Buna asta! Dar nu stiu / nu cred ca Andrei Plesu ar accepta sa fie Prezident.
Şi eu m-aş simţi bine cu Pleşu la buton. Dar Pleşu nu e tocmai fresh face. Dreptacii duri îi reproşează asocierea la guverne iliiste. Votanţii USL îi reproşează că îl simt, din rărunchi, că nu e de-al lor. Nu e primitiv, nu e hoţ, e prea „domn”. Îl asociază cu puterea băsistă şi nu are nici măcar golănismele lui Băsescu.