Toată lumea vrea opoziție unită și candidat unic la prezidențiale, însă nimeni nu vorbește despre criteriile de alegere a acestui candidat. Nu-i nimic, spargem noi gheața.
Să începem prin a spune că principalul argument al unificării e creșterea șanselor de a învinge candidatul PSD la prezidențiale. Nu vorbim de unire de dragul unirii.
Vorbim de unire pentru victorie. Altfel, unirea nu-și are rostul. Acesta este, vom vedea mai jos, un criteriu necesar, dar nu și suficient.
Astfel, un candidat unic fără șanse e inutil. Unificarea trebuie să se facă doar dacă crește șansele de victorie la prezidențiale. Candidatul unic nu trebuie să fie un candidat de compromis, care împacă și capra și varza, dar care nu rezolvă problema victoriei, un candidat cel mai mic numitor comun, gen ”alegerea prostului ăstuia fără șanse rezolvă problema unificării de ochii lumii și salvează orgoliile liderilor opoziției”. Nu, trebuie ales candidatul cel mai puternic, cu cele mai mari șanse, chiar dacă el aparține uneia dintre tabere și chiar dacă celelalte tabere din opoziție se simt învinse în negocieri și cu orgoliul șifonat.
Astfel, principalul criteriu al stabilirii unui candidat unic al opoziției e victoria la prezidențiale și nu compromisul călduț între taberele opoziției. Dar cum știm care e candidatul cu cele mai mari șanse? Prin ce modalități aflăm, cum ne punem de acord privind criteriile de stabilire a șanselor și care sînt modalitățile concrete prin acest candidat e decis și acceptat de toată taberele opoziției?
Alegerea unui prezidențiabil unic al opoziției presupune întîlnirea între liderii partidelor de opoziție și stabilirea de comun acord a unui asemenea candidat. Este evident că liderii de partid nici nu pot veni în negociere cu argumentul ”Pentru că așa vreau eu” și nici nu pot da cu banul. La negocieri trebuie să stabilească niște criterii și modalități clare de stabilire a candidatului.
Va fi scorul în sondaje criteriul final? Ce scor, pentru turul I sau pentru turul II? Dacă candidatul unic X are șanse mari să intre în turul II, dar n-are nicio șansă să cîștige finala? Dar dacă are șanse mari să cîștige finala, dar are șanse ceva mai mici să treacă de turul I? Care institute de sondare vor face sondajele? În ce perioadă?
Dacă pentru postura de prezidențiabil unic vor concura trei candidați, X, Y și Z, și scorurile arată așa, cine va fi ales?
- Turul I – Candidatul X – 17%, Candidatul Y – 13%, Candidatul Z – 9%
- Turul II – Candidatul X – 44%, Candidatul Y – 45%, Candidatul Z – 47%
Va participa și PNL la această stabilire a candidatului unic? Vor renunța liberalii la candidatul lor? Să nu uităm că PNL a ieșit de la guvernare tocmai pentru a-și păstra candidatul la prezidențiale. Va prefera PNL să stea în opoziție și să nu aibă nici candidat prezidențial? Nu mai bine îl susținea pe Ponta de la guvernare, decît să-l susțină pe Predoiu sau pe Boc sau pe Udrea, din opoziție?
Vor accepta Băsescu și Udrea un candidat venit din zona PDL sau Blaga și pedeliștii un candidat venit din zona Băsescu/Udrea în condițiile în care mărul discordiei și cauza rupturii celor două tabere a fost tocmai alegerea unui lider al opoziției de atunci? (PNL era încă la putere)
Cum se va realiza, concret, această stabilire a candidatului unic al opoziției?
Să nu uităm însă și profilul politic, intelectual și moral al candidatului. Dacă candidatul respectiv are șanse să-l învingă pe Ponta, dar e tot un fel de Ponta, la ce ne folosește victoria lui? Ce criterii politice, de moralitate și intelectuale ar trebui să respecte candidatul unic al dreptei? Candidatul unic al dreptei trebuie să fie de dreapta sau poate fi și socialist care se declară de dreapta la televizor? Trebuie să fie pro-occidental și pro-american sau ne mulțumim și cu unul căruia vest-europenii și americanii îi put? Trebuie să fie un susținător dovedit al statului de drept sau ne mulțumim și cu un pucist? E ok dacă e puțin mai labil psihic? Dacă e mai încet la minte? Dacă moral e o lepră?
Dacă singurul criteriu pentru stabilirea candidatului îl reprezintă șansele acestuia de a cîștiga prezidențialele, atunci putem să-l punem pe Ponta candidat al dreptei. E de stînga, e pucist, e fan Rusia-China și Che Guevara, e corupt, e mincinos, e iresponsabil și e și mai prostuț, dacă nu chiar tîmpițel sau chiar tembeluț. Și, categoric, are cele mai mari șanse de victorie la prezidențiale.
Astfel, putem creiona, și aici rog și cititorii să vină cu idei, criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească un candidat unic al opoziției de dreapta:
- să aibă șanse de victorie
- să-și fi dovedit pînă acum susținerea pentru piața liberă, libertate, capitalism, responsabilitate individuală și stat minimal, refuzul pentru orice formă de colectivism, egalitarism și etatism, orice utopie resentimentară
- să-și fi dovedit pînă acum respectul pentru valorile statului de drept și democrației
- să-și fi dovedit pînă acum atașamentul față de lumea civilizată, față de alianțele occidentale ale României, adică patriotismul și atașamentul pentru interesul național
- să aibă anvergură intelectuală și statură morală necesare pentru o asemenea funcție
- să fie cu toate țiglele pe casă, cu neuronii neplimbați pe la medici de specialitate
Din comentariile voastre, de la Barbu cel mai evident, se desprinde pt mine concluzia că suntem de fapt sub ocupație, sub ocupație internă.
O parte din țară, aia care ar vrea să voteze, dar n-ar vrea să voteze Ponta, nu se poate manifesta, e sub ocupația unor tovarăși de-ai lui Ponta. Un blat di granda, ca nea Vasile în toamna lui 2012.
Doar că atunci nu știam că Crimeea e-n Ucraina.
Iohannis de la PNL, Cristian Diaconescu de la PMP, Macovei de la PDL. Ei ar trebui sa preia partidele lor dupa euro-alegeri si sa negocieze cum ataca mai departe.
Asta in lumea mea, in lumea reala…
Dintre cei trei, singurul care exista ca intentie de vot este Iohannis.
Johannis e un personaj mai degrabă din lumea reală decît din lumea ta. În 2009 a fost fan Geoană și marea găselniță a USL (PSD/PNL – de fapt, Johannis a fost primul uselist, înainte să se înființeze USL) iar în 2012 a susținut lovitura de stat. N-a trecut niciun test pînă acum.
Data fiind realitatea dezolanta, mi-e greu sa mai gandesc si sa aplic criterii maximale. Am ajuns sa cred ca vom fi norocosi daca am avea o finala Geoana – M.R. Ungureanu. Sper sa iasa presedinte cineva care intelege politica externa si e proamerican. Cam atat, restul e lux si reverie.
Asta cu pro-americanul nu e minimală, e chiar destul de maximală. Nu mă refer la pro-americani de circumstanță și de frică. Ci pro-americani pe bune. De circumstanță și de frică pro-american era și Iliescu. Nu sînt deloc convins că Geoană ar fi pro-american, par egzamplu. În 2009, cel puțin, nu era mai deloc. Tot de la ruși venea ploaia pentru el.
MRU s-ar putea să fie pro-american, deși lui îi e frică să fie pro-ceva și anti-ceva. El ar prefera să fie nul. Nici pro, nici contra.
Evident, un meci Geoana – Ungureanu nu ar fi unul ideal. Dar mi se pare preferabil unuia Ponta – Antonescu. Din pacate, realist privind piesele de pe tabla, mi-e greu sa vad alte variante.
Criteriul 2 anulează Criteriul 1. Cu tot respectul cuvenit, și vorbesc serios, pentru că am cea mai sinceră stimă pentru Mirel și logica lui, nimeni nu poate cîștiga alegerile prezidențiale în România anului de scîrbă 2014, susținînd aceste valori (că-s mai mult decît idei). Mă tem că nici măcar în America nu le-ar cîștiga.
Băsescu a cîștigat în 2004. Cu mesaj anticorupție, dar fără populisme și egalitarisme. În 2004 nu era alt popor aici, în țară. Oamenii votează, dacă li se oferă o alternativă. Din 2004 nu li s-a oferit nicio alternativă, cu excepția lui Băsescu, care a scos PDL-ul din rahat în 2008 și a cîștigat la limită în 2009. În 2008, 2009 și 2012 ”ai noștri” nu au oferit nimic, nicio alternativă, alegătorilor. Mai ales în 2012.
Este absurd să ai pretenția să cîștigi alegerile cu Blaga, Udrea, Predoiu sau MRU. Personajele astea nu există. Ele par să existe, dar nu există cu adevărat. Iar oamenii nu pot vota ceva ce nu există.
A apărut pînă acum un personaj care să susțină aceste valori și l-a respins poporul?
E normal ca poporul să voteze originalul, nu copia. D-aia votează PSD și nu dreapta.
Mirel, recunosc că amintirile mele despre campania din 2004 a lui Băse sînt cvasi-nule. Nu mai țin minte decît că am parcurs un test de compatibilitate politică de-al unui ONG, pe net, din care a rezultat că valorile promovate public de Băse se potrivesc 85 la sută cu ale mele (pe-al doilea loc și al treilea fiind Crinache și Prostea, dar nu mai știu cu ce procentaje). A, și mi-a rămas în minte ideea cu „țepele din Piața Victoriei” (deși nu-s sigură dacă asta n-a fost cumva în 2009?), care mie mi s-a părut cretină, dar se pare că pe mulți i-a galvanizat. OK, lăsînd la o parte că românii sîntem în general ipocriți, mai degrabă leneși, mai degrabă hoți, imaturi și vanitos-ignoranți, și mai avem și prostul obicei să ne schimbăm peste noapte, brusc și fundamental, poziția (azi te pupăm și mîine te scuipăm cu aceeași firească îndreptățire), cîți mai sîntem dintre cei ce-am votat Băse în 2004? Că vorba bancului cu bile, unii ne-am stricat, unii ne-am pierdut și pe restul ne-a furat tanti Nuți.
Băsescu vorbea în 2004, în afară de ţepe în Piaţa Victoriei, despre cota unică, despre bunăstarea prin muncă („al doilea job”) în locul asistării sociale, despre „axa Bucureşti – Londra -Washington”.
http://www.contributors.ro/cultura/opozi%c8%9bia-paradoxala/
Și după ce găsim candidatul care să îndeplinească ceva din condițiile de mai sus, trebuie să găsim și un partid care să aibă principiile astea și care să-l propună și să-l susțină. Musai.
Mai e un lucru, nu un criteriu dar un factor: singurul lucru care poate ține împreună toate forțele din opoziție, inclusiv PNL, în perspectiva prezidențialelor este –> preluarea guvernării <–- , și nu candidatura unică în sine. Dacă eu sunt lider la partidul X și candidatul unic e de la partidul Y sau chiar lider al partidului Y, înfrângerea acestui candidat mi-ar prinde foarte bine pentru că ar fi o lovitură serioasă pentru partidul Y (a scris Bleen de altfel un articol despre asta). În numele formării unei majorități între X, Y, celelalte partide care susțin candidatul unic *și* UNPR + UDMR + minorități naționale, da, eu, liderul partidului X, mobilizez organizațiile să scoată oamenii la vot. Asta înseamnă:
– duo asumat public candidat+primministru
– împărțire funcții, minister, negocieri.
În practică ce se va întâmpla: nu va exista niciun candidat unic, vor fi pe "dreapta" 2-4 candidați (incluzând aici și pe cel al PNL), cel care ajunge în turul doi va negocia ministere și susținere electorală cu ceilalți, probabil că omul de pe locul trei va deveni oferta de prim-ministru pentru ziua turului doi. E posibil, de exemplu, ca Traian Băsescu să devină oferta de prim-ministru, dar doar dacă are un candidat solid, cu procente multe, care să *nu* ajungă în turul doi. (dacă acel candidat, să zicem Boc, ajunge în turul doi nu are cum să se ducă la PDL și PNL și să le spună: 'vă dau câteva ministere în guvernul Băsescu-PMP'. Pentru susținere ar trebui să dea la schimb poziția de prim-ministru).