‘Votul de la Paris’ se intoarce

Scriu despre Ponta de atîta vreme încît am impresia că s-au terminat cuvintele și combinațiile de cuvinte în a-l califica, și ar însemna să repet aceleași lucruri despre cineva care nu mai merită nici o atenție. Ejectat din funcția de prim-ministru de propriul său partid, la presiunea străzii, refuzat de Dragnea pentru șefia Camerei Deputaților, recunoscut oficial recent ca plagiator, după 4 ani în care s-a făcut tot ce se putea face pentru păstrarea status quo-ului și pentru ca să nu suporte consecințele acestui furt intelectual, Ponta varsă din el, fără rușine, fără remușcări, cu același tupeu fabulos și cu seninătatea impostorului clasic minciună după minciună și vorbe iresponsabile în cascadă.

Cu ultima declarație, de ieri, trebuie să fiu însă de acord. Zice el așa:

Acum dacă îi întrebaţi pe cei care stăteau la coadă, am văzut că s-au înscris 8.000 de oameni să voteze în diaspora. 8.000 sunt în câteva blocuri în Drumul Taberei. Şi noi, toată ţara, tot Guvernul, munceşte numai pentru cei 8.000″, a declarat Ponta.

Fostul premier PSD spune că românii trebuiau să voteze în străinătate şi confirmă că existau cozi, însă afirmă că are informaţii potrivit cărora acele cozi erau formate de cetăţeni care „se puneau de mai multe ori la rând„.

„Îmi pare rău pentru acele cozi, pe care însă ulterior am aflat că nu le-am făcut eu, ci cei care se aşezau de două ori, de trei ori, de patru ori la rând, ca să fie cozi, să se arate la televizor”, a spus deputatul PSD.

Ponta s-a arătat deranjat că Dacian Cioloş guvernează doar „ca să nu se supere cei 8.000”, în loc să îi considere pe toţi românii egali. – news.ro

Să explic. Cînd eram mică, mama îmi spunea că ”a te pune” se foloșește cu precădere atunci cînd omul are niște necesități fiziologice și se duce la toaletă. Acolo ”te pui”. Revenind la momentul alegerilor prezidențiale din 2014, la care face referire Ponta, știm, am văzut, auzit, chiar stat unii dintre noi la cozile acelea infernale, de cel puțin 3 ore (Bruxelles) și 8-9 ore în alte capitale și orașe mari occidentale. Cum am aflat din presă, oamenii și-au adus, pentru turul II, și periuțe de dinți cu ei, și mîncare, hotărîți să rămînă pînă reușesc să voteze atît cît va fi nevoie. Un singur lucru le-a lipsit. Toaletele. Așa că e posibil ca în atîta timp petrecut la cozile acelea care su speriat occidentul, să-și fi lăsat rînd să se ducă ”să se pună pe veceuri”. Publice, Dumnezeu știe pe unde, că nici occidentalii ăștia nu se pricep la nimic, s-au trezit cu mulțimi în stradă și niște ecologice de-a lungul cozilor n-au fost în stare să instaleze. Că Ponta așa o fi înțeles de la ”informatori” avînd, probabil, cunoștințe precare de limba română, ori că așa și-a închipuit chiar el, că oamenii ”s-au pus” la coadă la vot, asta nu vom ști niciodată.

Ce știm însă e că Ponta nu se poate abține, nici cu două zile înainte ca Baroul București să analizeze excluderea lui, la cererea formulată de Monica Macovei, să plagieze. ”Votul de la Paris”, din 2009, se întoarce, acum într-o nouă prezentare. Deși cel de atunci a fost tranșat în justiție. Ceea ce îi doresc și lui Ponta.

PS: Că arată că vrea să-și ajute partidul, în această precampanie electorală, e de la sine înțeles. Pentru el, care nu oricum mai are nimic de pierdut, nu e nici o noutate. Cît despre egalitate, nu toți românii au votat însoțiți de camere de luat vederi care să focalizeze personajul central.

ponta prezidentiale 2014(Foto: adevarul.ro)

Facebook Comments

5 comentarii

  1. Mda, Ponta e un tampit sinistru. S-au inregistrat doar 8mii de data asta pt ca procedura e greoaie iar celor plecati le e lehamite de consulatele/ambasadele romanesti. In general e destul de greu cu votatul in diaspora. In N. America de ex trebuie sa te duci in centru daca ai noroc sa ai consulat „aproape”. Daca nu, trebuie sa conduci sute de km. Dus-intors, cel putin o zi pierduta. N-ar avea nimeni din diaspora absolut nici-un motiv sa stea la coada de 2 ori. Dar nah, Ponta e imbecilul nesimtit care il stim cu totii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *