Votaţi Geoană!

geoana011

Votaţi Geoană, dragi intelectuali de dreapta! Votaţi-l, dar patru ani nu vreau să mai aud tînguielile voastre! Vreţi liniştea lui Geoană? Asumaţi-vă liniştea oferită de Geoană!

Votaţi Geoană, voi, dizidenţi, copii şi nepoţi de deţinuţi politici! Daţi-l jos pe cel care a transferat dosarele fostei securităţi la CNSAS, puneţi-l în locul lui pe cel care a preluat ştafeta de la părintele mineriadelor! Asumaţi-vi-l!

Votaţi-l pe Geoană, voi apostoli ai schimbării, dar nu-mi reproşaţi mie schimbarea. Votaţi democraţia lui Geoană, dar să nu vă aud că regretaţi dictatura lui Băsescu.

Votaţi-l pe Geoană, dragi corporatişti, pentru a vă aduce aminte de unde aţi pornit (Geoană promite subvenţii în agricultură, deci s-ar putea să vă fie de folos). Probabil că ştiţi manichiurile alea sofisticate cu culoare albă pe sub unghii, la unele cucoane. Ei bine, acum se poartă clasicul negru pe sub unghii. Purtaţi-l cu mîndrie, el este marca originii voastre!

Votaţi-l pe Geoană, dacă v-aţi săturat de circul politic de la Realitatea şi Antena 3. Veţi primi, în schimb, ciutaci bonomi, stani molfăind tabac pe sub mustaţă, mirceabazi joviali şi răzvandumitreşti adormiţi. E timpul unui nou trend, stabilit deja în campania publicitară de la “Adevărul”!

E, în sfîrşit, momentul să se afle adevărul despre jaful din economia naţională: frauda cu bicicleta*. Ei, nu-i aşa că vi se îngreunează vigilent pleoapele? Ce trebuie să faceţi? Simplu! Votaţi-l pe Geoană!

Votaţi-l pe Geoană, dragi intelectuali imaculaţi, cei care aţi dorit o schimbare! Trîntiţi cu dictatura de pămînt! Dar, o dată cu Geoană, asumaţi-vă şi personajele din spatele lui: Vanghelie, Nica, Iliescu, Năstase, Hrebenciuc. Asumaţi-vă şi maşinăria de propagandă a PSD. E a voastră, e schimbarea voastră şi o meritaţi (nu înţeleg de ce o merit şi eu, dar asta este o altă poveste)

Votaţi-l pe Geoană, dar asumaţi-vă şi vizita pe furiş la Moscova! Votaţi-l pe Geoană, dar asumaţi-v-o şi pe soacra lui! Votaţi-l pe Geoană, dar asumaţi-vă şi inteligenţa lui proverbială!

Votaţi-l pe Geoană, dar asumaţi-vă şi aranjamentul prin care Crin Antonescu i-a cedat voturile. Îl găsiţi aici. Un Crin Antonescu laş, incapabil să spună “În turul 2 voi vota Geoană!”

Votaţi-l pe Geoană, dar asumaţi-vă şi viitorul meu. Pentru că mie mi se face deja pielea de găină, amintindu-mi de regimul Năstase. Şi cred că primele victime vom fi noi, mărunţeii vocali şi fanatici de pe bloguri: eu, Bleen… Nu, nu mi-e frică de viitorul lui Videanu-Blaga-Berceanu. Sînt convins că ei vor fi bine-mersi şi peste patru ani. Îmi e frică de viitorul meu!

Votaţi-l pe Geoană pentru linişte, dar asumaţi-vă şi cei patru ani de pînă acum, în care v-a durut în cur de politică!

Votaţi-l pe Geoană, dar ieşiţi în stradă şi jubilaţi în seara de 6 decembrie! Asumaţi-vă şi bucuria schimbării!

Votaţi-l pe Geoană ca să-l daţi jos pe beţivan, dar asumaţi-vă şi beţia voastră de acum!

Sînt aproape sigur că Băsescu nu va mai fi preşedinte. Campania mea electorală s-a terminat. M-am liniştit. Dar marea mea satisfacţie în următorii ani, dragii mei, va fi să vă strecor replici veninoase ori de cîte ori vă voi auzi lamentările ipocrite (oricum numai asta ştiţi să faceţi, aştept doar momentul în care veţi reîncepe)!

* înainte de revoluţie ţăranii furau noaptea recolte, cu bicicleta.

Facebook Comments

12 comentarii

  1. Nedormitule, frate, vei fi nedormit mult timp de acum incoace. Asta e viitorul facut cu mina si mintea noastra.

    Intelectualii si votantii carora te adresezi tu sint in simbioza cu sistemul ticalosit, traiesc si sint satisfacuti de pe urma lui si nu au nicio urma de empatie pt victimele lui, si a lor.
    Fanarul, plecaciuni si plocone sint idealul lor de societate si nu au nici un interes sa aiba o societate europeana in care toti romanii au aceiasi valoare.

    Asa-zisa oboseala cu scandalul lui Basescu e doar un pretext si nu se va intimpla nimic semnificativ pina cind romanii nu revendica ei si pt ei puterea exercitata in numele lor.
    E timpul sa ne uitam dupa o noua generatie de politicieni romani cu care sa avem ceva in comun si care lucreaza pt noi!

  2. Ce aveti fratilor???
    Nu vedeti ca totul este o mare marsavie??Eu zic ca voi astia intelectuali sa mergeti cu geona al vostru(ILIESCU2) numai sa nu care cumva sa va auzim peste juma de an ca va pare rau ca e tampit samd(tipic voua).Sa nu uitati ca la 20 de ani dupa revolutie suntem NICAIERI si asta datorita cui??? Nu o fi Base cel mai bun dar totusi….treziti-va.
    Si astia cu PNL…se pare ca ati fost tradati…..PNL+PSD+Iohanis?????Imi pare rau de Iohanis…nu o sa aiba viata lunga.
    CONDOLEANTE ROMANIA

  3. Bravo, imi place articolul asta si felul in care sunt combatuti sustinatorii lui Geoana!
    Eu implinesc 18 ani pe 5 si se voteaza pe 6, dar mi-am facut special buletinul cu ceva timp inainte sa-mi expire ca sa votez impotriva acestui comunist…. ca altceva nu e!
    Hai Base! Ia-i fatza la prostanac!

  4. Daca Geoana si-ai lui sunt atat de rai, cum de-ti explici ca zeul suprem, marele lider Base le-a permis marionetelor din PDL sa intre-n alianta cu ei? Adica baietii astia din PSD sunt comunisti doar atunci cand noi n-avem interes cu ei? Si cand zic noi, ma refer la PDL, binenteles.

  5. Eu am votat cu Crin. Ma gandesc serios la turul doi sa dau un vot alb. Pentru ca cele doua variante sunt de rahat. Totusi daca faci o analiza, pomeneste macar si de Udrea, Videanu, Berceanu sau Pogea (corespondentii celor enumerati de tine) Eu vad doar o diferenta de poleiala. Continutul e cam acelasi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *