Vineri seară, un prieten de Facebook postează:
Aurelian Popa: Badea si Ciuvica intr-un glas: nu vrem gratiere ca sa nu scape de puscarie oamenii lui base’.
facepalm.
#politichie
L-am întrebat dacă este adevărat, dacă oamenii aceia chiar asta spun, a confirmat.
Aici am ajuns. La același nivel cu Antena 3. Cred că l-ar lăsa și pe dom’ profesor să zacă în pușcărie, numai să o vadă pe Elena luată. Asta este marea miză.
Atîta ură a atras femeia asta asupra ei încît nimeni nu mai stă să vadă ce este în dosarele pe care le are. La fel cum la fel de multă ură, bazată pe mult circulatele ”e bețiv, agresiv și violent, lasă că știm noi” din 2009 începînd, a strîns și președintele Băsescu.
A vrea să faci dreptate cu ură nu e justiție, e răzbunare.
Răzbunare la care se lucrează cu spor, din moment ce au ajuns, astăzi, foști susținători înfocați să se lepede ca de satana.
Explicabil, de altfel. Unii prin propria existență, pusă la grea încercare și în balans cu principiile, la care se poate renunța ușor, de către unii. Alții, nefăcînd și neținînd decît cu cei cu care au fost tot timpul și pe care i-au promovat.
Cei din urmă ar trebui ascultați, sînt oameni loiali unuia și altuia, dar sînt loiali. Ori loialitatea, ultima dată cînd m-am uitat în dicționar, era o virtute, nu un defect.
Dar cum să ajungi la atîta nivel de ură încît să fii de acord cu, pînă mai ieri, dușmanii cei mai aprigi? Ce este ura?
Ura este un sentiment atît de puternic încît poate întuneca complet rațiunea. Ura este cea care nu-ți mai permite să discerni binele de rău. Ura stă, de altfel, la baza vendettei italiene. Acolo unde toți membrii unei familii trebuie exterminați.
Mafia, da. Sună cunoscut, nu? Și la fel ca și la italieni, unde operațiunea Mani Pulite a sfîrșit trist și brusc, nici la noi nu va avea altă soartă. Alegerile au demonstat, oamenii sînt interesați de altceva. De ziua de mîine, de ziua de azi, de învățămînt, sănătate, transporturi, industrie, agricultură, comerț, turism. Anticorupția trebuie să existe, dar ca un segment ajutător al mersului societății, nu ca unul principal, nu ca miza vieții. Cînd este miză, nu mai este justiție și ajungem la situația italienilor din anii 90 și a noastră acum.
Și de asta, printre altele, cîștigă alegerile un partid ca PSD. Care, împreună cu ALDE, dau măsura incompetenței, a prostiei crase de-a dreptul în ce privește gestionarea unei țări. Cînd vii la putere numai ca să-i scapi pe ai tăi, rezultatul nu poate fi altul.
Dar asta, proasta gestionare a țării, nu se discută. Se discută numai despre anticorupție, de parcă păcatul n-ar exista în natura umană. De parcă iertarea nu ar exista în creștinism. Și de parcă toți am fi oameni noi.
Wait, wait, oameni noi? Exact, avem. Stînga românească, cea de rit nou, anticoruptă pentru că nu a avut ocazia să fie coruptă, este în ascensiune.
Și așa ajungem iar la principii. Care pentru noi, dreapta, nu își găsesc întruparea în nimeni din politica românească de acum. Fără un vehicul politic care să le susțină, fără oameni, sîntem condamnați, vrem – nu vrem, partea bună, să luptăm pe meterezele anticorupției. Adică de nici o parte a spectrului politic.
Precizare: Pentru că am fost întrebată de ce îl apăr pe Băsescu. Nu îl apăr, nu îl cunosc, nu am vorbit vreodată și nu am nici un motiv personal ca să îi iau apărarea președintelui Băsescu. Reacția mea este generată atît de manifestările de ură sesizate fără drept de apel la alții, cît și de încercarea de a afla dacă nu cumva spune ceva bun, transformat automat în ceva rău, prin trunchiere sau preluare tendențioasă. Dacă nu cumva are dreptate. Niciodată nu știi cu adevărat ce-a spus, dacă nu asculți.
Pentru că eu consider că este păcat să nu beneficiem de experiența de zece ani ca președinte a lui Băsescu. Și pentru că atunci cînd a fost președinte, și-a îndeplinit mandatul așa cum a promis.
Mostră de ”glumă” din spațiul public. Sau de încredere în justiție. Sînt, cred, sute așa:
Asta nu e glumă.
Cît despre americani, pînă acum stăm bine:
Întăriţi-vă instituţiile şi societatea. O Românie puternică, sănătoasă, democratică, prosperă este una în care lupta anticorupţie nu este un instrument pentru a vă bate unii cu alţii, ci este de fapt despre a face societatea să funcţioneze mai bine pentru cetăţeni. Având acestea, România devine un aliat mai bun şi un contributor mai bun. În al doilea rând, cred că trebuie să vă gândiţi înainte care este problema pe care trebuie să o rezolvaţi şi cum contribuiţi la asta. Deci sunt două lucruri: îndreptaţi-vă instituţiile şi fiţi problem-solvers (rezolvatori de probleme) – Kurt Volker, fost ambasador SUA la NATO
PSD a alocat 2% din PIB pentru NATO, ceea ce a atras laudele americanilor, în plus vorbește despre achiziționarea de rachete Patriot.
PS: Pînă acum, aripa Macovei conduce, să zicem. 1 – 0.
PPS: După Hotnews, nici 1000 de persoane nu au fost la protestul de aseară.
