Mi se reproșează de ce nu comentez nimic despre declarația Maiei Sandu, care s-a arătat dezamăgită de faptul că Băsescu ar „răspîndi în R. Moldova dispoziții eurosceptice.” Replica, simplistă, a celor mai mulți a fost să zică: „cum poate fi Băsescu eurosceptic dacă a integrat România în UE și timp de 10 ani a fost, ca președinte, membru al Consiliului European!”
Răspunsul meu este: da, poți să integrezi România, Ungaria sau Polonia în UE și să fii, ca președinte sau prim ministru al acestor țări, membru în diverse structuri UE, și în același timp, de la un punct încolo să fii „eurosceptic” fie față de 1) proiectul, dar mai ales modul în care se desfășoară aprofundarea integrării europene, dar și față de 2) capacitățile actuale ale UE de lărgire.
Aceasta spune euroscepticul Băsescu: că nu este sigur de capacitățile actuale ale UE de a se lărgi și de a integra în timp util R. Moldova. Da, Băsescu e eurosceptic în privința a două lucruri care ar trebui să meargă una în întîmpinarea alteia: dorința și capacitatea UE de extindere și capacitatea internă a R. Moldova de a produce schimbările și reformele necesare integrării.
Totodată, cum cel mai mare efort și dorință ar trebui să vină mai degrabă din partea UE, decît din partea unui stat candidat (iar R. Moldova nici măcar nu e) – vezi cazul Turciei, este puțin probabil deci că în viitorul apropiat (în termeni de decenii) se va produce integrarea europeană a R. Moldova. Să lăsăm clișeul cu „trebuie să vrea R. Moldova, R. Moldova trebuie să facă eforturi”. R. Moldova, cu 3 milioane de locuitori, e o nimica toată pe lîngă ce-a înghițit UE, în termeni de migrație și probleme aferente, în ultimii 3 ani. Înțelegeți odată că mai degrabă UE trebuie să vrea să ne primească. Așa cum a vrut în cazul Greciei sau Spaniei, care nu îndeplineau neapărat cine știe ce criterii de eligibilitate, mai ales în plan economic, atunci cînd au fost acceptate în UE. Iar UE nu ne vrea. Pentru că Rusia! Moldova e terenul ăla gri în care Rusia face ce vrea, pe cheltuiala UE.
Dacă a spune asta înseamnă a fi eurosceptic, da, eu sunt eurosceptică. Și dacă a spune contrariul, ca Maia Sandu, că e destul să vină ea la putere, ca să se schimbe datele geopolitice ale regiunii, și să ne integrăm în UE, atunci Maia Sandu și susținătorii ei sau nu știu despre ce vorbesc sau vă mint. Pentru că ce-o costă pe Maia Sandu să guverneze în continuare pe 100 de milioane de euro transfer în 2 tranșe pe 2 ani de zile în R. Moldova, și ce-o costă pe UE să ni-i transfere: 100 de milioane de euro e bacșișul pe care-l lasă anual deputații la cantina Parlamentului european.
Mie în schimb nu-mi convine să fiu mituită de UE pentru a nu mă uni cu România și a nu intra în NATO, pentru că așa e înțelegerea cu Putin.
Așa că dacă vreți s-o criticați pe Maia Sandu, făceți-o cu cap. Nu mai fiți așa proști.