Toate scenariile, toate ipotezele, toate suspiciunile referitoare la moartea lui Condrea sînt absolut firești acum. E o tensiune a momentului, tensiune care a atins o culme paroxistică, tensiune care trebuie să se reverse și să se dilueze. Nu e absolut nimic blamabil aici.
Sînt persoane care încă mai cred că Băsescu a lovit un copil la Ploiești, că americanii au dat singuri jos Turnurile Gemene, că niciodată nu s-a asenelizat, de exemplu. Abia aici avem o problemă, în funcție de procentul din populație care mai crede încă așa ceva.
Ce se întîmplă acum este rezultatul firesc nu numai al situației în sine, al accidentului, ci al stării de spirit induse populației de aproape doi ani. Toate poveștile cu acoperiți, cu descoperiți, cu serviciile care sînt peste tot, care fac și desfac, cu justiția care favorizează pe unul și îl persecută pe altul, cu toate conspirațiile posibile și imposibile nu puteau avea alt rezultat. Este, repet, normal, cît se poate de normal. Asta alimentînd, de fapt, firea umană care caută răspunsuri plauzibile. Nimic altceva decît răspunsuri credibile.
Ce nu este și nici nu va fi vreodată normal este întreținerea acestei stări de fapt, perpetuarea ei, astfel. Bancurile, poantele, glumele au rostul lor și sînt pe deplin justificate la momentul săvîrșirii unui fapt, al întîmplării în sine, dar sub nici o formă mai tîrziu. Starea de depresie permanentă indusă populației, conspiratita cronicizată, sila de tot ce se întîmplă duc, în final, la slăbirea încrederii în instituțiile statului. Și aici e pericolul cel mai mare. Fără încredere în instituțiile statului ne tîrîm, nu mergem, indiferent de direcție. Fără această încredere sîntem vulnerabili la maximum, ceea ce convine de minune unora sau altora, în nici un caz prieteni.
Orice instituție este formată din oameni, iar oamenii pot greși. E un adevăr incontestabil, dar instituția nu este suma greșelilor, ci suma realizărilor ei. Cu cît realizările sînt mai multe, mai numeroase, mai importante în economia spațiului în care se desfășoară, cu atît instituția însăși capătă vigoare și greșelile pot fi înlăturate mai ușor. Exacerbarea greșelilor e nu numai păguboasă, cît nerealistă. E semn de boală societală.
Să plecăm de la această premisă și în cazul Condrea. E un gest de sanitație absolut necesar. Adevărul iese, mai devreme sau mai tîrziu, la suprafață. Să ne lăsăm spaimele, fricile, depresiile personale în spațiul destinat lor, cel personal, și să încercăm măcar să avem – cu rezervele de rigoare, dar prudent afișate – încredere în instituțiile statului. Pentru sănătatea noastră mintală.
(Foto: pressalert.ro)
