Un fleac, ne ciuruim

Dacă scutul e făcut împotriva ruşilor nu e bine, că se supără pe noi, dacă nu e făcut împotriva ruşilor, iar nu e bine, că n-am cîştigat nimic. Nu vă bucuraţi aiurea, americanii s-au înţeles cu ruşii peste capul nostru şi pe ruşi îi doare-n cur de scutul nostru şi întristaţi-vă, că  scutul e făcut împotriva ruşilor şi n-o să mai vedem în vecii vecilor tezaurul şi o să primim gaz scump şi fraţii noştri de peste Prut vor fi atacaţi şi ocupaţi de Armata a XIV-a.

Poziţionarea scutului antirachetă pe teritoriul României este o bagatelă şi o catastrofă naţională în acelaşi timp. Este în acelaşi timp o miză minoră pentru ruşi şi americani şi degeaba se umflă Băsescu în pene şi o catastrofă naţională căci de aici va porni al treilea război mondial în care România va fi la mijloc. Cam asta ne spun criticii scutului: americanii construiesc un rahat de tutungerie pe teritoriul României şi asta va duce la izbucnirea celui de-al treilea război mondial.

Isteria anti-Băsescu s-a decis: minimalizăm evenimentul şi anunţăm sfîrşitul lumii.

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

136 de comentarii

  1. @Leon, @gabhry_el, @florin

    nu cred ca patrupezii sunt ingineri.

    Tipul lor de discurs l-am mai intalnit la avocati.(eu cred ca e boala profesionala)

  2. @mece, n-am nicio problema cu faptul ca l-ati contrazis pe dl.Lazaroiu, dimpotriva. Trebuia, insa, sa fiu cinstit si sa nu-mi insusesc in mod ilicit opiniile domniei sale, indiferent de acordul meu cu ele.

  3. @zexe

    şi ce dacă l-am contrazis pe "Sebastian Lazaroiu, consilierul pe probleme politice al presedintelui Basescu" ?

    perfect. l-am contrazis.

  4. @mece, tocmai l-ai combatut pe Sebastian Lazaroiu, consilierul pe probleme politice al presedintelui Basescu. Textul meu, ultimul, este un extras din interviul dat de acesta ziarului Gandul. Textul integral il gasesti la link-ul din debutul comentariului. Regret confuzia creata.

  5. @zexe

    "Nici unii dintre conservatorii care spun că lucrurile trebuie să rămână aşa cum sunt nu cred asta, ci pur şi simplu vor să se pună bine cu unii dintre şefii partidului, care să-i promoveze într-o funcţie."

    Mai întâi sper ca e un eufemism termenul ăsta "conservatorii", atunci când desemnezi pe cei care vor o pară, aşa de sanchi, ca să nu fie măr. Şi mai serios vorbind, te contrazici: dacă "conservatorii" nu cred în opoziţia lor la proiectul Preda-Macovei şi o fac doar aşa, ca să le intre în graţii şefilor, atunci de fapt cred cu adevărat în opoziţia lor, atât timp cât ăsta e mijlocul pe care îl adoptă ei pentru a fi promovaţi într-o funcţie.

    Pe de altă parte, aşa cum văd eu lucrurile, de ceva vreme S. Voinescu nu prea mai e alăturat lui C. Preda şi M. Macovei. Decuplarea e şi anunţată implicit odată ce C. Preda a anunţat explicit că documentul cu cele 10 principii este realizat împreună cu M. Macovei. Deci fără participarea lui S. Voinescu. Sunt convins că cei doi "prieteni întru idei" (cum l-a numit SV pe CP) ar fi colaborat dacă era cazul.

    Nu totul e o cabală. Mă îndoiesc că M. Macovei şi C. Preda urmăresc doar să împuşte nişte posturi în partid şi tocmai au găsit o nişă neexploatată cum trebuie. Am încredere că nu vor (doar) asta.

  6. Bre, voi n-aveti chat ca m-ati innebunit cu tampenii de cand nu se mai discuta macar in bascalie despre scut mai putin la ultimele ~10 posturi… partea cu cearta din PDL a devenit un subiect interesant si ar merita clar un subiect separat dupa parerea mea.

  7. http://www.gandul.info/interviurile-gandul/consil

    – Ne interesează PD-L pentru că este partidul aflat la guvernare. Există o luptă între o aripă conservatoare şi una reformistă?

    – Trebuie să fim foarte atenţi ce se află în spatele celor două tipuri de discurs, pentru că toţi ştiu că partidul intră într-o campanie electorală internă. Multe din discursurile astea ascund şi intenţiile şi aspiraţiile unora de a lua o funcţie în partid.

    – Este cazul lui Cristian Preda sau al Monicăi Macovei?

    – Nu numele sunt importante, oricum discursurile sunt diferite, şi la Preda, şi la Macovei şi la Sever Voinescu. Ei au fost puşi de presă în aceeaşi tabără, dar discursurile lor sunt diferite. Toţi oamenii ăştia vor nişte poziţii şi atunci sigur că vor să iasă în evidenţă. Nici unii dintre conservatorii care spun că lucrurile trebuie să rămână aşa cum sunt nu cred asta, ci pur şi simplu vor să se pună bine cu unii dintre şefii partidului, care să-i promoveze într-o funcţie. Aş fi rezervat legat de discursuri şi aş vedea şi ce e în spatele lor. Nu-mi dau seama câtă sinceritate e în discursurile astea.

    – Are nevoie acum PD-L de o clarificare doctrinară?

    – În mod sigur, şi PD-L, şi PSD şi PNL. E nevoie să-ţi defineşti grupurile-ţintă, valorile şi să abordezi teme sensibile, pentru că sunt segmente active ale electoratului care sunt preocupate de ele. Dezbaterea pe siglă n-avea ce să caute în acest moment. Astea sunt lucruri importante, dar ele trebuie clarificate ulterior, după ce ai definit o identitate a partidului. Sigla şi numele nu sunt nişte simple forme, ele decurg dintr-o identitate pe care partidul şi-o creează prin programul politic. Să discuţi dacă sigla trebuie să fie mărul, para, ancora e o modalitate de a arunca discuţiile în derizoriu şi mi-e teamă că asta serveşte conservatorilor. Problema fundamentală a PD-L este că probabil se va afla la guvernare până în 2012, va trebui să plătească nişte oale sparte – cum se întâmplă cu orice guvernare – şi atunci principala preocupare trebuie să fie cum or să câştige alegerile în 2012.

  8. Florin, din ceea ce stiu, si din ceea ce banuiesc, cred ca reforma va avea o puternica componenta doctrinara propusa de Preda. Atacul lui Preda la PNL, atac dur, in opinia mea un atac mult prea dur, a fost , in fapt, un atac la componenta liberala a PDL, mai precis la grupul lui Stoica. Conflictul si-a mutat tinta, cred eu, sau Preda a cedat cu nervii. Grupul liberal din PDL este cu mult mai dur decat grupul BVB. Vom vedea!

  9. Poate, insa, Videanu va iesi cu ceva declaratii interesante, in aceasta seara, la Nasul, B1Tv. Pe Blogary se plateste reclama?

    1. @gabhryel: si noi vrem interviu cu Macovei. Are cineva idee cum putem da de ea? Daca da, scrieti pe adresa de contact.

  10. Nu cred ca va accepta sa raspunda unui interviu on-line. Sau poate va accepta, cine stie, daca afla ca este vedeta declarata, alaturi de Preda, a acestui site.

  11. Fac pariu cu oricine de aici ca, daca Monica Macovei va fi invitata intr-o emisiune tv cu un moderator inteligent, aceasta va da tot din casa. Sa o invit eu? 🙂

  12. Valeriu Stoica face cateva precizari care suna didactic-educativ "Metodele prin care castigi vizibilitate in interiorul partidului nu sunt aceleasi cu cele prin care castigi vizibilitate in afara partidului. N-a dat dovada partidul de deschidere atunci cand un om care nu a fost nici o zi in partid a fost promovat pe un loc eligibil pe lista pentru europarlamentare?"
    http://www.romanialibera.ro/politica/a176831-vale
    Monica Macovei nu este amintita in acest interviu nici macar in treacat, semn ca pozitia domniei sale nu este atat de importanta pentru partid. Oare de ce ?

    1. @zexe: Stoica are de protejat frontul deschis de vechii pedisi pe linia "PLD". E posibil ca amenintarile cu scoaterea liberalilor din doctrina si partid sa fi fost doar moneda de negociere pentru a evita ca fostii PLD-isti sa se angajeze in discutia despre reforma si a lasa astfel pe Preda fara sustinere. Noi nu va scoatem, voi nu va bagati in jocul lui Preda. Asa cum arata acum lucrurile, Stoica a facut deja o intelegere cu vechea garda in care pentru sprijin public a obtinut ceva. Ramine de vazut ce anume, inafara promisiunii de a nu ejecta liberalismul cu tot cu liberali. Am auzit insa ca si Lazaroiu ar fi atacat pe Preda si Macovei. Are cineva detalii?

  13. @Nathanael,

    la patrupezi e o liniste mormantala. Toti isi fac digestia. I-am servit cu toltec umplut cu aztec la cuptor. N-ai simtit mirosu'?

  14. Cristian Preda, pe blogul sau, face un neasteptat pas la ofsaid. Sunt foarte curios cati vor fi fluierati de arbitru, de liberul arbitru. De data asta a inteles ca nu poate juca decat in echipa, iar echipa lui nu se reduce doar la persoana doamnei Monicai Macovei. Asa cum o stiu eu, Monicuta nu va rabda prea mult si va iesi in presa cu detalii picante. Sau poate nu. Poate a primit si ea promisiunile unei functii, cine stie?

  15. @

    maya s-a frant sub misionar. pozitia nu a fost buna. nu trebuia un misionar. trebuia fluturele, Andromaca sau lenesul.

  16. @

    adica cu mama toltecului, nu? ca sa nu se stinga spitza, il rugam pe misionar sa ia putina pozitie fata de situatiune.

  17. @

    vorbesti de tolteci afumati. nu? toltec ca la mama acasa: caltabos, toba, chisca, ghiudem, soric, muschiulet, sangerete cu chocolatl si chili. Nu?

  18. @

    mai bine paralizezi

    decat sa patrupezi

    mai bine bipezi

    decat trei iezi cucuiezi

    si pe deasupra patrupezi

    cararezi.

  19. @

    am subtilizat-o de pe masa patrupedului cand nu era atent. Dar i-am dus-o inapoi, i-am pus-o la toltec in gura. Mai, ce fraier e patrupedu'. Nu s-a prins o secunda ca ma doare-n 14 de tolteci.

  20. @gabhry_el,

    ii duci tu tava cu toltecul la cuptor? Ii pun si-o margica in gura. Si-un biletel la gat: Arbeit macht frei.

  21. para, cred ca mai usor era sa chemi hingherii 🙂 . atacau in haita acolo, nu gluma… macar daca erau mai smart. aceleasi bla-blauri…noi suntem de dreapta, voi abia acum invatati ce e ala capitalism, piata libera, aparare, rusi, arabi, america …pfuuuu…am obosit. si ce dracu or fi avut cu Liana Alexandru ca nu am inteles??!! pana la urma era vorba despre: hua Cojocariu, jos socialistii, hua Ivanciuc, voi nu stiti nimic.

  22. @gabhry_el

    inca unul care mananca tolteci pe paine. Nu va mai terminati odata mai capitalistilor? Mai dreptacilor? Mai yuppies?

  23. Nu am certitudini şi n-o să am doar de dragul purităţii doctrinare. Nu am nicio poziţie clară vis-a-vis de avort, de exemplu. Singurul lucru pe care-l ştiu e că interzicerea prin lege a avortului e o aberaţie. Şi că lucrurile sînt de un milion de ori mai complicate decît "pzm, e corpul meu şi fac ce vreau cu el". Aş prefera ca Blogary să rămînă Blogary şi să nu se transforme în Slogany.

  24. Chestia asta cu dreapta pe mine a început să mă plictisească. Mă plictisesc şi sperie purităţile şi alte asepticisme d-astea. Nu sînteţi "dreapta pură". Plm, sîntem vii, nu puri.

  25. Stiu cit sintem de indignati (ca popor roman), dar si umor stiu ca avem berechet. Doamne ce mi-a mai placut sa citesc comentariile. Aproape ca-mi lipseste campania electorala.

  26. In mare parte aveti dreptate, mai ales ceilalti, numai ca de fiecare data va confund. Poate din acest motiv sunt profund indignat, iar daca va mai prind, mai ales pe ceilalti, promit sa …sa…sa …vad eu ce va fac. Cat despre Sfarsitul Lumii, le-as sugera celor care vor sa faca astfel de diversiuni sa se inspire din textul lui Bleen postat sub acelasi titlu pe acest site de dreapta, sau stanga imprejur, totuna.

    1. @Mirel: Indignătorismul e un nou curent politic. Initial conceput ca tehnica de campanie pentru a ridica masele impotriva Basescului incompetent, el s-a dovedit atit de popular incit a scapat de sub control creatorilor. Acum ne indignam ca viscoleste. Miine ne vom indigan ca ploua iar la vara ne vom indigna ca sint 42 de grade. E felul nostru specific de a pastra legatura de "popor binecuvintat" cu Dumnezeu: ne indignam. Se subintelege ca meritam mai mult si mai bine. Ca viscolul e nedrept. Ploaia ranchiunoasa. Poleiul perfid. E evident ca meritam mai mult si mai bine. Avem valoare, vorba poetului de PROTV.

      Update: E "strigator la cer!" Nu-i asa ca e romaneasca tare expresia asta?

  27. Stima-te domnu-le Geoana,

    V-a multumesc pentru raspuns.

    La Bruxel e instalat un scut antiimpozite foarte bun si credeam ca la luat tata acasa si ramin colegi mei parlamentari fara scut.

    Dar e un scut pe fond vernil, a fost mai greu sa gasesc geanta.

    Eu pling la filme rusesti cind inteleg, dar tragedia dumneavoastra no inteleg prea bine, ca eu locuiesc cu parintii si la Bruxel cu chirie. Dar sa stiti ca vara pute-ti dormi pe scut, la Obelisc, si iarna – la scuteala, in Asezamintul de Orfani Politici.

  28. Hai cu soborul de creatori de sfintenie si cu Tutea.

    Si cînd un filozof, un om de stiinta sau un artist sau un scut sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Maicii Domnului.

    Niste lacatusi cosmici.

  29. teatru diplomatic

    Rusia cere explicaţii suplimentare.

    Înseamnă că primiseră în prealabil explicaţii şi acceptaseră viitoarea situaţie, dar trebuie să aibă o reacţie cînd intenţia se materializează.

    Numai pe noi ne fute grija.

  30. Ceea ce vedeţi acum afară este adevărata poziţie oficială a Rusiei în chestiunea scutului. s-ascute tonul declaraţiilor.

  31. Dhraga domnishoahra Yeba, nimic nu e pe ghratis, dupa cum am mai spus si cu alta ocazie! cine sunteti dumeavoasthra ca sa fiti scutita de impozit? Adhrian Nastase? va hrog fhrumos, aveti putina decenta, nu mai umblati cu phrostii! Munca pathriotica inaltza, ii face pe oameni valohroshi, neconflictogeni.

    vhreti gahrantii….cine imi gahranteaza mie ca soachra mea nu ma va da poimaine afahra din cele patru case pe care le detin impreuna cu dhragostea mea Mihaela? va hrog sa hreflectati putin si sa va puneti in locul meu …. aceasta este thragedie, nu hrachetele si sulitele violete.

  32. Nici Ţuţea n-ar fi de acord cu scutu'.

    După el ne-ar fi de-ajuns o escadrilă de avioane cu care să paraşutăm la ruşi butoaie cu vodcă.

    Îi îmbătăm, ş-apoi mergem şi îi batem cu pumnii.

  33. Nu va suparati, aici se dau scutirile de impozite?

    Scutirile de munca patriotica se dau la Scut sau la Obelisc?

    Ce garantii avem ca, dimpotriva, scutul nu atrage unele rachete, sulite, lancii si sageti, si anume cele de culoare asortata? Aici se vede ca americanii s-au inteles cu rusii, au aceleasi culori in steag.

  34. Scutul asta e un scut mai mic impotriva iranului care sa nu-i supere pe rusi, ca de aia nu a marait Lavrov mai nimic. Bush vroia sa puna un radar mare si rachete cu raza lunga de actiune, Obama s-a hotarat pentru radare directionale si directionate spre Iran si rachete mai mititele si cu raza mai mica de actiune – versiunea terestra folosita momentan de Japonia a rachetelor SM-3 (aflate in mod obisnuit pe sistemul anti-racheta al marinei AEGIS). Singura stire in toata povestea asta e ca s-a propus Romaniei amplasarea rachetelor si ca Romania a cam acceptat, ca restul povestii e de asta toamna, vezi de exemplu http://www.spacenews.com/policy/pentagon-shifts-s

  35. Nedo, mai repede du-ti ciinele sa se pise pe tantile astea.

    "Cinci vrajitoare au inceput ieri seara in Cluj-Napoca un ritual prin care doresc sa desfaca blestemul flacarii violet care s-ar fi abatut asupra Parlamentului Romaniei, relateaza realitatea.net. Vrajitoarele din Cluj, Buftea si Bucuresti vor face descantece pe malul Somesului, dar si in padurea din comuna Baciu. “Alunga raul din Guvernul Romaniei, sa ramana tara Romaniei curata de farmece, de blesteme, sa ramana Guvernul curat, sa ramana luminat, vesti bune sa ne aduca Guvernul. Am potolit si am indepartat flacara raului si a blestemului din Parlamentul Romaniei prin stol de pasari negre”, a spus Ciresica, vrajitoarea din Buftea, sustine sursa citata. Tot ea a mai spus ca scopul ritualului este pentru tara, pentru dezbinarea raului, farmecelor si blestemelor din Parlament. Potrivit acesteia, in Parlament a intrat un stol de pasari negre acum cativa ani si de atunci institutia este bantuita de “fantome si farmece”. ”Flacara violet a afectat foarte multi oameni din Parlament. Sunt forte negative, malefice, care fac rau prin flacari violet", a spus Ciresica. Tamaduitoarea Sandra a explicat ca flacara violet a fost un secret al vrajitoarelor si al fortelor lor puternice. De asemenea, vrajitoarele s-au consultat si au descoperit ca familia Geoana a fost lovita de fortele malefice ale raului. Ritualul de desfacere a blestemului va dura noua zile si noua nopti."

    Mi-e rau de ris. Ii descinta magraoanele lui Geoana ca i-au legat Aliodor si pasarelele negre si rele violeturile. Scut pentru timpenie exista?

  36. Am auzit ca si rusii vor sa amplaseze la noi niste scuturi anti-scut. Suparati fiind ca ne aparam de rachetele lor, rusii au negociat cu presedintele senatului amplasarea, gard in gard cu scuturile americane, a unor scuturi anti-scut. Geoana s-a aratat receptiv la propunerea sovieticilor, dar nu a renuntat la referendum-ul pentru scutul americanilor. In opinia inflacaratului presedinte al senatului, este foarte probabil ca Romania sa permita amplasarea pe teritoriul sau doar anti-scuturi sovietice.

  37. da' o haină mai groasă nu puteam pune pe noi?

    sau nişte scuturi mai mici, să ajungă la fiecare?

    ne costa şi mai puţin: la 10 euro scutu' ne scoteam la numai 220 de milioane de euro

    … şi am fi stimulat şi economia autohtonă, nu ne-ar fi băgat pe gît americanii produsele lor

  38. povestea asta cu scutul e o aiureală. de fapt, vin cîţiva scout din america să cureţe nişte pet-uri de prin poieniţele patriei.

  39. a, mai e şi mincinos pe deasupra. a trîmbiţat-o pe-aia cu produse româneşti, că nu ştiu ce… scutul de baie de la logan ce-are?

  40. o să avem un scut mai murat, da' sper să funcţioneze. băsescu a fost un dobitoc, pentru că nu le-a cerut atestatul termic al scutului. o să ni-l dea americanii fără izolaţia de polistiren.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *