S-a petrecut de curînd în România, cînd jurnalista Sorina Matei nu a mai avut acces pe rețeaua Facebook, indiferent din contul cui scria.
Ce credeam că se va întîmpla politic (din motive politice), mai devreme ori mai tîrziu, se întîmplă social, acum. Sorina Matei a început să investigheze cazul adopției micuței Sorina Lucan, încă de la începutul scandalului. A publicat, atît cît i s-a permis, pe rețeaua Facebook, sub numele ei (pe contul ei) și pe alte conturi care i-au oferit găzduire, pînă ce și acele conturi au fost blocate. Pînă cînd, și acele conturi fiind blocate, nu a mai avut acces la marea platformă de socializare! De unde știu asta?
Știm acest lucru din statusul Narcisei Iorga, de vineri, acum două săptămîni:
”Sorina Matei este blocată total pe Facebook din cauza anchetelor pe care le publică de o săptămână încoace, în cazul fetiței bruscate de o procuroare pentru a fi predată familiei adoptive.
Oricât de puțin v-ar plăcea un jurnalist, oricât de dure ar fi dezvăluirile sale și oricât de mult v-ar zdruncina convingerile, să știți că munca lui merită susținută. A fi jurnalist de investigație înseamnă asumarea unor riscuri uriașe, înseamnă perseverență, fler, surse pentru documente și, nu în ultimul rând, talent. Sunt mulți jurnaliști, dar puțini fac investigații, tocmai pentru că e o specializare grea.
Cred că presa ar trebui să fie solidară în perioada asta pentru că ceea ce se întâmplă Sorinei Matei este o foarte gravă formă de cenzură, chiar dacă Facebook este o rețea privată de socializare și poate impune utilizatorilor regulile sale. A bloca un jurnalist să dezvăluie fapte care încalcă legea este inadmisibil într-un stat democratic, de aceea spun că ar trebui ca jurnaliștii să se solidarizeze. Poate avem acum ocazia să ne reunim și să ieșim de sub influența celor ce ne-au pus pumnul în gură din 2000 încoace. Să promoveze fiecare jurnalist, așa cum poate, ceea ce scrie Sorina Matei bazat pe documente, nu pe bârfe.
Am văzut că Liviu Mihaiu a făcut apel la preluarea subiectelor Sorinei Matei. Eu mă alătur!
Sigur, Sorina Matei are un blog unde poate fi citită, https://sorinamatei.ro/ dar, unu, în primul rînd ea hotărăște care investigații sînt pentru blog și care nu, și 2) cu ultimele dezvăluiri privind politica Google de afișare, nu poți ști niciodată dacă ajungi la ceea/cine ce dorești.
În mod normal, fiind o problemă de Facebook, nu aș da prea mare importanță aici. Dar devine ciudat cam totul, referitor la adopția acelui copil.
Nu, nu trebuie să crezi în mașina neagră care recoltează copii pentru a recolta apoi, de la ei, organe. Trebuie numai ca tatăl american, Săcărin, să își șteargă contul LINKEDIN cu totul, ca să îți dai seama de amploarea fenomenului. Acolo, Săcărin avea o povestioară despre transplant. S-a dus cu totul, s-a dus cu contul.
Gestionarea întregului caz Sorina Lucan ridică atît de multe semne de întrebare privind capacitatea noastră, a organelor abilitate, de a îl rezolva, ori numai ține sub control, încît nimic nu mai pare de mirare.
Și cînd eram gata să mă ofer a sharui articolele Sorinei Matei, ori de a o sprijini atît cît pot, zbang! – mă lovește a patra blocare de 30 de zile. Evident, pe ceva nesemnificativ. vedeți mai jos. Nu, doamnelor și domnilor, semnătura unui medic nu mai valorează nimic astăzi, adevărul, nici atît!Cine este acest doctor care spune așa ceva?? Ce crede el, că o diplomă în medicină îi dă dreptul să spună adevăruri??
Ca și Sorina Matei, și doctorul de mai sus a ales să spună adevărul. Ca urmare, cei care sharuim spusele sale trebuie să închidem gura. Nu vrem?? Aaa, există soluții. Există soluția să-ți închidă ei gura.
În baza a ce? A nimic, aș putea spune. Pentru că atît Constituția României cît și Constituția SUA dau dreptul neîngrădit la libertate de exprimare. Le pică prost? se vede! și atunci ce fac? Complet ilegal, te blochează. Încearcă să te determine să taci, dacă nu spui ce vor ei.
art.30 Constituție-Libertatea de exprimare
Curtea Supremă a SUA a decis: Libertatea de exprimare e garantată fără excepții pentru hate speech –blocare ÎLD
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
Cum să mă determine pe mine să tac? Ei, abia asta este și va fi marea lor provocare. Pentru că EU NU TAC! Mai mult, în baza cărei dispoziții legale încearcă ei să ne închidă gura? Cînd constituțiile ambelor state, și a SUA, de care ține platforma, și a României, stat al cărei cetățean sînt, le interzice acest lucru și-mi dau dreptul la liberă exprimare?
Cum, și mai grav, să-și permită să cenzureze o jurnalistă? Sîntem în China și nu știm?
Băieți și fete, va fi greu. Vă va fi greu cu mine, vă asigur!