1. Am prieteni considerați de dreapta, care se luptă să supraviețuiască muncind independent. Independent de stat. Și care, în același timp, susțin cu vehemență că homeschoolingul este o prostie. Homeschoolingul este o nișă, ca și teatrul independent, de exemplu. Pe care eu îl susțin. Dar ei nu se prind. Încă.
Se zbat și combat de cînd a apărut subiectul în mass media cu o încrîncenare clar demnă de o cauză mai bună. Și nu reușesc să vadă că absolut orice nișă în sistemul de stat este binevenită și merită susținută. Mai ales cînd ai argumente. Vi le prezint pe ale mele într-unul din articolele viitoare.
2. Am prieteni americani. Expați americani. Mult, îngrozitor mai mult speriați de ideea că ar putea cîștiga Trump alegerile prezidențiale decît de terorismul prezent pretutindeni. Oameni care călătoresc, unii mult. Sînt expuși, așadar, pas cu pas. Nu Trump îi va urmări în următorii patru ani, ci chiar acum îi poate urmări o nenorocire. Dar ei nu se prind. Încă.
Pot să nu fie oameni de dreapta, dar instinctul de conservare să le indice încotro să se îndrepte frica cea mai mare. Repet, sînt expuși permanent terorismului european și nu numai, dar feriți cumva de o posibilă (și din ce în ce mai probabilă) administrație Trump la Casa Albă. Și totuși, spaima de Trump e mult mai mare sau există, pe cînd cea de terorismul mondial omniprezent, nu.
Cum în ambele categorii sînt oameni inteligenți, fără dubiu, fără rest, le sugerez să citească sau recitească, pe îndelete, ”Prietenilor mei de dreapta, care sînt de stînga” – partea a II-a, publicat de Alexandru Hâncu în iulie 2011. Și din care extrag:
Politica de stînga înseamnă lipsă totală de încredere în oameni, în dreptul lor de-a fi liberi şi în capacitatea lor de-a fi responsabili. De pildă, profesorii sau medicii nu-şi pot face datoria faţă de popor decît la stat. Lăsaţi de capul lor, numai la privat, şi-ar bate joc de săraci şi ar lucra numai pentru bogaţi. Ce cumplită insultă, ce aroganţă înfiorătoare, ce nesfîrşit dispreţ, ce divorţ de realitate. Si ce minciună abjectă: educaţia şi sănătatea, cai de bătaie ai stîngii, sînt “sectoare neproductive”. Fals, produc educaţie şi sănătate, în masă, la cel mai înalt nivel – dar numai pe o piaţă liberă, privată, nu pe una controlată şi mutilată de stat.
Totuşi, mai bine să fie la stat. Căci particularul nu poate fi raţional şi omenos, este? Nu îşi adaptează oferta în funcţie de cerere, pe piaţa liberă. Nici vorbă. Iar capitalistul nu poate judeca non-profit. Nu ridică şi subvenţionează spitale, şcoli, universităţi, muzee, teatre, reviste, edituri, biblioteci, stadioane etc. Şi profitul nu poate fi decît rău. Bunaoară, nu creează niciodată noi locuri de muncă, în ideea că un salariu e cea mai bună protecţie socială. Omenos, raţional şi caritabil poate fi doar statul. “Să iei din buzunarul propriu ca să-ţi ajuţi semenii e magnific. S-o faci luînd din buzunarul altuia, e furt”. Iar “o politică de stat prin care Peter e jefuit în folosul lui Paul poate conta pe sprijinul lui Paul”. Gen, redistribuirea avuţiei prin taxe şi impozite. Bun, să tragem linie. În condiţiile în care conservatorismul (liberalismul) e politica libertăţii, cum vă sună “Dictatura libertăţii?” Conceptul de “libertate prin dictatură”? Chiar credeţi că se poate? Că are cum să existe? Dar sincer. Cînd dreapta nu mai e conservatoare (liberală), devine stînga. Cînd stînga renunţă la etatism, sub presiunea conservatoare (liberală), nu mai e stînga. Etatismul are în el samînţa dictaturii. Ce culoare are dictatura? Ziceţi.
PS: ”Incidentul” terorist de sîmbătă seara, la New York. 29 de răniți, ISIS revendică atacul, cu o banală oală kukta, un telefon și niște fire. La americani se poartă oala kukta cu explozibil, în Europa cuțitele.
Ăștia-s bucătari ratați și nu stiu cum să spună.
QED.
(Foto: en.alalam.ir)
