La ora la care scriu aceste rînduri dezbaterea din această noapte, Clinton – Trump, nu a avut loc încă, mai sînt aproape două ore pînă să înceapă. Dar sper să se pună întrebarea legată de vorbele lui Donald Trump de acum 11 ani, numai și numai pentru ca el să poată răspunde: eu doar am zis, bărbatu-tău a și făcut. Cu leftiștii patologici nu merge cu mănuși. Decît cu cele de box.
Iar lista femeilor hărțuite de Bill Clinton este lungă și poveștile sînt urîte. Nu, în nici un caz nu a fost numai Monica Lewinsky, pentru care a fost pus sub acuzare, sînt multe altele. Care au devenit, în timp, ținta atacurilor lui Hillary, cea care, culmea tupeului și a ipocriziei, apără și se luptă pentru drepturile femeilor.
Ipocrizia care s-a dezlănțuit la apariția înregistrării de acum peste un deceniu a luat forme poate greu de imaginat în alte situații. A democrațior, în primul rînd, autorii celor mai liberale sexual obiceiuri, a celor care au implementat wc-urile comune, printre altele, nediferențiate în funcție de gen, unde sigur că nu te paște nici un pericol ca femeie, dar unde poate veni și Trump acum, dușmanul no 1 al națiunii femeiești socialisto-feministe de pretutindeni. Dar pe ei nu ingineriile lor sociale îi dor, nu de ele le pasă, ci de vorbele lui Trump. De acum, să nu scăpăm din vedere ”amănuntul”, 11 ani.
Ar fi șocantă această revoltă dacă nu ar veni din partea celor care vor orice se poate din punct de vedere sexual – și legal, nu mai e mult, dar se consideră jigniți de ceea ce nu a fost decît o discuție de vestiar, între bărbați, mult mai decentă decît altele. Atît de decentă încît am avut impresia, la început, că ar putea fi o lucrătură a staffului Trump, pentru a mai lua ceva voturi.
N-am fost departe de a deveni fan Trump cu această ocazie, valul te fură. Pînă în momentul în care a venit dezlănțuirea de forțe republicane împotriva lui, și am luat distanța necesară unei analize corecte.
Ce am putut vedea la Partidul Republican, și la oameni la care nu m-aș fi așteptat, depășește tot ce am văzut mai ipocrit pînă acum. Lepădări în serie, unele după altele, condamnări, așa ceva nu se face, chiar dacă se făcuse acum 11 ani, cînd nu se punea problema unei candidaturi la Casa Albă, fondurile de campanie vor fi redirecționate și, mai ales, acest om nu ne reprezintă, este o rușine pentru oricine, trebuie să se retragă din cursă.
De ce? Pentru că așa vrea partidul. Partidul care nu mai are sau nu mai avea nici o legătură cu electoratul său, trădat de-a lungul timpului, partidul care, încet, încet, și-a pierdut identitatea, direcția și principiile, partidul pentru care corectitudinea politică impusă de stîngiști este arma de doborît cel considerat dușman, chiar dacă acela este, de fapt, de partea ta, reprezentîndu-te în această cursă prezidențială.
Dacă Trump va cîștiga aceste alegeri, le va cîștiga împotriva Partidului Republican. Le va cîștiga cu oameni normali, care mai știu ce este normalitatea, și care, astfel, se vor rupe definitiv de cei care pînă mai ieri îi reprezentau. Va fi nu cîștigul, ci pierderea cea mai mare a republicanilor care, acum, cu ocazia asta, au mai arătat o dată în plus, dacă mai era necesar, cît de aliniați sînt la stînga și propriilor interese. Atît.
În plus, am solicitat tuturor bărbaților din lista mea de Facebook să o părăsească dacă nu au asiatat măcar la asemenea discuții între bărbați. Poate unele mult mai vulgare și mai dure. Pudicii care nu știu cum și-au făcut copiii și cucerit femeile nu pot înțelege ceva din ce scriu, în aceste condiții. Și se identifică cu cei acuzați pînă acum nu demult că fac dragoste sub plapumă, eventual nici nu știu cum se concep copiii. Ei sînt cei rușinoși și cei plini de bun simț, care spun unei doamne sau domnișoare: mă scuzați, stimată doamnă (sau domnișoară), cu tot respectul cuvenit ființei dumneavoastră sublime, îmi permiteți să vă pup pe obraz? Oameni ca Trump nu au cum să-i reprezinte vreodată, îi scandalizează, în apucăturile lui deșănțate nu se vor regăsi niciodată.
Surprinzător, nu am vazut încă pe nicăieri Trump = Băsescu, și e nedrept, zău. Dacă nici acum, atunci cînd?
Dar ieri a fost numai întrecerea socialistă de lepădare de Trump, rămîne să vedem la vot ce și cum, nu ce spun ziarele și establishmentul republican.
PS: De ultimă oră, The Hill: ”Donald Trump has brought to Sunday’s presidential debate in St. Louis three women who have accused former President Bill Clinton of sexual assault or rape and a fourth who said Hillary Clinton defended the man who raped her as a child.
Juanita Broaddrick, Kathleen Willey, Kathy Shelton and Paula Jones all attended a pre-debate press conference hours before Trump is to take the stage in the second presidential debate against Hillary Clinton.
All four gave statements of support for Trump while seated at a table with the Republican presidential nominee less than 90 minutes before the debate.”
(Foto: christiantimesnewspaper.com)
Voi nu vă certați aici, da?
Adică măcar Becali & Dragomir style, cît sînt pe drumuri. 🙂
2 și FF important, toate comentariile, nu am habar de ce, intră la moderare. De unde le scot, pînă la rezolvarea situației, cît de repede pot.
Danke! 😉
@Alexandru: Despre treaba cu taxele, Trump a lamurit problema Duminica seara. E vorba de niste gaselnite puse acolo de gasca lui Hillary si de care beneficiaza toti, inclusiv Buffet si Soros (principalul finantator al DNC). N-a mai spus nimic Hillary, a cam terminat-o la faza aia.
Interesant ca spin-ul mass-media a fost ca Buffet a platit taxe de la 13 ani, ca are toate cele 70-si-ceva de copii dupa tax returns. Care e o marsavie de fapt, Trump n-a spus ca nu-si platesc taxele, a spus ca toata lumea profita de niste ‘tax loopholes’ la care au inchis ochii toti politrucii, inclusiv Hillary.
Da, acum accept paralela Trump-Basescu. Primul a fost dintotdeauna, iar al doilea a devenit, din pacate, un saltimbanc. Cat despre demonizare, sa fim seriosi. Ambele tabere sunt versate in materie.
Trump nu are ce sa demonizeze la Hillary, ce a facut e public si nu poate fi pus la indoiala.
Hm. Uite ca eu ma indoiesc. Scandalul Benghazi nu a dus nicaieri. Nici cel al emailurilor (intr-un Congres care inca are majoritate republicana). Ma intreb ce a fi zis republicanii daca al lor candidat ar fi aparat, in tinerete, ca avocat cu un job, un posibil infractor. Nu cumva ”it`s just business”? Si sa mai recapitulam un pic ce zice Trump (nu demonizez nimic, le avem pe toate pe video): Sa facem un zid pentru violatorii mexicani. ”That`s called smart” (prima dezbatere prezidentiala, direct din gurita lui Trump, referitor la nedeclararea taxelor). Nu, n-am zis ca incalzirea globala e inventata de China (a zis). Daca esti celebru, poti sa apuci femeia de p/zdă, că toate vor. Si, nu in ultimul rand, efectiv ma uimesc scuzele pe care i le oferiti, ca femeie. Eu, barbat, nu am vorbit niciodata asa – sau in fine, nu la 60 de ani – eventual la 16-20, cand na, e scuzabil/explicabil.
Scandalul Benghazi nu a dus nicaieri pentru ca nu se doreste, este ingrozitor de bine acoperit.
Urmariti audierile pe youtube, dati o cautare dupa Trey Gowdy si va veti lamuri. Sau nu.
Da, sigur ca sint barbati care nu au vorbit asa, dar ma scuzati, ce e in locker room, acolo ramine. Si daca nu ramine, macar nu au ramas victime in urma lui.
Pana nu demult GOP era partidul celor care se opuneau imoralitatii, coruptiei si socialismului celor din Partidul Democrat, care prosteau naivii cu refrenul statului atotputernic si generos. Si faceau asta avand de partea lor vechile si bunele valori care au facut America cea mai prospera, cea mai longeviva si cea mai puternica democratie din istoria omenirii: libertate individuala, piata libera, stat minimal si capitalism. Pe drum, cumva, republicanii au mai uitat din repere, lideri slabi au cedat in fata insistentei minciunii Stangii, iar o parte din aceste valori au fost acoperite de praf, nefolosite si uitate. Insa nu demagogia extrema a lui DJT reprezinta salvarea conservatorismului, si nici aparenta lui pozitie anti-establishment. Anti-establishment era si Adolf. Ma repet: DJT nu e deloc conservator. E un vechi prieten al familiei Clinton, un donator destul de generos al Partidului Democrat, un barbat cu cateva mariaje si relatii extraconjugale, un afacerist care nu-si publica declaratiile fiscale (Mitt Romney si le-a facut publice fara probleme) si foarte controversat pe deasupra (falimente, eludari de taxe, angajari la negru, cazul Vera Coking) un tip ranchiunos si meschin, si, aflam acum (desi se stia de inregistrarile respective iar establishmentul mult-hulit al Partidului Republican tot l-a nominalizat, in pofida acestui fapt) ca vorbeste si se poarta destul de dur cu femeile. Despre faptul ca-si insulta pe internet (twitter) adversarii in stilul unui scolar de gimnaziu nici nu stiu daca trebuie sa mai amintesc… Pe scurt, omul asta este candidatul partidului de partea caruia se afla adevarul si dreptatea (nu glumesc, chiar cred nestramutat in valorile dreptei) la functia suprema pe Terra. Conducatorul Lumii Libere. Care lume a devenit asa crezand si aplicand anumite varori, pe care DJT nu pare sa le aiba, sau macar sa le respecte. Acum, eu as fi de parere ca un contracandidat precum HRC trebuia pulverizata in orice dezbatere de candidatul Dreptei cu argumente politice, economice si sociale. Nu numai ca nu s-a intamplat asta, insa DJT a avut de aparat propriile prostii. Iar cand omul de partea caruia se afla binele si dreptatea ajunge sa se eschiveze cu replici de genul: „eu numai am spus, barbata-tu le-a comis”, suntem intr-adevar in rahat pana-n gat. A, da. Si ca o ultima completare, lurcrez predominant pe santiere de constructii, in Romania. Insa expresii precum „grab ‘em by the pussy” (las placerea traducerii la latitudinea cititorului) n-am prea auzit de la fiinte umane masculi, muncitori pe santiere.
Draga AlexA – nu cred ca lucrezi pe vreun santier de constructii din Romania, dupa cit esti de informat cred mai degraba ca lucrezi la CNN sau New York Times; daca nu cumva ”predominant” vrea sa spuna ca lucrezi pe un santier de constructii al vreunei autostrazi romanesti. Asa ca poti sa fii linistit, nu esti in nici un rahat din cauza alegerilor, Hillary va cistiga intru satisfactia tuturor dusmanilor Americii. Nu cred ca esti nestramutat atasat valorilor dreptei, asa cum nu cred c-ai urmarit cap-coada vreun discurs de-al lui Trump la oricare dintre mitingurile lui electorale din ultimele 3 luni. Dac-ai fi fost sau dac-ai fi facut-o, n-ai fi repetat prostia cu ”nu e deloc conservator”. Nu cred c-ai inteles despre ce e vorba in alegerile astea, dac-ai fi facut-o nu te-ai mai fi agatat de ”some stupid locker room talk”, pentru care omul si-a cerut scuze de mai multe ori in 3 zile. Cind a fost atacat again and again pe subiectul asta, normal c-a ripostat cu ispravile lui Bill de pe cind era presedinte si-ale lui Hillary de pe cind era tinar avocat si apara violatori pedofili, fiind si inregistrata cind facea mishto de detectorul de minciuni pe care clientul ei il batuse fara scrupule! If you know what I mean. If you don’t, ask your friends from CNN or whatever construction site, you name it… Nu cred ca ai habar cit de penibil a fost batut conservatorul Mitt Romney acu’ 4 ani, cu declaratiile lui fiscale cu tot. Si fiindca ai adus vorba de taxe, nu cred ca ai habar cum functioneaza sistemul de taxe pe continentul nord-american. Ceea ce numesti ”eludari de taxe” n-are nici o legatura cu evaziunea fiscala la care te-ai gandit, este foarte legal si subiectul a fost adus in discutie de comunistii americani pentru propriul electorat, ceva de genul ”vedeti ce baiat rau e badaranul asta, nu vrea sa participle la haiducia sociala prin care noi luam de la bogati si dam la saraci.” Nu cred ca poti sa pulverizezi un adversar care intr-o asemenea dezbatere refuza sa discute – nu mai punem la socoteala si ajutorul moderatorilor – orice subiect de interes national, in favoarea barfelor gen ce-a spus adversarul acu’ 11 ani sau ce si de ce scrie pe Twitter la 3 dimineata. D’aia, ca sa nu uite nici ea ce-a facut la 3 dimineata cind si-a condamnat la moarte ambasadorul in Benghazi! Si last but not least, nu cred ca domnia-ta cea revoltata n-a folosit niciodata-n viata (pe santierul acela de constructii sau in redactie sau acasa) minunatul cuvant care a oripilat toata lumea aia buna a stangii ipocrite si manipulatoare de pe Terra, ca sa te mai citez o data. Daca mai ai nedumeriri pe subiectul asta, reciteste articolul de la care a pornit discutia!
Right. Deci cine nu inghite demagogia extrema a lui Trump e automat un postac stangist, o sluga a stangii mondiale. Ei bine, nu sunt vreun mincinos! Lucrez aproape zilnic pe santier, in Romania (si nu plimb hartii de colo pana colo), cred, asa cum am mai zis, in valorile dreptei, nu gust deloc multiculturalismul, corectitudinea politica si cred ca printre cei mai importanti lideri ai omenirii se afla Ronald Reagan, Margaret Thatcher si Papa Ioan Paul al II-lea. Asta pentru ca au reusit sa ne scape pe noi de comunism si pe altii de socialism, printre altele. Si tocmai pentru ca tin atat de mult la valorile dreptei si sunt convins ca ele reprezinta unica sansa a omenirii la o viata frumoasa n-am sa fiu niciodata de partea lui DJT. Repet, din partea partidului de partea caruia se afla adevarul si dreptatea intreaga lume libera merita mult mai mult, nu un clovn penibil (apropo, Romney n-a fost niciodata penibil si a reusit sa nu devina nici in ultima perioada, atat de aiuritoare) care in loc sa-si trimita adversara (intruchiparea coruptiei politice si a tot ce are stanga mai respingator, si a carei victorie cred ca va afunda lumea si mai tare in haos decat a reusit s-o afunde Obama in 8 ani) la podea cu argumente simple, logice si de bun simt pentru toata lumea, trebuie sa-si apere mai intai prostiile. Stanga e ipocrita, e manipulatoare, e mincinoasa, si tocmai de aceea Dreapta nu trebuie sa se inarmeze la randul ei cu aceste arme. N-are nevoie. Daca nici acum nu intelegi, eu mai mult n-am ce face…
Ia de-aici si vezi daca-ti spune ceva despre lumea in care traim:
http://www.blogary.ro/editorial/o-precizare-intru-democratie-si-liberalism/
P.S. – am uitat sa-ti spun: ori esti cu Hillary, ori esti cu Trump – tertium non datur – cu consecintele de rigoare…Restul e vrajeala, Reagan, Thatcher, Papa sunt, din pacate, istorie!
P.S2 – cel mai bun prieten al meu, coleg de liceu, lucreaza pe santierele patriei de 37 de ani. E director, baiat cu scoala, voteaza de la inceput cu asa-zisa dreapta din Romania, ma vad cu el in fiecare an, dar habar n-are de valorile dreptei, de multiculturalism sau de corectitudine politica! Sorry, nu cred ca tu lucrezi pe vreun santier…:(
P.S3 – Romney nu e penibil? Si el si maretul Speaker of the House (speaker of my ass) sunt tradatori de tip Tariceanu, care acum pun umarul la destramarea GOP-ului de care amintesti cu evlavie in prima postare! Daca ai fi audiatur et altera pars ai fi amintit de alti conservatori, mai credibili si mai onesti!
Petreanu are prostia asta (Trump=Basescu). Personal sant de mult ‘cu Trump’, chiar am facut un test politic (ma batea fecioru’ la cap) https://www.isidewith.com/political-quiz am iesit spre suprinderea mea 99% Trump!!!
Si da, toti ingerii si nevinovatii astia care isi retrag suportul (ce-o mai fi si aia, ce mare suport aduc cadavre politice precum McCain si Ryan nu inteleg) sant niste sobolani/backstabbers care ‘jump ship’ la primul pericol.
Acum dupa ‘debate’ sant inca in stare de ‘soc’. Shock and awe 🙂 Bai tata, ce OO are Trump asta: sa fii intr-un asemenea debate, dupa doua zile de media onslaught, impotriva democratilor, media/moderatori + your own ‘establishment’ si sa mai si castigi!!! 🙂
Excelent! Stimata doamna, desi pentru mine este foarte clar ca n-as fi fost niciodata in stare sa le exprim atit de clar si de concis, am rugamintea sa nu-mi mai cititi gandurile 🙂 Inclusiv paralela Trump = Basescu, pe care incerc de citeva luni s-o promovez macar in familie, fara nici un succes… Corectitudinea politica e o bacterie rezistenta la orice antibiotic din lumea normala. Dezbaterea din seara asta a confirmat toate cele de mai sus si multe altele pe deasupra, intre care cel mai semnificativ mi s-a parut comentariul lui Newt Gingrich de pe Fox: ”she has no case, hence no answers to real issues…”