Tribulațiile unui metec

Tocmai a plecat de la mine un prieten, printre altele un anticomunist convins. Întâmplător a venit vorba si de nebunia globală. Daca varianta trăită până in`89 ii dă si astăzi frisoane, neomarxismul in schimb ii pare o băzneală (de-a mea). Pur si simplu noua reincarnare marxistă nu ii e accesibilă; comprehensibilă . Am făcut eforturi să nu mă enervez din nou. Policentrismul si polimorfismul aberației e derutant chiar si pentru majoritatea ălora care mai citesc sau care detestă, sincer, comunismul consacrat. Si nu-i singurul prieten cu care o pățesc. Toată gama de atitudini: unii neagă in bloc (de unde știu eu toate astea? că la TV sau in presă nu apar!), alții mă acuză că mă panichez prea ușor (lasă, sânt doar accidente, Vestul e pe mâini bune si aberația nu se va întrupa!). Blocaj pe toată linia. Daca mai continuu, par maniaco-depresiv, dacă nu pot împărtăși temerile la timp risc sa devin exploziv ulterior.. Schimb tactica si mă duc la origini, invoc școala de la Frankfurt (cu context cu tot). Mi se spune că aia a fost si că intre ea si Obama, Mogherini, Lofvel, Merkel, Hillary Clinton, Macron si Timmermans nu e nicio legătură cauzală, ideologică (ce neomarxisti! gagiii sunt de toate orientările, democrați, creștin-democrați, populari, social-democrați, centru-stânga, dreapta, sus-jos). Replic tot mai iritat că asta nu mai contează, că mania de a „revoluționa” continuu toate conținuturile de viață îi dă de gol ca succesori testamentari ai mai vechilor „progresiști” (iacobinii ori cei cu proletarul „discriminat”, pardon! „exploatat”). Nu ține nici așa.. Discuția a devenit opacă iar noi am venit aici să ne simțim bine. Dacă mai e si vreo nevastă prin preajmă, să ne facă cafeaua, ni se transmite din bucătărie să mai lăsăm.. politica. Trezit la realitate de inefabilul prezenței feminine, îmi vine in minte un gând frumos: femeia, delicată, fragilă si mai expusă decât bărbatul. Iubim femeia, nu-i așa! Dar si un gând conex, morbid: îi șoptesc la ureche amicului că am un filmuleț horror cu execuția celor doua turiste in Maroc. Filmuleț emblematic, argumentez eu, pentru ceea ce ne rezervă tuturor viitorul islamic (via multiculturală)… Îi promit în șoaptă câteva secvențe scurte, pe repede înainte până ne vine cu cafeaua. Fără sonor îi promit. Se uită la mine ca la un apucat. Cred ca i s-a făcut frică de mine. Am devenit suspect… Se uită discret la ceas. Nu mă îndoiesc că regretă că a deschis discuția despre paznicii culturali ai consiliului local din Brighton & Hove, care au impus de-acum înainte teza, obligatorie in școlile locale, că si băieții pot avea.. ciclu. Poate dacă-si dau singuri cu barda`n… „hodrobele”, i-am zis eu. În fond, n-ar fi fost mai „cool” să râdem? –> epilog: rămas singur, nu-mi găsesc liniștea si răsfoiesc un pic internetul: Cristian Campeanu: „Ungaria și Polonia. Drumul către servitutea iliberală”. Andrei Cornea: „Veste bună, veste rea”, bilanț 2018- O veste bună: referendumul „pentru familia tradițională“ a căzut din cauza unei participări extrem de mici. Diversiunea „referendumul“ n-a reușit. Papa Francisc, la rândul lui, vrea sa fie in pas cu timpul si jură pe veac si pe toate nebuniile lui: solicită, creștinește, mai multă imigrație, după ce tocmai criticase.. capitalismul. Timmermans: „A face din Europa și Africa un continent COMUN e „o chestiune de destin”–> Sacerdoții lumii noi ne dau asigurări ca islamo-marxismul ne va prinde in curând de coadă. Prea multi amicii de-ai mei râd cu hohote. Mă rog, confortul apartenenței la grup.. Întreb și eu, nu dau cu parul: cine umblă cu capu`n mână (nu pe umeri)? Eu, ori amicii? Dacă am luat-o razna eu, măcar mințiți-mă frumos!