Testamentul lui Iohannis

“Am decis că soarta României este mult mai importantă decât soarta mea politică şi, înainte să existe un rezultat final legat de investigarea atacurilor cibernetice din toamna anului 2024, fapt care a compromis rezultatul turului 1 al alegerilor prezidențiale, determinând anularea scrutinului, am hotărât, în consecinţă, să mă retrag din demnitatea de șef al statului pentru a permite numirea președintelui Senatului ca șef de stat interimar, până la repetarea scrutinului prezidențial”.
Cum ar fi sunat un asemenea testament politic, dacă el ar fi fost într-adevăr asumat de un om responsabil, patriot și în deplinătatea facultăților mintale? Dar cum ați receptat anunțul din 20 iunie 2024 al președintelui Iohannis, făcut în ședința CSAT, că renunță la cursa pentru funcția de secretar general al NATO?
“În final am decis că soarta NATO este mult mai importantă decât soarta mea politică şi, înainte să existe o concluzie finală generală, am decis, în consecinţă, să mă retrag din cursă pentru a permite numirea unui secretar general NATO înainte de acest summit”, i-a informat Iohannis pe cei 31 de aliați.
Iohannis recunoaște că a ținut în șah Organizația Tratatului Nord-Atlantic, doar pentru a-și aranja ploile și transferul de la Cotroceni pe Avenue Leopold III, 1110, Brussel, deși se știa că viitorul secretar va fi Mark Rutte. Când consecințele
încăpățânării de a nu renunța la candidatură au început să se repercuteze asupra României, i-a permis lui Rutte, într-un gest de imperială mărinimie, să fie confirmat oficial.
Dacă a procedat ca atare în meciul personal cu 31 de membri ai NATO, imaginați-vă cum va acționa în partida cu poporul român, care nu-l mai vrea președinte și în circumstanțele în care a anulat Constituția și nu și-a lăsat nicio portiță de scăpare.