[…] Practic, acest final de campanie marchează eşecul moral şi profesional al jurnalismului de actualitate în România. În decembrie 1989, Victor Rebengiuc apărea la televizor cu un sul de hârtie igienică în mână, cadou pentru toţi cei care în anii precedenţi mâncaseră rahat cu polonicul pe post, debitând pe gură lucruri în care evident nu credeau nici copiii, darămite nişte adulţi cu studii, totuşi, universitare. […]
[…] Oare atât de mare să fie foamea de putere gustată indirect, setea să-ţi freci coatele cu politicieni veroşi pe care altfel nu încetezi să-i înjuri toată ziua? Este praful de stele al celebrităţii un drog cu aşa mare dependenţă? Nu se poate pune măcar un semiton, executa o retragere parţială, poate pe un salariu mai mic, în puţinele nişe de onorabilitate care au mai rămas, cum au făcut unii jurnalişti, oricum mai buni decât cei care ţin azi capul de afiş? Chiar aşa trebuie să fii mereu, ca păduchele în frunte? Atât de mare e presiunea creditelor personale luate în anii trecuţi pentru casele, terenurile, maşinile şi vacanţele exotice de rigueur în profesie? […]
