Salonul independentilor s-a mai procopsit cu un pacient de lux

Cristian Diaconescu a cedat nervos sau psihic, de bunăvoie sau în urma unui șantaj, al cărui scop real a fost acela de a fi scos din PSD și internat într-o rezervă de lux, pusă deoparte pentru marile caractere ale clasei politice. Iată o telenovelă care are toate ingredientele iraționalului, pentru a fi românească și de stânga. O snoavă care îl are protagonist pe un domn lingav, cu privire tulbure, capabil de viraje bruște, ca în stările maniaco-depresive, care în urmă cu cinci zile candida pentru funcția supremă în PSD, ca pe ultima sută de metri să renunțe la candidatură în favoarea lui Mircea Geoană, care a fost urmărit și șantajat zice-se, pentru a-i da voturile fostului său șef suprem, ca apoi să găsească resurse s-o taie spre zări mai limpezi. Nimic nu a fost și nu poate fi limpede când vine vorba despre Cristian Diaconescu. Amintiți-vă episodul din 2008, când a candidat parcă împotriva propriei sale voințe, la demnitatea de primar general. Deși candida, Diaconescu le-a spus clar bucureștenilor că nu-și dorește să fie primar. S-a agățat cu glas plângăcios și cu aceeași privire tulbure, de propriile sale cuvinte, ca de fustele mamei, jucând stângaci rolul ambasadorului unui stat de pe o altă planetă, îmbrăcat în șpilhozăni albi, care încearcă să se joace cu o lopățică de infanterie, în rahat de câine. Azi repetă cu lux de amănunte delirul din 2008: candidează împins de la spate de un irațional șantaj, își declină candidatura, militează pentru unitate, ca la scurtă vreme să dezerteze. Mie îmi ajunge Stolojan, ca să știu precis că gesturile lui Diaconescu nu ascund nimic, decât o vizibilă suferință pe care și-o tratează în ambulatoriu. Cine este dispus să-și piardă vremea cu decriptarea agendei ascunse a unui pacient scăpat dintr-un balamuc mare, care caută liniștea unui mic ospiciu, n-are decât. PSD n-a pierdut nimic odată cu dispariția lui Diaconescu, care pleacă spre nicăieri, de niciunde.