Pe platoul palatului Cotroceni se intonează marșul de întâmpinare al Armatei Române. Se produce un incident bizar. Pâlnia tubei fanfarei militare crapă în patru. Ieri, la intonarea imnului de stat, la ceremonia de întâlnire cu ambasadorii, a pocnit toba, alaltăieri, au zburat muștiucurile clarinetelor și cornilor la solemnitatea de depunere a jurământului președintelui.
Incidentul are loc ori de câte ori este pronunțat prenumele Nicușor. În hrisoave, cronici și letopisețe n-o să găsiți nici un vodă pe care să-l fi chemat Mitică, Nelu, Sile, Mișu, Gore, Gogu, Ghiță. Vodă trebuie să fie cumplit, orb, șchiop, cu cercel, bun, rău, înecat, mare, bătrân, tânăr, frumos.
Când părinții l-au botezat pe vodă Nicușor, s-au uitat la el ca la un produs genetic nefinit, pitic, neterminat, netot, neisprăvit. Partea proastă că și faptele sale sunt așijderea, Nicușor vodă n-a dus niciodată un lucru până la capăt. Lasă în urmă un oraș cu termoficarea în pioneze, cu circulația la pământ, plin de gropi și de mușuroaie la tot pasul, cu parcurile distruse.
În această privință Nicușor este cea firească prelungire în istorie a unei țări cu un destin neisprăvit. O țară care la reuniunile de vârf doar face act de prezență și ridică mâna, în rest, n-are nicio idee, niciun plan, nicio strategie de viitor. O țară care deși este în NATO se bucură ca o cretină că n-o să trebuiască să doboare dronele rusești din deltă și nici n-o să trimită trupe de pace în Ucraina.
Nicușor Dan va fi garanția stabilității absolute a sistemului că nu-l va clinti nimic, niciodată, va fi visul de aur al serviciilor de informații care, în sfârșit, își vor dubla bugetul, efectivele și dimensiunea câmpului tactic, va fi cea mai proastă, leneșă și inertă versiune a lui Klaus Iohannis în zilele lui proaste și leneșe.
Facebook Comments
