Repetiție generală?

După două săptămîni de proteste – cele mai mari proteste din istoria României – și după reușita tricolorului uman, să ținem minte ce e de făcut: de armonizat codurile cu Constituția.

Președintele va merge înainte cu referendumul, a mai rămas să aflăm la ce întrebare ne va solitica să răspundem.

Noi vom merge înainte cu același guvern, cu același parlament, respectînd rezultatul votului. Ceea ce e bine.

Ce nu e bine:

Ultimul zvon, pe o piață mass media în care nu mai poți avea încredere, pentru că printre știri furnizează ”pe surse” și diverse șopîrle, este că Ponta ar putea prelua Ministerul Justiției. Motiv pentru care Iordache nu mai pare, brusc, atît de blamabil.

O presă care trîmbițează că l-ar fi prins pe Grindeanu la masă cu niște infractori. Bine că nu l-au prins cu Dragnea niciodată!

Atît de îndrăgostiți de anti-corupție ne-am arătat, încît mă întreb: un referendum pentru justiție populară cînd facem?

Atît de iubitori de anti-corupție sîntem încît nici un partid din opoziție nu a furnizat explicații simple ca să înțelegem pe de-a-ntregul ce s-a întîmplat, cine și unde a greșit. Și cînd. Nimeni din cei aleși la distanță mai mică de jumătate decît PSD în decembrie trecut.

O națiune de anticorupți sub steag, o prezență la vot sub așteptări. Paradoxul românesc.

Dar tot s-a ițit ceva. O repetiție generală pentru următoarele mișcări, cele care vor să vină? Priviți:

steag lgbt(Foto: Ana Maria Itoafă/Facebook)

Facebook Comments

4 comentarii

  1. … ca sa-mi mai vad un comentariu ”awaiting moderation”, ca cel de la ”lista realizarilor lui Obama” (falsa in proportie de aprox. 95%): vai, ce speriat sunt ca o sa devin brusc homosexual din cauza unei glumite in ”adobe”. incepe convertirea celor drepti, paziti-va de curcubeul psihotronic! a, lasa ca ne da dragnea referendum pentru familie. amin! :)))

  2. Presedintele Basescu a explicat in mai multe randuri care au fost greselile si cum se poate iesi din fundatura. A facut-o atit de clar incit am inteles si eu :). Doar ca nimeni nu-l mai asculta. Sunt de acord ca e probabil ordin pe unitate sa fie injurat la foc continuu! Un singur lucru a uitat sa adauge la solutii: vot obligatoriu si cenzitar…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *