Refrenul „societății divizate” și cel al (in)oportunității declarațiilor sau acțiunilor unor politicieni care ar insista în păcatul „divizării” s-a transformat într-o adevărată fixație pentru mulți comentatori ai spațiului basarabean.
De două zile în R. Moldova se vorbește despre declarațiile unui politician pro-rus (asemănările cu personaje reale e pur întîmplătoare – parol!) că ar avea efectul de a „diviza” societatea. Problema unui astfel de raționament este echidistanța: cînd, prin întîmplare, vine la guvernare o putere pro-europeană, nu putem înainta același argument, aceeași văicăreală: guvernarea pro-europeană divizează societatea, pentru că o bună jumătate din cetățenii R. Moldova se vede în lumea rusă?
În Moldova se poate argumenta formal că segmentul pro-european de populație îi antagonizează pe pro-ruși, în aceeași măsură în care pro-rușii crează divizare și scindare față de poziția pro-europeană. Și așa pînă murim de plictis sau plesnim de inspirație. Societatea moldovenească este zugrăvită ca fiind divizată între două orientări politice, ale căror dinamici și relații sunt descrise echivalent, complementar, astfel creîndu-se impresia că cei care o divizează într-o direcție sunt la fel de nocivi ca cei care o divizează în cealaltă. Cei care trag de R. Moldova spre Vest sunt, într-o măsură, la fel de radicali ca cei care țin să ne readucă în spațiul rus. Așadar, cel mai bine pentru Moldova e să-și găsească o a „treia cale” între aceste două extreme: și cu dînsa-ntrînsa, și cu sufletu-n rai. Asta se înțelege din descrierea, în lipsa efortului unor explicații, a tezei cu privire la „divizarea” societății.
Nu. Nu așa.
În R. Moldova trebuie spus clar că nu se negociază calea europeană de dezvoltare a acestei palme de pămînt.
De aceea, argumentul „scindării”, a „divizării” echidistante politic și moral, e unul uzat, dacă a fost valid vreodată. Societatea moldovenească nu e divizată între două fronturi, decît în măsura în care este compusă din cetățeni lucizi care înțeleg că democrația, statul de drept, economia nu se vor construi, întrema decît ancorîndu-ne în spațiul european, și cei care habar n-au ce înseamnă toate acestea. Societatea în Moldova nu e divizată Est-Vest, decît în condițiile în care explicăm clar ce presupune Estul și ce presupune Vestul: Estul înseamnă sărăcie, război, lipsa soluțiilor de dezvoltare, Vestul înseamnă respectarea legii, piață liberă, drepturi și libertăți. Societatea moldovenească e divizată în măsura apelului la acest conținut. Care nu poate fi redus la o etichetă – Est/Vest, și ignorat în campanii electorale, așa cum au făcut (și au pierdut) unii. Aici, în chestiunile de fond se găsește „divizarea” ca problemă, dar și ca soluție.
Așadar, argumentul „divizării societății”, în lipsa asumării unui efort de explicare a ceea ce înseamnă fiecare spațiu geopolitic în parte, e un argument echivoc, lipsit de substanță, și, de aceea, în ultimă instanță imoral, în ciuda impresiei aparent ofertante de descriere rapidă, expeditivă a realității moldovenești.
Or, societatea civilă din R. Moldova s-a complăcut în echivocuri, la fel ca și clasa politică. Dacă la un sfert de veac după independență, nu au reușit să-și alfabetizeze cel puțin jumătate de popor în privința a ce înseamnă Occidentul, avînd de partea lor toate argumentele vizibile și imediat accesibile ale prosperității și succesului modelului occidental, înseamnă că atîta pot.
Pe de altă parte, ce înseamnă în R. Moldova, să descrii avantajele civilizației occidentale? Înseamnă a crede în ele, a te crede, prin porii identității tale, occidental. Cum? Asumîndu-te ca român și afirmînd, ca intelectual, caracterul, istoria și limba românească a poporului tău de moldoveni.
Intelectualii moldoveni, însă, cînd n-au eșuat în naționalisme inadaptabile lumii în care trăim, s-au refugiat în rafinate, dar la fel de șubrede, castele de nisip ale unui discurs identitar contradictoriu, tipic modelor globaliste ale zilei: trecutul e irelevant, constituim o națiune multiculturală, recentă, aeriană, dar e musai să fim „mîndri că suntem moldoveni”, mîndri de „țara noastră”, deși nu mai contează „ce-a fost”.
Sunteți un cetățean care consideră că a fost ocupat în 28 iunie 1940? Sunteți un alt cetățean care consideră că regimurile totalitare eliberează, urmînd „logica” unei întregi propagande post-belice?
Nicio problemă!
Încercați să vă puneți la masa rotundă și să găsiți „lucruri care vă unesc” ca să „depășiți” aceste „disensiuni irelevante care vă țin pe loc”. E posibil să descoperiți că ambilor vă place mămăliga! Sau că aveți aceleași gusturi la femei. Sau că sunteți ambii pasionați de grădinărit!
Această opinteală de proporții istorice – croirea nației moldovenești – se lovește de propria indecență, mediocritate, trivialitate, aberație, lipsă de conținut. Dacă va reuși, națiunea moldovenească va fi probabil prima națiune din lume creată în jurul unor hobby-uri comune: călcatul pe greblă, bătutul cîmpilor și jocul batistei pe țambal.
(Foto: dristor2507.deviantart.com)
