Din punctul meu de vedere, sînt două liste de urmărit.
PNL, să vedem dacă intervin modificări importante – e posibil, urmează să vedem dacă se și concretizează – și PMP, de verificat lista, în primul rînd.
Altceva nu e votabil anul ăsta. USR e jalnic, mă uit zilele acestea pe programul de guvernare, deși o idee vă puteți face și din ce a scris Bogdan Glăvan aici, ”Programul USR vs programul POL”, cu precizarea că, din păcate, POL nu candidează la aceste alegeri.
USR, aflu mai nou, își face reclamă și așa:
(Foto Facebook/Lucian Vălsan)
Ceea ce poate duce la un proces pentru folosirea imaginii personale în scopuri electorale. Nemaipunînd la socoteală că habar nu au, în cazul ăsta, ce înseamnă pentru diaspora un artist din România, venit în concerte.
Dar chiar așa, ce le veți da?
Nu putem trece peste faptul că au un program făcut pe picior, pe bancheta din spate a mașinii a mai fost făcut unul, nu au oameni, și pe cine au ridică serioase probleme, vedeți, de exemplu, Cosette Chichirău, candidată la Camera Deputaților, la Iași.
Nu au, în general, nimic. În afară de gură mare și de activism în sînge. Care nu știu la ce folosește, în calculul politic ”nu fac alianță cu nimeni” te descalifică din start, cu atît mai mult acum, cînd ce este mai important este ca PSD + ALDE să NU facă peste 50%. Ceea ce, în momentul de față, e posibil, din păcate, pentru că noi ne distrăm cu cucuvele mov și alte perdele de fum aruncate de te miri cine, în timp ce ei își văd de treabă, și știu să și-o facă, de asta să nu aveți grijă. Sînt cei de la care dreapta nu a învățat nici pînă azi cum se procedează ca să ai succes, pentru că sau mai degrabă din cauză de orgolii neostoite și lupte absolut neproductive, păguboase adesea.
Nu trebuie nici să ne închinăm la idoli pe care ei înșiși sau tot noi îi vom da jos cu mult mai mare ușurință decît i-am suit – avem o grămadă mare de antcedente – nu trebuie decît, avînd în vedere timpul rămas pînă la alegeri, să fim pragmatici. Cine vrea să viseze, poate să o facă în continuare, USR, de exemplu, asta și este, un basm post-modern de adormit copii mari.