Înainte de apariţia rubricii „Comentariile zilei”, anunţată nu cu mult timp în urmă, o scurtă privire asupra a ceea ce s-a mai întîmplat în timpul sărbătorilor pascale.
Casa (fostă) Regală se îndulceşte. De la amar la şi mai amar. Din gama Kandia Regal, vom putea consuma ciocolata cu lapte „Alteţa Sa Regală Principesa Margareta”, ciocolata amăruie „Alteţa Sa Regală Principele Radu”, cu 55% cacao, precum şi ciocolata amăruie „Castelul Peleş”, cu 75% cacao. Pe cit pariu ca lumea va cere ‘O Duda cu cacao, va rog!’?
Palatul Cotroceni. Ca să nu rămînă mai prejos pe partea de gastronomie, palatul Cotroceni a fost dotat cu bucătărie performantă. Aşteptăm noutăţile editoriale: „Înghiţitură cu înghiţitură”, „Prima masă caldă”… Oricum, dictatura a căzut, se bagă mîncare la palat. Poate vin şi ajutoare cu haine din străinătate, că ar cam fi nevoie.
Iar cum preşedintelui îi place şi să grădinărească, avînd acum atîta spaţiu, zic să nu se irosească şi să consemneze: „Primul bulb plantat”, „Fir cu fir”…
Cred că acum se impune achiziţionarea unei aeronave prezidenţiale. Propun să se numească iAir Force One, ca să nu existe confuzii. Pentru că la vacanţe, Iohannis ori va face cincinalu-n patru ani şi jumătate, ori îl va depăşi pe Obama şi vom deveni cea mai mare forţă mondială în turism prezidenţial. Guinness Book s-o ocupa şi de aşa ceva, să nu rămînă performanţa neconsemnată?
Dacă de plecarea după Paştile catolic la Madeira am aflat mai întîi din presa străină, singurul lucru de care m-am temut a fost ca revenirea să nu ne fie anunţată din biserici, de Paştile ortodox. Dar cum după trecutele Învieri la malul mării, am ajuns şi noi în modernitate, am avut parte de Înviere pe Facebook. Unde preşedintele ne-a transmis un frumos şi călduros mesaj tematic, cu soare şi flori de primăvară pe înregistrare.
Plecarea în vacanţă să zicem că am înţeles-o, vorba unei prietene, dacă şi-o fi luat omul bilete înainte să fie ales, acum ce să facă?! – ce nu am înţeles e că nu am ştiut pe mîna cui ne-a lăsat. Pentru că, ţinînd cont de faptul că Preşedintele este Comandantul Suprem al Forţelor Armate, am considerat absolut necesar să ştim, mai ales într-o situaţie precum cea de acum, cui a delegat prerogativele prezidenţiale pe durata absenţei din ţară. Dar nu contează ce consider eu, contează că şi din cosmos se mai aud ceva zgomote, numai de la Cotroceni nu.
Cred că asta înseamnă disciplină germană. Pentru că pe vremuri, la palat a cîntat cucuveaua. Apoi s-a auzit cucul. Constantinescu cînta singur, nu se pune. Acum nici măcar un ciripit de vrabie nu se mai aude. Firesc, preşedintele nu poate fi deranjat cînd scrie a doua carte. Poate că omul şi-o fi dorit preşedinţia Uniunii Scriitorilor şi nu l-am înţeles noi. Oricum, cred că încep să înţeleg şi ce vrea poetul să exprime în cărţile sale: păsuiţi-mă!
Dacă greu la deal chiar şi cu boii mici nu i-a fost, la vale pare a fi mult mai dificil. Pentru că nu se coboară de la înălţimea-i să răspundă ameninţărilor ruşilor, nu se cade, conform ierarhiei, dar se duce să viziteze proaspăt renovatul Teatru Naţional. Noroc că-i NATO aci, cu douăsprezece avioane A10, mai nou, că altfel, la cît de iubitor de cultură e preşedintele, ne puteam trezi cu Balşoiul în turneu pe tancuri.
Cum rolurile se mai schimbă din cînd în cînd, despre Justiţie îşi dau cu părerea actorii.
Dan Ionescu, pe Facebook, notează:
Incredibila damblaua care loveste actorii romani de la o anumita varsta incolo. Florin Zamfirescu, Dan Puric si Dorel Visan declara separat, dar la unison, ca s-au saturat de catuse. Intrebarile vitale: de ce ii intreaba cineva ce cred ei despre justitie? care e motivul de le este astora frica de justitie? de cand sunt acesti oameni depozitarii fibrei morale a poporului? si e chiar asa de plictisitor sa iti plimbi nepotii prin parc?
Dar cînd pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă. Parlamentarii intenţionează să-şi stabilească pensii speciale, iar preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu atacă josnic diaspora. O, dar staţi! Preşedintele este aici. Şi a mai şi zis ceva! Nu, nu despre jignirile aduse de al doilea om în stat celor care au contribuit masiv la alegerea sa, ci despre pensiile speciale. Că mai degrabă le-ar merita oamenii de cultură. Ocazie cu care îi mai doresc un singur lucru: să-l pupe Draga Olteanu şi Florina Cercel cu sete, iar Puric să se uite.
Justiţie. Adevărată, acum. LCK a declarat ca nu mai sint 4500 de dosare in lucru la DNA, ci 7000. Nu m-ar mira ca 2500 să fie ale Elenei Udrea. Fapt divers, cum am scris despre Udrea, cum s-a umplut spamul de reclame la Louboutin.
Tot Justiţie, categoria ieşiri, acum. Copos a fost eliberat condiţionat din închisoare, după executarea unei treimi din pedeapsă şi după îmbogăţirea literaturii de celulă cu cinci cărţi. Din care una suspectă de plagiat. Dar la care ţine foarte mult, se pare, din moment ce a cumpărat tot tirajul. Nu mai bine scria ‘Blaturi in fotbal si prajituri’ si nu mai avea probleme?!
Cînd ziceam că e ăl mai prost din curtea puşcăriei, mă contrazice Miron Damian, pe Facebook.
George Copos se dovedește mai inteligent decât Victor Ponta. N-a picat în capcana de a comanda un simplu plagiat, copy&paste, ar fi fost prea riscant. A comandat ceva mai elaborat, l-a costat ceva mai mult, dar poate dormi liniștit – ba chiar să dea lecții, nu de medievalistică românească, ci de tupeu de borfaș. Problema însă a rămas acolo, neschimbată: nu există niciun fel de control că el ar fi scris cu adevărat cartea respectivă. În alte condiții întrebarea ar fi deschis poate o dispută academică, dar aici are un efect în domeniul înfăptuirii justiției și ordinii de drept, ba chiar al ordinii constituționale. Fără vreun fel de acțiune pe linie legală și administrativă, chestiunea asta se va permanentiza, în consecință pe viitor o să avem două categorii de condamnați la pedepse cu încarcerare: cei care-și permit să cumpere lucrări științifice și cei care nu au destui bani pentru asta. Primii își cumpără zile de libertate (și încă într-un mod fraudulos), în timp ce ultimii nu pot face asta. E o discriminare interzisă explicit de legea fundamentală.
În încheiere, învăţămînt. Că doar unde nu-i carte, nu-i parte. De cultură, în primul rînd. În ciuda problemelor pe care soţul le are cu justiţia, Lavinia Şandru este preocupată de o problemă stringentă: ‘Educaţia ecologica trebuie sa devina materie obligatorie’ – realitatea.net
Corect, nu pictaţi pe plastic!
Cînd să scriu că sub luminosul prezidenţiat altfel, Blogary poate să deschidă rubrică mondenă. Numai rubrică mondenă, în ce priveşte cuplul-instituţie Primul Domn-Prima Doamnă, aflu că azi preşededintele are consultări maraton cu partidele la Cotroceni.
Adevărat s-a-ntors!
(Foto: adevarul.ro)