Învierea
de Mihai Eminescu
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt RĂSARE CHRISTOS ÎNVINGĂTOR,
Iar INIMILE TOATE S-UNESC ÎN ARMONIE:
,,Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri,
PLECAȚI-VĂ, NEAMURI !,
CÂNTÂND ALELUIA!
CHRISTOS AU ÎNVIAT DIN MORȚI,
CU CETELE SFINTE,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
LUMINA DUCÂND-O
Celor din morminte!”
Adevărat a înviat !
____
(nu știam varianta lui Eminescu)
Este foarte puțin cunoscută această poezie, din păcate. Nu se studiază în școală.