E timpul să avem o discuție serioasă despre amenințarea foarte serioasă pe care o reprezintă existența așa-zisului Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării, în fapt o sinecură a UDMR-ului care nu ar fi trebuit înființată niciodată. A greși e însă omenește. A persevera în greșeală este curată prostie și este timpul ca Parlamentul să corecteze această colosală greșeală dizolvând această instituție definitiv disponibilizând totodată și întregul său personal.
În ultimele 40-50 de zile CNCD a făcut pași importanți în instaurarea unui gen de dictatură foarte urâtă care nu își are locul nicăieri în lume, cu atât mai puțin în România, țară ai cărei cetățeni au suferit destul în regimuri dictatoriale preocupate de reprimarea exprimărilor și gândurilor care nu convin orânduirii.
Doar în ultima săptămână instituția condusă de activistul Csaba Ferenc Asztalos l-a amendat pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române pentru teribila faptă de discriminare de a cita în public cifrele Biroului Național de Statistică. Tot în ultima săptămână CNCD l-a amendat pe Klaus Iohannis pentru folosirea adjectivului „penal” folosit de Șeful Statului cu referință la unii politicieni. Tot în ultima săpătămână CNCD a amendat Școala Gimnazială ”I. L. Caragiale” din Pitești pentru discriminare împotriva bătăușilor. Serios!
Între timp, CNCD vrea să convingă guvernul să introducă obligativitatea pentru toate întreprinderile private ca acestea din urmă să facă anual un audit al diversității (vezi acest link preucm și pagina 17 din acest PDF).
De altfel, mai toate tâmpeniile progresiste rapid ridiculizate în spațiul public în ultimii doi ani fac parte din „strategia” asumată de către CNCD. Cote de gen în politică? Of course! Mai multe locuințe sociale? Of course, dar CNCD vrea să fii și „divers” pe lângă să fii sărac pentru a fi eligibil pentru o astfel de locuință (pagina 18 din același document).
Problema nu este (doar) că CNCD se comportă în perioada asta ca un braț al PSD-ului. Problema este însuși faptul că CNCD-ul există. Existența acestei instituții este în sine ilegitimă. Și este ilegitimă chiar și când ocazional s-ar putea să te găsești în acord cu una din deciziile sale.
Moralitatea, diversitatea și chiar non-discriminarea sunt rezultatele unei societăți libere bazate pe asocieri voluntare – nicidecum rezultatul unui Stat atotputernic și atotcuprinzător ai cărui birocrați „muncesc” pentru a „diversifica”.
În România creștinii au construit moschee cu minaret pentru concetățenii noștri tătari care au pus umărul la independența României. În România românii și maghiarii au pus umărul la alinarea suferinței celor care fugeau de Holodomor și tot în România se găsește orașul care a găzduit primul consiliu sionist din lume – Focșaniul.
În peste 100 de ani de când românii au avut în mână măcar o parte din frâiele destinelor lor, aceștia au acționat cu demnitate și pot fi oricând un exemplu de toleranță și de live and let live.
Nu de CNCD avem noi nevoie ca țară și ca societate pentru a fi mai buni – ci dimpotrivă! De absența unor astfel de instituții avem nevoie. Căci existența unor astfel de instituții mai degrabă alimentează ura, resentimentul și pizma.
Nu poți corecta „nedreptățile societății” (oricare am crede că sunt alea) creând și mai mult astfel de nedreptăți. În momentul în care ne permitem să alunecăm pe o asemenea pantă periculoasă, la capătul ei nu se află decât mai multă mizerie, mult mai multă ură și în genere un loc mai întunecat, un loc în care nimeni nu vrea cu adevărat să fie.
Aici nu e vorba (doar) de Times New Roman, de purtătorul de cuvânt al BOR, de Iohannis, de UDMR sau de alte instituții sau indivizi deja afectați de existența CNCD. Aici este vorba despre însăși libertatea cetățenilor români indiferent de etnie de a se exprima liber, de a gândi liber și de a-și manifesta individual preferințele așa cum doresc.
Numai din controversă, din libertate și din concurență poate ieși ceva mai bun. Din birocrație, reglementare și pumn în gură, n-a ieșit niciodată altceva decât mizerie și totalitarism.
Știm asta pentru că noi am mai trecut prin asta o dată.
La finalul secolului al XX-lea, românii proaspăt ieșiți din dictatură începeau să se exprime liber, lucru care nu convenea deloc (nici) noii orânduiri. Așa că apăruse organosul reglementator: CNA (Consiliul Național al Audiovizualului)
CNA era menit să astupe gura celor care îndrăzneau să pună întrebări, să fie acizi în comentarii și în genere să nu se încoloneze disciplinat în democrația originală iliesciană.
O vreme a funcționat. CNA confisca CD-uri și casete de pe tarabe, aresta trupele de pe scenă, cenzura poezii, cenzura muzică și, la urgență, închidea televiziuni întregi cu totul.
Totul se făcea în numele articolului 39 – protecția publicului de „imoralitate și indecență” precum și pentru prezervarea eternelor „bune moravuri” – niciodată concret și explicit definite.
Apoi a apărut internetul și s-a dus dracului tot eșafodajul CNA-ului. Ba chiar soarta a decis și că Ralu Filip a trăit suficient, iar urmașii lui la CNA n-au mai avut același zel precum vecinul Pilif.
De atunci, forțele Răului reprezentate invariabil de către Stat, au tot muncit asiduu să găsească o nouă scuză pentru a cenzura libera exprimare a românilor.
Mană cerească a picat pentru aceste forțe faptul că Occidentul s-a gândit să o ia razna și a creat o imbecilitate similară cu desuetul articol 39: ”principiul non-discriminării”. La fel de bine definit precum „bunele moravuri” și la fel de arbitrar aplicat, ca prin coincidență de fiecare dată când ofensează Statul.
Și uite-așa, acum ne găsim la finalul celui de-al doilea deceniu al secolului al XXI-lea, la 20 de ani când Paraziții lansau albumul ”Categoria Grea” care includea piesa „Jos Cenzura”.
Atunci Paraziții protestau împotriva cenzurării videoclipului „Categoria Grea” pentru câțiva pumni.
Astăzi, douăzeci de ani mai târziu, protestăm împotriva înseși noțiunii de cenzură impusă de Stat.
Căderea în desuetudine a CNA (și a art. 39 în special!) nu a fost suficientă. Însuși eșafodajul cenzurii aplicate de Stat trebuie retezat fără milă de la rădăcină. Căci acesta este primul mare Rău în societatea românească – impulsul de sorginte stalinistă de a cenzura!
CNCD este o instituție aflată sub control parlamentar. Prin urmare, Parlamentul este cel care poate rezolva această problemă, abolind CNCD-ul. E suficient! Ajunge cu nebunia!
Eu deja mi-am sunat parlamentarul din județul meu. Dar dacă sun doar eu, nu se rezolvă nimic. Este imperativ necesar ca fiecare dintre noi să le amintim că Parlamentul există pentru a ne reprezenta pe noi. Suntem o țară care avem un guvern, nu un guvern care are o țară.
Pe asta se bazează forțele Răului. Pe faptul că oamenii obișnuiți nu se vor ridica să oprească nebunia. De aceea trebuie să reamintim Statului pe cine trebuie să servească, precum și de ce acesta există.
În momentul în care o instituție a Statului (în speță CNCD) spune oricui că nu are voie să se exprime, sau îl pedepsește pentru că s-a exprimat, acela este momentul în care trebuie să-i reamintim acestuia că și-a ieșit din atribuțiuni.
Sună-ți parlamentarul chiar astăzi! E foarte important! Poate cel mai important lucru pe care-l poți face luna asta pentru tine, pentru familia ta și pentru țară în general.
Eu știu unde eram în 1998 când CNA căuta să mă cenzureze. Știu și unde o să fiu în 2018 când altă instituție tot cu ”C” caută același lucru.
