Orice, numai crestini sa nu fie

Totul a început cu o știre:

Doua tinere musulmane au fost agresate pe strada, joi dupa-amiaza, de un grup de tineri. Incidentul a avut loc pe Calea Mosilor, in Bucuresti, iar victimele sustin ca atacul a avut un mesaj clar anti-musulman, transmite TVR. – Hotnews 

Privită inițial chiar ca o glumă, incidentul apărînd pe 1 aprilie, pe fluxurile de știri, s-a dovedit că nu e așa. Dar ce a fost, de fapt? Două fete musulmane, în vîrstă de 18 ani, se plimbau pe Calea Dorobanți. Se pare că, la un moment dat, dintr-un restaurant a ieșit un bărbat care, împreună cu încă patru persoane care i s-au alăturat, un bărbat și trei femei, le-au jignit, le-au dat vălul la o parte, chiar le-au bătut și rănit (conform Asociației Surori Musulmane).

Ce spune tatăl uneia dintre fete?

„Au început să strige după ele: ISIS, terorişti, aveţi bombe!. Fetele au evitat să discute cu ei şi au schimbat direcţia, dar s-au întors după ele. A venit unul din băieţi şi a încercat să-i ia hijabul de pe cap. S-au zgâriat, s-au lovit. Au nişte semne pe faţă şi pe mâini zgârieturi, dar nu ştiu dacă au folosit ceva ascuţit sau pur şi simplu de la unghii. Fetele erau foarte speriate, galbene la faţă, pe hainele lor era sânge”, a spus bărbatul. – click.ro

Și tot tatăl continuă:

Eu consider că este un caz mai… de puşti, nu este ceva organizat. Aici este o lipsă de educaţie, lipsă de cultură a acestor puşti. Este diferenţă foarte mare între acest Stat Islamic şi musulmani. Noi suntem primii care suntem victimele organizaţiei Stat Islamic.

Om cu scaun la cap, a văzut situația mult mai bine decît compatrioții noștri. Și deși nu a dorit să depună plîngere împotriva agresorilor, s-a deschis dosar penal împotriva acestora. Și cu asta știrea ar fi trebuit să urmeze calea firească, adică să se stingă, rămînînd să se vadă dacă se înmulțesc cazurile.

Dar nu! Întîi, a luat foc Facebook-ul. Așa ceva nu este posibil, așa ceva numai la noi se poate întîmpla, așa ceva, așa ceva, așa ceva… Și așa ceva-ul a căpătat valuri de indignare, și tot necredinciosul român s-a simțit dator să se indigneze sincer și să devină cît mai vocal împotriva ”porcilor” care au putut face așa ceva. Tot necredinciosul român, da, ați înțeles bine. Adică toți aceia care, la o adică – la fiecare sărbătoare religioasă, mai precis – rîd și batjocoresc credinciosul român, care, după minte și putirință, serbează cum știe, cum a învățat, cum poate. Pentru că asta este diferența fundamentală între islam și restul religiilor, de toate poți rîde, pe toate le poți ironiza, numai de musulmani să nu te legi. Iar cînd vine vorba despre musulmani, ne simțim superiori și datori să-i apărăm imediat. Noi, cei care avem aceleași drepturi ca și aici în țările lor, noi, care putem să mergem îmbrăcați cum vrem acolo, noi, care avem lăcașuri de cultură la tot pasul în țările arabe, nu-i așa?

Sigur că evenimentul, în sine, este condamnabil. Dar cînd s-a mai făcut atîta tam-tam din cauza unei agresiuni stradale, în care să fi fost implicate românce, de exemplu? Cînd s-a mai dat importanța asta unui incident regretabil, evident, în care să fi fost implicate alte femei, de exemplu? Cînd nu sînt subiecte la televizor, ar fi un răspuns, dacă nu cumva răspunsul este tot la acolo, la televizor. Adică exact așa se popularizează și, contrar dorinței părinților de a le proteja pe fetele agresate, exact asta se face, se popularizează cazul. De unde știm că de acum încolo nu se vor înmulți cazurile exact din cauza supraexpunerii celui existent?

De ce? De ce a ajuns o golănie, pentru că asta a fost, o golănie, condamnabilă, repet, pe prima pagină a ziarelor și în toată mass media românească? Pentru că nu sînt creștini implicați, iar repet. Dacă erau creștini, lucrurile nu mai stăteau la fel. Și-o meritau, ceva tot făcuseră ei, niște ironii și tot ar fi fost acolo. De ce? Din nou, pentru că a fi creștin într-o țară creștină e detestabil, a fi de altă religie, respectiv cea musulmană, e ceva nobil și care trebuie apărat. Chiar și cînd nu e cazul, cum a precizat tatăl uneia dintre fete.

Dar pînă la urmă, ce-ar fi să fie cum zice Bogdan Budeș?

Dacă tot s-a deschis din oficiu dosar de cercetare penală pentru lovire și alte agresiuni, ar fi interesant să aflăm că agresorii celor două fete musulmane erau de etnie romă. Să vezi atunci derută printre corecții politic. Să vezi atunci bătălia comunicatelor între asociații și oengeuri. Să vezi atunci spuma comentatorilor în vîltoare.

PS: Ce spune Sorin Ioniță, în această dimineață, despre subiect:

Feminismul romanesc in dilema islamica.
Era inevitabil momentul asta, in Occident se confrunta de mult cu disonanta: trebuie condamnata agresiunea stradala anti-musulmana si, in fond, anti-sociala asupra fetelor zilele trecute – dar si practica medievala a unor grupuri de a creste de mici femeile ca vacute obediente, depersonalizate comunitar si inexistente in viata publica. Or, am vazut multa agitatie pe tema (1) si tacere jenata pe tema (2).
In numele fetelor siriene agresate la Bucuresti au vorbit niste barbati trecuti, cu aer de sef de clan, plus un comunicat anonim de la „Surorile musulmane”, organizatie-oglinda a Fratiei Musulmane, adica mama tuturor organizatiilor islamiste, fondata de Hassan al-Banna in Egipt in 1928.
Putini hipsteri si bien-pensanti au curaj sa admita ca nu orice traditie culturala e in regula si trebuie tolerata. Pentru ca de o traditie rurala si patriarhala a unor nomazi vorbim aici, cu val si toate cele, nu de islam ca atare, care are multe forme si nuante. Ca dovada ca musulmanii romani – balcanici in general – nu au azi asemenea elemente de control social asupra fetelor si nevestelor, desi tin si ei de aceleasi Coran si Hadith, n-au abdicat de la credinta. Deci, strict teologic, se poate…
Va fi o lunga dezbatere, politica si sociala, pe tema (re)construirii unui islam in Europa care sa fie compatibil cu viata moderna, o achizitie ne-negociabila, daca e sa putem trai alaturi de acesti oameni. La ea trebuie sa ia parte si comunitatea musulmana si cea crestina.
Si poate, cine stie, intr-o buna zi, chiar si femeile, insh’allah.

musulmance

(Foto: bzi.ro)

Facebook Comments

3 comentarii

    1. Fiind bucureștean știu ce înseamnă Cal. Mosilor si ce anume Cal Dorobanți .De fapt unde S-a consumat fapta deoarece se dau ca punct de reper amândouă locațiile ?
      Dacă este totul așa cum spun fetele si familia lor,le sugerez ca sa se evite alte întâmplări asemănătoare,sa roage prietenii si familia care trăiește acolo,de unde au venit,sa nu mai le taie capetele creștinilor ce trec pe strada si nu fac rău nimanui

  1. Sant cetățean roman plecat de mulți ani din tara.Am cetățenia israeliana si revenit in Romania am fost jignit ,înjosit,spunându-mi se jidan.Nu am ripostat niciodată considerându-ma educat.
    Am fost atacat in Timisoara,luat de gât,rupându-mi hainelede un individ cu uniformă de paznic ce dorea cu forța sa ma bage in ghereta ce-l adăpostea.Au sosit doi polițiști ai secției 5 Timisoara si-n prezenta lor ,,paznicul ” răcnea ,sa ies afara din mașina poliției ,,ca te omor”A fost amendat cu 2.000.000 lei …pt. Tulburarea liniștei publice.Ca urmare a celor întâmplate recent,ma consider discriminat de politica ascunsa dusa de autoritățile ce au anchetat cazul meu si ma adresez pe aceasta cale tuturor celor care ma pot ajuta.Doresc sa aflu de ce nu am fost ascultat cu toate ca am sesizat Procuratura ,Ziarul Adevarul (dl Both ,ziarist), ziarul Evenimentul Zilei (dl Ionel Stoica si dra Petrovici din Timisoara)Trebuia sa ma adresez la străini ?Organizatiilor Evreiești ?
    Atâta timp cat sant creștin …..sant alături de ai mei.Pacat ca nu sant si ei.SANT MÂHNIT CAND VAD CE PUTERNICI SANT MUSULMANII,CE FAC DIN EUROPA.NU MA REFER LA CAZUL CELOR DOUA FETE,DEOARECE IMI REPUGNA GOLĂNIA ,VIOLENTA,DAR OBSERV CA DINTR-UN CAZ MĂRUNT,DE DERBEDEI DEVINE O ȘTIRE DE PRIM ORDIN.Am pronunțat numele celor trei deoarece an avut promisiunea lor ca vor relata durerile mele,promisiune neonorata.Nu am spus nimic de zecile de ziare,posturi TV care nu au catadicsit sa-mi dea un răspuns ,ce constituia la adică un lucru de bun simț .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *