Am trecut cu vederea fotografia de mai jos, apărută în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Unii spuneau că nu e el, alții că-i photoshopată. Mi s-a părut irelevantă la cum îl știam deja pe Goțiu.
Dar cînd am văzut filmul de mai jos, am avut impresia că ne-am întors serios în timp și că cel din imagine e Gheorghe Dumitrașcu, pentru cine își mai amintește. Ei bine, nu. E Goțiu, care scrie și o explicație pentru aghioasele de la locul de muncă. Pe care le mai văzusem și la alții, tocmai de asta speram să nu le văd și la partidul altfel.
Să înțelegem că parlamentul așa funcționează? Stai în bancă, tragi un pui de somn, apoi treci un amendament? Totul, în numele binelui comun, firește. Goțiu tocmai a oferit motiv tuturor celor care dorm în Casa Poporului. Dormim ca să putem lucra pentru țară.
Sigur, asta cu dormim în parlament ca nu cumva să mai facă ăia vreo prostie și pe acolo e o prostie în sine, cum să facă dacă nu convoacă lumea la lucrări? Pe furiș, noaptea? Da, știm, la guvern s-a putut, dar la parlament nu se lucrează așa. Sau Goțiu vrea să ne spună că se sacrifică la modul propriu pentru țară?
Declarația:
După ce am stat cinci zile și nopți treji ca să ne asigurăm că PSD nu face vreo măgărie și în Parlament, un pesedist m-a surprins azi când am închis ochii, pentru câteva clipe, în Senat. Suntem vânați de pesediști pentru orice, o bâlbă, o clipire, o neatenție, ăsta e costul unei opoziții pe bune. Dacă ăsta este prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru zecile de ore de veghe, îmi asum să facă Gâdea și Badea (și cei ca ei) mișto de mine, accept.
Nota bene: Am reușit și să trec un amendament la buget pentru Cluj. Nu e puțin lucru. Revin
Domnul din înregistrarea de mai jos pare a fi trezit din somn. Sau nu. Cert este că sub nici o formă nu te poți prezenta în acest fel la o conferință de presă. Complet pe dinafară, pur și simplu habar nu avea despre ce se vorbește și despre ce vorbește.
Cum domnii fac parte din același partid, să se salveze ei înșiși mai întăi, zic, și apoi să aibă grijă de noi. Pînă nu consideră că s-au salvat deja și ne cer și spor de noapte. Sau pînă nu schimbă denumirea partidului în Uniunea Somnul Reprezentanților. Politica altfel nu știu ce înseamnă, dar așa ceva nici măcar vreun fel de politică nu e.
UPDATE: A dispărut filmul cu Goțiu dormind în parlament, după cum puteți observa mai sus. Dacă ștergînd așa urmele cred ei că devin frecventabili, se înșală amarnic. Ce-i drept, nu fură. Nu poți fura în somn sau cînd nu ai habar pe ce lume te afli.
Alt UPDATE: L-am găsit în altă parte.