O solutie pentru conservarea cladirilor vechi

A existat vreodată vreo propunere sau inițiativă a administrațiilor locale de cedare gratuită a clădirilor cu valoare arthiectonică, istorică și culturală către investitorii privați? Întreb fiindcă nu am urmărit subiectul cu atenție.

Astfel, clădirea este cedată gratuit unui investitor care se obligă să o restaureze după un plan prestabilit. În același timp, investitorul este scutit de plata taxei pe proprietate pentru clădirea respectivă pe întreaga perioadă a existenței clădirii în condițiuni bune. Clădirea poate fi vîndută sau închiriată mai departe. E decizia proprietarului, cu condiția păstrării acesteia în condiții bune și întocmai planurilor stabilite de autorități (arhitecți, istorici etc). Atunci cînd un terț cumpără clădirea preia și drepturile și obligațiile aferente.

Terenul rămîne în proprietatea statului. Dacă se întîmplă ceva cu clădirea, dacă arde sau se prăbușește, terenul revine în folosința autorităților locale fără ca proprietarul clădirii să aibă vreun drept asupra acestuia. Astfel, proprietarul va avea tot interesul să păstreze clădirea în bune condițiuni, atîta timp cît în lipsa clădirii pierde și dreptul de folosință a terenului.

Dacă sînt mai mulți doritori pentru o asemenea clădire, se face licitație. Dacă e doar unul, clădirea este cedată gratuit sau vîndută cu un leu, în condițiile în care, prin contract, noul proprietar se obligă să o restaureze fără să-i afecteze valoarea arhitectonică sau istorică. Clădirea poate avea orice destinație cu condiția să-i fie păstrate structura și aspectul.

Notă: Timp de o lună site-ul Blogary se află în refaceri și prefaceri. Va fi funcțional în toată această perioadă, însă va suferi tot felul de modificări și poate nici frecvența articolelor noi nu va fi foarte ridicată.

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

2 comentarii

  1. De mult mă tot gândesc şi eu la o soluţie similară.
    Ar putea fi parte a unui proiect de partid local (împreună cu ceva iniţiative pro bussiness pt Bucureşti), dacă cineva s-ar băga la declanşarea unui astfel de proiect (cu tot ceea ce presupune – proces, excepţie de neconstituţionalitate etc).

    1. Nicușor Dan. Numai că acum e pe cîmpii cu gazele de șist. Asta e, societatea civilă se mută după finanțări. Se bagă bani în războiul cu gazele de șist, acolo se duce și societatea civilă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *