Nu terorizati teroristii!

Nu le restricţionaţi dreptul de a ne ucide şi, în acelaşi timp, dreptul de a avea parte de tratamente civilizate şi procese conforme cu legislaţia civilizaţiei pe care vor să o distrugă. Este scopul lor declarat, iar noi nu avem voie să ne apărăm. Ei să aibă drepturi oferite de noi, civilizaţii, în timp ce la ale noastre să renunţăm.

Este concluzia implicită a raportului Comisiei Feinstein – senator democrat de California – privind închisorile secrete ale CIA, raport pritocit de mai bine de trei ani şi publicat săptămîna trecută – întîmplător, desigur – cu puţin timp înainte ca majoritatea în Senatul american să fie preluată de către republicani, în urma alegerilor din noiembrie curent.

În peste 500 de pagini făcute publice, din cele peste 6000 existente, sînt descrise nu atrocităţile săvîrşite de terorişti pe pămînt american, ci tortura la care au fost supuşi cei capturaţi, de către bestiile CIA. Cele aproape 3000 de victime ale atentatelor din 11 septembrie 2001 devin, după 13 ani, insignifiante pe lîngă dreptul teroriştilor de a nu fi torturaţi. Nu din sadism, nu ca răzbunare, ci în scopul obţinerii de informaţii privind următoarele atacuri planificate, în scopul salvării cine ştie cîtor vieţi omeneşti nevinovate.

Dar ce contează?! Din media occidentală de stînga pornit, tăvălugul revoltei împotriva torturii cuprinde din ce în ce mai multe minţi. Tortură aplicată de lumea civilizată, în secolul XXI? De neconceput! Ori sîntem civilizaţi, ori nu mai sîntem. Waterboarding, hrănire şi hidratare rectale, privare de somn, muzică, metale grele, la maximum? Atrocităţi, fără discuţie. De care au suferit bieţii „luptători pentru libertate”, cum probabil vom fi obligaţi să le spunem în curînd, conform corectitudinii politice. În ce context şi în ce scop, nu contează. Cum nu contează nici că în raport nu figurează nici o depoziţie a vreunui membru CIA, astfel încît aceştia abia îşi mai fac auzite părerile acum, după izbucnirea scandalului.

Iar ce spun ei, mai vocal sau mai timid, subiectul fiind extrem de sensibil, contrazice concluziile raportului. Au fost obţinute informaţii foarte importante prin aplicarea „enhanced interrogation tehniques”. De la unii din cei mai feroce terorişti. De la acei aşa zişi oameni, unii de o inteligenţă uimitoare, şi aici umanul din ei se opreşte. Umanitatea lor pretinde însă procese corecte, desfăşurate pe pămînt american, adică exact pe pămîntul pe ai căror locuitori de drept doresc să-i ucidă. Adică acolo unde publicitatea unui proces le-ar permite să-şi propage aberaţiile şi să-şi promoveze cauza criminală cu mult mai uşor decît în mod uzual.

Şi totuşi, aflînd acestea – în rezumat – cît de naiv poate cineva să fie ca să creadă că s-ar fi putut proceda altfel cu aceste exemplare compatibile genetic numai cu oamenii, în accepţiunea deplină a termenului? Nici măcar în categoria „prizonieri de război” nu se încadrează, nu sînt membri ai unei armate regulate, recunoscute internaţional, cu însemne, grade şi ierarhie specifice, clar definite, aparţinînd unei entităţi statale. Nu a existat niciodată nici o declaraţie oficială de război măcar. Este un război, dar unul neconvenţional, purtat cu arme şi metode neconvenţionale, cu un inamic aflat, posibil, pretutindeni. Cum poţi apăra lumea de atacurile acestuia? Cînd ai datoria, ca instituţie a statului, să protejezi populaţia civilă şi militară de atacuri care pot fi mai devastatoare chiar decît cel din 11 septembrie 2001?

Nu încerc să justific tortura în sine, care este condamnabilă, fără discuţie. Precizez doar contextul în care  au fost folosite metodele de interogare precizate în raport şi scopul, repet, prevenirea altor atentate, mai grave sau mai puţin, dar soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi, de ce nu? – cu posibila capturare a unor arme moderne, sofisticate, destinate, ulterior, altor şi altor atacuri. Pentru că „religia păcii” este cea care pacifică prin  subjugare în cele mai umilitoare moduri, prin schingiure, lapidare, decapitare, spînzurare, execuţii sumare, atentate. Fără nici un proces, conform unui singure dar pretins atotputernice judecăţi: nu i te supui.

În aceste condiţii, noi, lumea civilizată, ce ar trebui să facem? Să-i tratăm pe terorişti conform principiilor şi regulilor noastre actuale, moderne, acumulate în milenii de existenţă? Să oferim procese corecte şi încarcerare corespunzătoare celor capturaţi, timp în care, la un ceai şi un fursec, să ne spună de bunăvoie unde au planificat următorul atac? Cît de naivi, cît de lipsiţi de instinct de conservare am fi în asemenea situaţie? Gradul de civilizaţie însuşi la care am ajuns ne-ar condamna pe noi, ne-ar oferi ca victime, în acest caz, unor brute şi unui mod de viaţă aparţinînd Evului Mediu.

Numai că tocmai gradul acesta de civilizaţie, moştenit,  ne obligă să-l păstrăm. Şi conform lui, să preţuim şi să apărăm viaţa. Pusă în pericol de barbari de o cruzime greu de descris, pentru care, opus principiilor noastre, viaţa omenească nu are nici o valoare.

Publicarea Raportului Comisiei Senatoriale Feinstein are consecinţe greu previzibile practic, dar anticipabile teoretic. Scăderea încrederii partenerilor externi (Polonia, Lituania şi România aflîndu-se, de exemplu, pe lista ţărilor care au găzduit închisori secrete CIA), vulnerabilizarea acestora la atacuri, scăderea încrederii cetăţenilor americani şi nu numai într-o instituţie vitală pentru apărare, punerea în pericol a vieţii unor agenţi, distrugerea unor reţele, dificultatea crescîndă pînă la imposibilitatea culegerii de informaţii importante pentru siguranţa lumii libere, acte de răzbunare ale teroriştilor, de la răpiri şi decapitări pînă la atacuri cu număr de victime imposibil de estimat.

Aşadar, cui foloseşte, pînă la urmă, publicarea Raportului Feinstein? Nouă, lumii civilizate, ori inamicilor noştri, transformaţi de acest raport din călăi în victime?