Nicușor Dan nu este un novice în ale politicii, și pentru că în ultima vreme mai multe persoane mi-au pus întrebări referitor la acest subiect, fac publice capturile de pe grupul pe care, în 2012 public încă, discuta cu mai multe persoane. Discuțiile se referă la suspendarea președintelui Traian Băsescu, în 2007, pe care Nicușor Dan o considera oportună, și la alegerile din 2009, turul II, Geoană – Băsescu, în care l-a susținut pe Geoană, ”președintele slab”. Comentarii suplimentare nu consider că mai au rost. Am mai făcut înaintea alegerilor locale, de acum patru ani și de anul acesta, iar ce am spus atunci rămîne valabil.
Precizez că la data la care am făcut capturile discuțiile erau publice. Apoi, la scurt timp după ce, probabil, s-a aflat că au intrat sub ochii cui nu trebuie, au dispărut. Nu știu dacă grupul a dispărut sau nu, dar nu a mai putut fi accesat urmînd link-ul din prima captură.
Sînt multe, vă trebuie răbdare să le citiți. Dar pentru cine dorește să se lămurească sau să-și exerseze discernămîntul, pot fi foarte utile.
Notă: nu știu cum să măresc imaginile astfel încît să poată fi citite ușor. Recomand zoom din browser.
Cum am aflat despre grup. Din comentariile de pe site-ul criticatac.ro:
2007, prima suspendare a președintelui și poziția lui Nicușor Dan față de această situație:
Dictatura, săriți!
25 aprilie 2007, toate nemulțumirile legate de Băsescu:
O poziție contrară:
O poziție echilibrată chiar, am putea spune:
Alte discuții:
Cum rezultatul referendumului este cunoscut, ajungem la alegerile din 2009 și, din nou, îl găsim pe Nicușor Dan pe baricade. Alegerile acelea în care Geoană a fost surprins mergînd la Vântu acasă, cu o seară înainte de confruntarea finală cu Băsescu:
”În concluzie, între un președinte slab, cum Geoană se profilează a fi, și șeful unui clan în care nu crîcnește nimeni, eu prefer președintele slab.”
Ceva Antena 3, adică despre Mircea Badea:
Nu știu dacă paranteza ”nu avea din păcate opțiunea Remus Cernea” a fost glumă sau nu, plus, inevitabil, votul de la Paris:
Apar în discuții Boc, cel mai ”incompetent” prim-ministru și Iohannis:
Fapt divers, avea nevoie de o factură:
Nicușor Dan și orele de religie, pe care le socotea necesare în școli. Devine dintr-o dată frecventabil. Nu știm dacă își menține poziția. 😀
Un îndemn din 2007 pentru intrarea oamenilor în politică sau măcar în viața socială:
Și, în final, un Nicușor Dan, cu un text din Dilema, nr. 364, surprinzător, împotriva comportamentului homosexual în spațiul public. Un Nicușor Dan atît de rezonabil încît ar putea fi votabil și mîine. Nu mai știu, din păcate, dacă își mai menține afirmațiile de atunci (2000, din cîte am înțeles) sau nu. Și oricum, erau de dinaintea intrării în politică sau în viața socială a comunității care, după cum se știe, schimbă multe în viața unui om. Ori chiar omul însuși.
Merge cu zoom. Sunt nedumerit de doua lucruri:
1. De ce uneori apare Nicusor Dan si alteori nicusor dan?
2. Stiti ca oricine isi poate alege un astfel de username?
Intrebarile sunt pentru habotnici, cine stie cat de cat istorie recenta, stie si ca ND era pro suspendare.
1. Nu stiu.
2. Daca dati click pe ce este subliniat cu rosu, ceea ce nu cred ca mai e nevoie sa recomand, veti vedea ca le-a recunoscut.
Tot pentru habotnici. 🙂
2. Got it, multumesc!
Pentru alegerile din 2009 si tot pentru habotnici: sa ne aducem aminte cine era atunci in PSD/PNL. Ca de atunci pana acum au mai intrat la racoare o parte. Mai clar: sa nu vezi cu ce penali ai de a face este fie o naivitate extrema fie altceva. Inclin spre altceva 🙂
Exact!
Și ce crize acum, cînd medicul Dănăilă a fost anunțat de PNL cap de listă la București. Numai pentru că a semnat petiția Coaliției pentru familie.
Hm, nu se potrivește cu ce era, nu?! 🙂