De pe: Blog de Darwinism Politic
Am crescut 11 ani în Timişoara. De la 6 la 17 ani. M-am simţit agresat în fiinţa mea de român de trei ori în viaţă. Prima dată la mineriade. Atunci decisesem să mă pregătesc să lupt pe termen lung. A doua oară când, în Japonia fiind, mi-a sărit în ochi diferenţa dintre şansa educaţională care li se oferă copiilor din ţările avansate faţă de copiii din România. Şi am decis să încerc să schimb ceva în acest sens. A treia oară acum. Când singurul lucru care lipsea tabloului a fost prezenţa lui Ion Iliescu în balconul Operei din Timişoara.
Este cu atât mai umilitoare pentru noi scena din Timişoara cu cât ea a fost concepută în laboratoarele echipei de campanie americane a lui Mircea Geoană. Care a încercat să exploateze o triplă încărcătură emoţională: Timişoara, Ziua Naţională şi 20 de ani de la Revoluţie. Au încercat să exploateze acest lucru mizând pe faptul că dacă vor fi proteste spiritul pacificator al lui Geoană va fi astfel subliniat. Un calcul, rece, matematic corect, dar făcut de nişte suflete care nu au înţeles nimic din ceea ce înseamnă a fi român. Spre deosebire de cei care au făcut aceste calcule eu cred că noi avem un capital emoţional mult mai bogat. Care sper nu va lăsa cea mai mare mistificare din istoria de după 1989 să se producă.
PS: aud că cei care sunt viteji pe la Realitatea TV şi Antena 3 au ieşit prin uşa din spate a Operei. De câte ori a procedat aşa Traian Băsescu când a avut de tratat grupuri ostile?
