Din fericire, cred că mai sunt și oameni raționali printre ei și mai există un element, și anume acela că, până la urmă, liberalii este firesc să se revolte, pentru că politicile de dreapta au fost date cu totul la o parte. Chiar tăierea fondurilor de la investiții este o dovadă, investițiile aparțin dreptei
Anca Boagiu la DIGI 24
No shit! Asta înseamnă că din 1947 pînă în 1989 am trăit în plină dreaptă. Mai trebuie să reamintesc cît a investit statul comunist? Să înțelegem că într-o țară în care statul controlează 70%, 90% sau 100% din economie avem de-a face cu politici de dreapta? Doamna Boagiu putea susține orice, că investițiile sînt benefice, absolut necesare, morale, aducătoare de mari satisfacții economice, politice și culturale, putea susține absolut orice, mai puțin că ”investițiile statului sînt de dreapta”. Sau putea susține chestia asta în orice altă țară, dar nu într-o țară fostă comunistă, în care timp de 50 de ani, statul a fost unicul investitor și a investit enorm. Enorm și prost. Dacă România arată așa cum arată, dacă românii sînt așa cum sînt și trăiesc așa cum trăiesc e tocmai din cauza investițiilor pe care le-a făcut statul între 1947 și 1989.
Doamna Boagiu putea explica telespectatorilor că tăierea investițiilor în infrastructură, în magistrala de metrou Drumul Taberei, este un act împotriva bucureștenilor contribuabili, mai ales a celor din sectoarele 5 și 6, care sînt nevoiți să se înghesuie în continuare cu mașini, autobuze, trolee, neveste, copii, căței și purcei la Răzoare, atunci cînd vor să iasă din cartierul de rezidență, adică zilnic, în fiecare dimineață, cînd se duc la serviciu și atunci cînd vor să reintre, adică zilnic, în fiecare seară, cînd se întorc de la serviciu.
În loc să folosească fetișul cu dreapta pînă la epuizare, fără noimă și fără măsură, politicienii noștri care se revendică de la dreapta ar trebui să vorbească mai degrabă despre ce e bine și ce e rău. Din suflet, din rațiune, din experiență. Și astfel oamenii vor înțelege mai bine care e treaba cu dreapta și stînga. Tam nesam o dăm pe chestii înalte și doctrinare. Creșterea investițiilor statului nu este o politică de dreapta, ci o politică etatistă. Creșterea investițiilor statului înseamnă creșterea implicării statului și în același timp creșterea fiscalității. Creșterea investițiilor statului înseamnă cheltuieli mai mari, un stat mai mare și mai prezent în societate.
În cazul magistralei de metrou Drumul Taberei nu e cazul să ajungem la soarta dreptei în societate și civilizație. Este un proiect demarat într-un domeniu în care statul, cel puțin la noi, este stăpîn. Statul ne-a luat deja banii și s-a implicat deja în chestiune. Dacă tot a făcut-o, dacă tot ne-a luat banii, să-și ducă proiectul pînă la capăt și din banii noștri să facă ceva folositor pentru noi. Nu e cazul să filozofăm despre cît de dreapta e creșterea investițiilor statului și cît de stînga e scăderea lor (reiterez că la comuniști creșterea investițiilor statului a ajuns pînă într-acolo încît reprezenta 100% din totalul investițiilor).
Dacă se dorește atragerea liberalilor raționali, dacă există astfel de liberali raționali, aceștia nu au cum să se revolte că tăierea fondurilor pentru investiții ar fi o măsură anti-dreapta, fiindcă tăierea investițiilor statului chiar nu este o măsură anti-dreapta, însă sînt convins că dacă existau liberali raționali se revoltau deja atunci cînd partidul lor era vîrf de lance în lovitura de stat, în atacul împotriva statului de drept și instituțiilor statului.
O politică de dreapta presupune retragerea statului din economie, retragerea, atît cît este posibil, a statului din societate și implicit scăderea cheltuielilor, inclusiv a investițiilor. Statul le lasă cetățenilor banii în buzunar și oportunitatea de a investi.
În ceea ce privește măsurile guvernului Ponta, acestea sînt măsuri proaste, populiste și iresponsabile fiindcă se iau fonduri de la investiții necesare și benefice (așa cum este magistrala de metrou Drumul Taberei) și se transferă către pomenile electorale. Deci zic să nu inventăm dreaptă acolo unde nu e și să ne concentrăm pe situațiunea concretă, fără a încerca să-i găsim etichete și poziționări în nu știu ce mari sisteme de gîndire. Iar dacă există liberali raționali în PNL atunci ăia rîd și cu curul de declarația Ancăi Boagiu cu ”investițiile statului sînt de dreapta” Dar nu există liberali raționali în PNL.
Este mult mai simplu daca consideram ca Anca a facut si ea o declaratie politica, nimic mai firesc pentru un politician. Mai ales ca stim cu totii, cred, ca de prostie nu o poate absolut nimeni acuza. Declaratiile politice nu se substituie dialogurilor stiintifice, nu prea sunt menite sa sensibilizeze oamenii inteligenti sau educati, iar rareori isi doresc sa ajute la gasirea sensului vietii in mintea vreunui sinucigas. Daca au ceva, declaratiile politice au intotdeauna o componenta electorala importanta. Daca un politician de dreapta crede ca „investitii” e de bine, atunci „investitii” de de dreapta.
offtopic… azi ne-am convins cum stă treaba cu PFC… bazac, saniuta si alte persoane deosebite reprezintă suflul nou… excepțional!
Pai , cam astia sunt oamenii de dreapta din asa-zisul de dreapta PDL . Si nu ma intereseaza daca , prin nu stiu ce colt de tara exista membri de partid cumsecade , care stiu doctrina , oameni de treaba , daca la varful partidului national liberal sunt dobermani care dau tonul , care decid si care se unesc prin legaturi contra naturii cu socialisti (dobermanii de drept) spre a forma , nu-i asa? , social liberalismul basculii .
Imi place mult un exemplu formidabil de afacere de succes pe care l-au promovat libertarienii pe site-urile lor ECO plus libertatea si Mises.ro : in agricultura, undeva pe langa Arad : fara fonduri europene, adica fara birocratia înfiorătoare asociata, fara experți plătiți, timp si energie pierdute pentru accesarea fondurilor, cu vânzări record in tara si la export, prin libera asociere a oamenilor, prin harul(darul) unui inginer agronom care a reusit sa cointereseze oamenii in afacere undeva pe la sfarsitul anilor`90 (anul trecut cateva comune din jur doreau sa se asocieze), cu o productie record in tone de grâu la hectar (cam 60-65% din cea a Germaniei). O afacere tipic capitalista.
Si last but not least, ca proba de rentabilitate, se dadea exemplul venitului mediu lunar al unui codas,
al unui.. tractorist : 9.ooo de lei pe luna. Mai mult decat a premierului..
Imi place mult un exemplu formidabil de afacere de succes pe care promovat libertarienii pe site-urile lor ECO plus libertatea si Mises.ro : in agricultura, undeva pe langa Arad : fara fonduri europene, adica fara birocratia înfiorătoare asociata, fara experti platiti, timp si energie pierdute pentru accesarea fondurilor, cu vânzări record in tara si la export, prin libera asociere a oamenilor, prin harul(darul) unui inginer agronom care a reusit sa cointereseze oamenii in afacere undeva pe la sfarsitul anilor`90 (anul trecut cateva comune din jur doreau sa se asocieze), pentru agricultura noastra cu o productie record in tone de grau la hectar (cam 60-65% din cea a Germaniei). O afacere tipic capitalista.
Si last but not least, ca proba de rentabilitate, se dadea exemplul venitului mediu lunar a unui codas,
a unui.. tractorist : 9.ooo de lei pe luna. Mai mult decat a premierului..
Asta e teoria recepta : Statul ca Antrepenor Principal.
Din păcate e gresita si o mai prizeaza si asa zisii liberali de astazi. E inca o ratacire etatista, costisitoare si cu bataie lunga, ce intretine pululatia (cuma ar zice Patapievici) lobby-urilor politice (care nu sunt democratice, orice s-ar zice), iar la cap de linie deteriorarea politicului si a increderii in democratie.
Indemnul lui Fr. Hayek – undeva prin anii`40 0 „Scoateti statul din economie!” e cat se poate de actual
rectific: Antreprenor
@geronimo Discutia asta se leaga cu una similara din campania americana. Circula ideea ca „”The government is the only thing we all belong to.” Un blogger de dreapta american (Allahpundit) a avut un raspuns foarte fain:
“How psychologically impoverished must you be to find validation in “belonging” to a government? You’re forced to “join,” your “dues” are typically squandered on stupid, wasteful projects, half of the other members are perpetually at your throat, and the whole thing is shot through with corruption at every level. It’s essentially the world’s biggest and worst union (and worst in part because it’s biggest). Why would any liberal want to belong to a group with people like that in it? This rhetoric is pure communitarian garbage, designed to inculcate some perverse civic pride in the ideas that (a) government will continue to grow and usurp your choices and, more importantly, (b) you need to pay more “dues,” even though government’s already so big that realistically there’s no amount you could pay to make it sustainable. Loathsome.”
O mica nota: in America, „liberal” inseamna stinga.
@DanCanada @geronimo Nici în România, liberal nu înseamnă dreapta. Nu înseamnă nimic.
(1) Era vorba de investițiile care urmau să fie plătite cu bani europeni. Bani din Fondurile de Coeziune, sub formă de finanțare nerambursabilă. Statul român plătea banii ăștia din bugetul lui doar în primă fază, către constructori și consultanți, urmînd să-i recupereze de la Comisia Europeană. Prin cereri de rambursare. (Bine, dacă vrem să mergem până la Adam Babadam, putem spune că și banii din Fondurile de Coeziune sînt tot ai unei forme de stat, în sensul că nu-s direct din buzunarul lui badea Klaus, tanti Francesca și moș Jiri Menzel, investitori privați.) (2) Și eu tot ca Anca Boagiu știam, că investițiile sînt la dreapta, fiindcă la stînga se cheamă cheltuieli.
@Rheia Investițiile statului nu sînt la dreapta. Și cheltuielile tot investiții pot fi considerate (în consum, de exemplu).
Statul e decident, indiferent dacă-s banii din impozite, împrumutați sau nerambursabili.
Nu, investițiile statului nu sînt la dreapta. Doamne ferește de asemenea aberație.
@Rheia Uite o problemă: care e diferența dintre investiții și cheltuieli?
@Bleen Exact, aici avem o problemă: cînd vorbim de investiții și cînd de cheltuieli? Depinde de cine ia decizia, depinde de unde vin banii, depinde de unde se duc și în ce formă. Subiectul ăsta merită multă, multă bere. Dar, ca să închei intervenția mea, care-i strict una de solidaritate cu Anca Boagiu: femeia s-a ferit să spună „investițiile statului”. A zis doar „investiții”. Bănuiesc că nu-i chiar atît de tută pe cît o consideră unii.
Din puncti de vedere strict contabil – absolut esential pentru a intelege despre ce vorbim: Cheltuiala = o reducere a unui activ sau o crestere a unei datorii.
Un pic de context pentru intelegerea ecuatiei contabile: activele sunt egale cu pasivele, asta insemnand ca sursele de finantare (pasivele) sunt egale cu modul de a folosi acele fonduri (activele). Activele sunt fixe si variabile, pasivele sunt calificate la fel. Simplificand la maximum (pentru o firma care face cozonaci, de ex):
A=D+CP
A=Active
D=Datorii
CP=Capital Propriu
Exemple, simplificand:
Active=Active fixe +Active variabile
Active fixe: Masina de facut cozonac, cladire, teren, reteta secreta de cozonac…
Active variabile: materii prime (faina, zahar, nuca,…), dreptul de a primi bani de la clientii carora le-am vandut cozonacul, bani (din cont sau din casa)
Datorii = pe termen lung (creditul facut la banca sa cumparam terenul, masina de cozonac si cladirea…) + datorii pe termen scurt (datoriile catre furnizori, dobanda anuala pe creditul luat pt teren, cladire, etc…)
Capital propriu=Active minus datorii; asta-i suma cu care vin actionarii la inceput, la care se adauga profitul acumulat perioada de perioada (capitalul propriul e format din capital subscris si varsat, plus profitul acumulat, simplificand ecuatia la maximum); asta constituie valoarea neta a companiei, suma pe care teoretic actionarii ar primi-o daca ar lichida afacerea acest moment (daca simplificam si lasam in afara discutiei valoarea unui brand la vanzare, care ar constitui un premium la valoarea neta a activelor firmei).
Aaasa – Capitalul propriu, sau activele nete, se modifica in fiecare perioada (an) in functie de elementul profit anual. Profitul anual este, evident, realizat prin ecuatia
P=Venituri minus cheltuieli
Exemple, simplificand:
Veniturile sunt veniturile obtinute vanzand cozonacii (creste dreptul de a primi bani de la clienti si creste venitul: in cele din urma dreptul de a primi bani de la clienti se transforma in bani primiti)
Cheltuielile sunt reprezentate de tot ce e outflow (iesire de fonduri) pentru a realiza respectivul venit periodic; cumva cheltuielile se ataseaza la venituri:
Exemple, simplificand:
CHELTUIALA cu deprecierea masinii de facut cozonac. In termeni contabili, am facut o INVESTITIE de capital, cumparand o masina de facut cozonc, pe care stiu ca o voi putea utiliza cam 10 ani (de ex) pentru a face 100 de cozonaci pe zi, in fiecare zi. Din cauza asta, pentru ca venitul va veni usor, usor, perioada de perioada (asta e BENEFICIUL pe care mi-l aduce INVESTITIA mea), pana cand masina va trebui scoasa din uz, la fel si faptul ca am cumparat masina de cozonac (momentan clasata ca ACTIV, ca BUN pe care il AM si pot sa il VAND) trebuie sa fie scoasa perioada de perioada pe cheltuiala (ca sa fie un impact periodic asupra Profitului si respectiv asupra activului net).
CHELTUIALA cu dobanda – alta cheltuiala periodica, pe care o am pentru ca m-am dus la banca si am cerut un imprumut ca sa pot cumpara masina de facut cozonac. Trebuie sa asociez cheltuiala cu indatorarea (indatorare pe care am fost nevoit sa o realizez pentru ca initial nu aveam fonduri suficiente ca sa pot finanta cumpararea masinii de facut cozonac din banii adusi initial in afacere: capitalul subscris si varsat) beneficiului primit de la investitia facuta…adica luna de luna, an de an, trebuie sa inteleg ca primesc un beneficiu de la investitia mea (fac si vand cozonacii), dar am si o datorie legata de finantare…
Acuma, in mod ideal, si pentru ca modelul de afacere sa aibe sens, suma veniturilor trebuie sa fie mai mare decat suma cheltuielilor; altfel, pe termen mai lung sau mai scurt, firma va da faliment.
Si pentru a aplica conceptele de mai sus la stat, simplificand la extrem:
Statul are venituri anuale – din taxe (sau din alte surse)
Statul are cheltuieli- tot ce inseamna crestere de datorie pe termen scurt (mai putin de un an) si care va implica ulterior un cash outflow (diminuare de activ=bani)
Statul are investitii – decizii de a cumpara active de la care spera ca va deriva beneficii pe un orizont temporal mai mare de un an
Statul are active – tot ce inseamna ogoare, tractoare (si ce va folosi pe termen mai lung de un an), dar si tot ce inseamna hartie de imprimanta pentru functionarii de la primarii (de regula ce va folosi pe termen mai scurt de un an)
Statul are datorii – pe termen lung (se va imprumuta de pe unde va apuca si el sa se imprumute 🙂 ca sa faca fata diverselor cheltuieli) sau pe termen scurt (pai, cum altfel, va amana plata la furnizori pe 30-60-70 de zile, va avea de platit dobanda periodica pentru imprumutul luat, etc)
In ceea ce priveste capitalul propriu, statul n-are :-), ca doar statul n-are actionari si nu pot duce nici eu simplificarea asta de mai sus chiar la extrem :D…
Sper ca e putin mai clar care e diferenta dintre investitii si cheltuieli.
clarificare: putem asocia, simplificand, investitiile cu activele fixe – imobilizarile corporale si necorporale – adica tractorul e o investitie, etc…daca m-am imprumutat ca sa cumpar tractorul, dobanda anuala e o cheltuiala. la fel si deprecierea periodica a tractorului
Dar in PDL exista liberall rationali?
Cred ca este o contuzie in intelegerea ideii de „stat”.”Cat” stat si daca nu ptr.Toti, atunci pentru cine ? Si ca`Interfata pentru ce si iarasi, pentru cine ? 🙂
S-a băşit mireasa.
de cand cu siteul nou, nu mai stiu unde se comentez sa pot porni o discutie.
incediu la arhivele nationale, intr-un birou. eu inca sunt cu conspiratia in cap. oare ce o fi ars? ce era asa de important la arhive de VP l-a schimbat in primul minut pe fostul presedinte la arhive.
@apicultor , iniţial am fost trimişi cică la ultimul articol de pe Comunitatea Blogary. Între timp, s-au mai relaxat regulile, că nu suntem nemţi… Iar ce spui tu e bun spus oriunde. Adică şi eu m-am gândit exact la asta. Ce-i trebuia schimbare la Arhive din prima zi?
@Yeba @apicultor Şi ce-i trebuie arhive? Semn bun. deobicei guvernele şi unităţile militare pe ducă îşi ard documentele.