Și toată garnitura de lideri europeni care au permis cea mai mare infiltrare pe timp de pace a Europei, cu teroristi islamici. E momentul recunoașterii uriașului eșec de guvernanță europeană de care ați dat dovadă, și ale cărui consecințe asupra populației încep să se cuantifice zilnic.
Ieri, într-un tren regional din Bavaria, un adolescent de 17 ani, cu steag, cuțit și topor, s-a radicalizat brusc și a rănit grav 4 persoane, alte 14 aflîndu-se în stare de șoc. Vreun rătăcit din sutele de mii declarate pierdute anul trecut prin Europa, vreun supărat pe viață, cu copilărie grea, fără jucării și bomboane.
Nu ne interesează. Nu ne mai interesează. Efectele unei greșeli cît pentru un secol sau mai mult, ori efectul unor calcule cinice și cu consecințe dezastruoase asupra populației de care ați fost aleși își spun cuvîntul. Nu mai e timp de pierdut, nu e cazul să lăsăm conducerea pe mîna unor extremiști, e momentul recunoașterii eșecului și al pasului înapoi. E momentul venirii unor alți lideri la putere, lideri care să încerce, pe cît posibil, să repare ce ați distrus.
Ieri, la funeraliile victimelor atrocității petrecute la Nisa, săptămîna trecută, prim-ministrul francez Manuel Valls, cel care declarase că trebuie să ne obișnuim cu asemenea acte de barbarie. a fost huiduit de o mulțime întreagă de oameni disperați. de oameni cu destine schimbate pe vecie în cîteva secunde de ”dreptul teroristilor de a vinde înghețată”.
A fost Brexitul, posibil urmează alte mișcări de apărare ale unor oameni care au crezut că puteți gestiona Europa. Cît nu e prea tîrziu, cît mișcările radicale nu și-au făcut încă apariția sau nu au cîștigat încă suficienți adepți, e momentul pasului înapoi. Acum, cît nu e încă prea tîrziu, acum, cînd situația ar mai putea fi îndreptată cu relativ calm. Acum, cît ingineriile voastre sociale și jocul cu destinele unor oameni pașnici au fost deja deturnate, dar poate nu definitiv, de la cursul lor firesc.
Acum, cît încă nu ne-am întors definitiv cu sute de ani în urmă. Acum.
(Foto: mediafax.ro/Twitter)
Ce n-au mai precizat canalele mari de stiri: ca individul urla Alahu akbar ,ca avea acasa steag Isis etc. Deci iarasi, s-a ‘radicalizat’ brusc si asta. Cumva l-a prins flama.
Bineinteles nimeni nu stie de ce ca doar nah, Islam e religia pacii 🙂
E inca dezbatere pe tema ‘islamizarea radicalismului sau radicalizarea islamului’, o sa dezbatem pina o sa murim. La propriu.
Constat ca d-na Florina Neghina ne prezinta din nou in articolul dansei o opinie inteligenta, desi contrara opiniei lingatorilor de clante de la Bruxelles.
D-na Merkel, laolalta cu tot staff-ul de birocrati incompetenti si corupti ai UE sunt pe cale sa tarasca UE in pragul prapastiei. Personaje precum Hollande, Mogherini, Juncker, sau fostul comunist convertit la democratie Barosso alaturi ca altii de teapa lor, nu sunt decat niste jalnici impotenti intelectual, unii fiind de-a dreptul idioti sau corupti.
Cu d-na Merkel este insa alta situatie, mult mai grava. Apelul sau public catre hoardele islamice din Asia si Africa ca sa navaleasca in Europa, nu este deloc doar manifestarea unui politician imbecil. Sa nu uitam ca madam Merkel este o fosta „tovarasa” cu functie importanta in fostul partid comunist est-german. Daca ne gandim la excelentele relatii germano – ruse, iar Putin fiind si el un exponent de frunte al comunistilor sovietici ( a fost ofiter KGB chiar in Germania ), este foarte posibil sa asistam la un plan gigantic de destabilizare a Europei de Vest, plan pus la cale de cei doi ex-coministi care sunt practic cei mai puternici politicieni din Europa.