Luna neagră

Așa se poate numi februarie pentru noi de acum încolo. După tot zbuciumul ordonanțelor, după tot spectacolul protestelor, ajungem în momentul în care constatăm că PSD s-a întărit. Astăzi, prin cooptarea a patru noi membri în guvern și pe fondul slăbirii în intensitate și preponderent prin număr de participanți a protestelor. 

Rămînem încă un timp, nu știm exact cît, cu ei. Va fi dificil să-i spui lui Tudorel Toader cum e cu lupta anticorupție, atîta timp cît omul nu este un iordache, ci fost membru al Comisiei de la Veneția, plus aproape zece ani membru al Curții Constituționale a României. 

Și așa se sfîrșește revoluția. Cu concluzia amară nu că nu putem da jos PSD-ul, ci că nu avem cu cine îl înlocui. Oricîte prostii vi s-ar spune. Guvernul tehnocrat este o struțo-cămilă bună la vremuri grele și numai, exclusiv pe termen foarte scurt. 

Raluca Boboc scrie pe Facebook:

Poza zile arată în felul următor:

-Strada a încercat să preia rolul opoziției dar cele mai mari proteste din istoria țării au eșuat. Guvernul nu numai că nu a căzut, dar astăzi și-a făcut chiar o operație de înfrumusețare.

-Klaus Iohannis, care și-a dorit cu ardoare să fie liderul opoziție, este puțin ocupat cu o problemă tehnico-locativă. Undeva pe la Sibiu.

-PNL, USR, etc. n-au învățat încă ce înseamnă să faci opoziție.

-Victor Ponta a preluat aproape în mod natural rolul de lider al opoziției.

Concluzia: tot PSD câștigă. Ceva probleme pe la Bruxelles, dar se rezolvă rapid. Ponta s-a reabilitat pentru ceva mult mai grav, gen o suspendare a președintelui țării.

Președintele e în suferință de familie, a pierdut definitiv o casă. Posibil să nu scape nici politic așa ușor, și să i se coacă vreo suspendare. 

Cioloș, din lumea ong-urilor, nu e hotărît încă dacă intră într-un partid sau nu. De încropit ceva, o construcție politică nu se pune problema, Cioloș nu poate lansa nimic, el este lansat. 

Noi rămînem cu PSD majoritar în parlamentar, la puțin peste două luni de la alegeri, și cu guvern pesedist-aldist, adică cu aceiași socialiști pe care îi știm. Problema lor nu e ca sînt socialiști, problema noastră e ca sînt socialiști proști.

Nici de la noii socialiști să nu avem pretenții prea mari, tot aceiași familie îi unește. Numai că unii, în ciuda procesului in rem deschis partidului pentru finanțare ilegală, se consideră curați pe persoană fizică. Nici nu au avut ocazia să pună mîna, ce-i drept. Dar curățenia sufletească este de la sine înțeleasă în lumea ateilor. 

Deocamdată, fac ce știu mai bine. Se organizează. Și în timp ce prietenii mei consideră că sînt pesedistă, mai nou, și că mă împiedic de proteste de nu pot să organizez Tea Party, ei pornesc. Așa ca la următoarele alegeri să avem de ales între stînga veche, tradițională și cea nouă, hipsterească. Dreapta mai așteaptă. La lumină cît ni se va mai permite, în case conspirative după. 

PS: Tuturor prietenilor mei de dreapta, care țin la principii dar se împiedică de oameni, și care s-au îndoit în această perioadă, neînțelegînd ce scriu, de mine și de orientarea mea politică, să le fie rușine!