Protestele pașnice au sens atâta timp cât reprezentații noștri sunt dispuși să asculte. Poate au urechile un pic înfundate și trebuie urlat ca să priceapă. Dar majoritatea parlamentară actuală nu mai e compusă din reprezentanți ai poporului, ci din prădători încolțiți. Amenințarea este debalansată. Pentru ei pericolul e clar și iminent, își pot pierde libertatea și averile. Pentru noi, mai ales pentru cei cu ochelari de cal, amenințarea e difuză și decalată în timp; sigur, trăind într-o țară coruptă, am putea la un moment dat să murim din cauza unui malpraxis, să rămânem fără un loc de muncă sau să dăm faliment. Dar deocamdată treaba pare că merge. Stomacele sunt încă pline, bani pentru mers la clinici private mai sunt și magazinele încă pline ochi. Așa că ei, prădătorii, nu mai pot fi opriți pe cale pașnică. Încercați să fluturați o pancartă cu un hashtag pe ea în fața unui urs turbat și o să vedeți dacă vă ajută la ceva. Prin proteste pașnice noi sperăm de fapt în sufletul nostru că altcineva va prelua mesajul și va aplica forța indirect sau în ultimă instanță, direct. Că e președintele, că sunt americanii sau Uniunea Europeană. Singura speranță pe care o mai avem este că mai ales Statele Unite, pe de-o parte având conștiința noțiunilor de libertate, lege și democrație și pe de alta, din interes, vor aplica forța diplomatică necesară ca să ne scoată din belea. Dar cuvântul cheie este „forța”. Noi ne-am dori ca altcineva s-o aplice in numele nostru că noi nu suntem în stare. Nu mai avem nici spiritul, nici antrenamentul sau curajul să aplicăm forța noi înșine. Cert e însă că, în lipsa unei intervenții ferme a vestului, violența e un deznodământ cert. Că se va întâmpla mâine, sau peste 25 de ani.
De aceea e important ca, dacă scăpăm și de data asta, să aducem în spațiul public discuția despre dreptul la auto-apărare al cetățeanului și metodele legale și practice de introducere în Constituția României a dreptului cetățenilor de a avea arme. Scopul nu este să avem insurecții armate odată pe an ci să avem posibilitatea legală de a ne apăra împotriva abuzurilor puterii. O populație înarmată înseamnă conducători mai precauți care se vor gândi de două ori înainte să calce o țară întreagă în picioare. Violența nu e o soluție decât în cazuri extreme, dar amenințarea violenței e cea mai bună garanție a libertăților noastre. Poate sună radical, dar dacă judecați la rece s-ar putea să constatați că radicalul se transformă în firesc.
Ca disclaimer, prezentul text nu e o chemare la proteste violente. Violența, dacă va veni, va veni din partea puterii, ceea ce ne-ar crea (cu un preț mare) ascendentul moral să continuăm lupta așa cum credem de cuviință. În continuare sper că nu vom ajunge acolo și că vom fi scăpați și de data asta. Dar după ce se termină tărășenia asta, trebuie să avem o discuție serioasă despre cum înțelegem să ne apărăm drepturile și libertățile.
