Ticăloșia, ca și caracterul, sînt autentice sau nu. Imitațiile, majoritatea – dar nu neapărat – de cea mai joasă extracție socio-culturală, își dau, mai devreme sau mai tîrziu, arama pe față. Nu poți mima prea multă vreme nici caracterul, nici lipsa lui.
Privită din această perspectivă, istoria comunismului și post-comunismului românesc este extrem de ușor de explicat. Niște lichele autentice, deloc multe ca număr, au investit un codru de pîine albă și un acoperiș deasupra capului în niște exemplare umane aflate în nevoie și capabile de mimetism intelectual și comportamental. Cu cît copiile au fost mai reușite, cu atît mai mulți oameni au reușit să fascineze. Care, odată prinși în capcana imposturii, au refuzat de cele mai multe ori să vadă adevărul chiar și după căderea măștilor. Pentru că răul, dacă nu te afectează personal, poate fi ușor confundat cu dreptatea, de exemplu. Iar confuziile apar și sînt întreținute la nivelul celor care au propriile lor probleme, indiferent de natura lor. Dar care autonom nu pot funcționa, au permanentă nevoie de grup și de prezența și validarea cuiva pe care ei, uneori numai ei, îl recunosc superior. Nici măcar nu e necesară prezența fricii, a posibilelor consecințe nefaste, e nevoie doar de oameni slabi sau/și cu slăbiciuni, fermecați de manechine colorate.
Am auzit deseori exprimată mirarea că nici o mie de comuniști au smintit un popor. Nu vorbesc de tancurile sovietice, ci de mutilarea minților. Una din explicații este, pe foarte-foarte scurt, cea de mai sus. Iar ce s-a întîmplat după 1989 nu e deloc diferit în esență, ci numai în maniera de manifestare. Capacitatea de adaptare a lichelelor este atît de mare, de unde și producția record de giruete pe metru pătrat politic.
Atenție la mîna întinsă care vrea să dea. Mai ales idei. E mult mai periculoasă uneori decît cea care cere.
(Foto: blogevent.ro)
Articolele de pe acest site, dar in special articolul de fata, parca ar fi scrise pentru un cerc restrans de prieteni. Vorbim despre ceva si din cand in cand unul posteaza idei din discutie pe blog si ne da linkul.
Insinuarea isi are rolul sau stilistic la nivel de fraza. La nivel de articol, produce un text neinteligibil pentru cei din afara cercului.
Aici, „mana intinsa care da” o fi vorba de ceva din politica actuala? Sau e vorba de profesoara de chimie a fiului unuia dintre noi, care cere o spaga? Poate e vorba de varu’ de la tara care ne-a chemat sa culegem via si planuieste sa ne traga in piept cand va face vinul?
în cazul în care nu sînteți familiazat/ă cu subiectele discutate aici și nici cu actualitatea socio-politică, e posibil să vi se pară mai multe articole de neînțeles.
în privința celui la care comentați, vă poate fi util în evaluarea unor situații și a unor oameni, dacă încercați să-l înțelegeți așa cum este scris, la modul general.
Doamna Florina Neghina, eu personal trebuie sa-i dau oarecare dreptate lui „Pe dinafara”, in sensul ca deseori articolele Dvs sunt realmente dificil de lecturat si uneori nu poti desprinde cu usurinta o anumita idee din textul respectiv. Nu e neaparat vina cititorului; poate ca uneori exagerati si Dvs cu ermetismul exagerat ce caracterizeaza deseori asertiunile Dvs.
De aceea aroganta cu care ii raspundeti lui „Pe dinafara” mi se pare nejustificata. Cu riscul de a va supara, va reamintesc ca abilitatea unui om de a se face usor si corect inteles in scris sau vorbit este un talent destul de rar intilnit…
Nu ma suparati, ma nedumeriti. Daca vi se pare ca intilniti aici des ‘ermetism exagerat’, de ce nu cititi autori care vi se par mai usor de inteles?
Dintr-un motiv foarte simplu: credeam ca scrieti pentru a va face cunoscute opiniile, pentru a face un schimb de idei cu cititorii Dvs si eventual pentru a polemiza cordial cu cei care nu va impartasesc ideile.
Nu m-am gandit ca va poate irita o opinie contrara sau o critica formulata decent si politicos.
Iar formularea Dvs: „de ce nu cititi autori care vi se par mai usor de inteles?”, mi se pare a fi o aroganta totala.
Scriu pentru cine intelege, nu ca sa chinui oameni sa inteleaga.
Cit despre aroganta, nu v-am spus ‘sa-mi numarati articolele’.