Legea lustratiei si procurorii comunisti

„După 22 de ani, nu pot accepta ca un fost procuror comunist care a făcut poliţie politică, care a persecutat oameni pînă în ’89 sa poata accede în Parlament, să fie miniştri sau să conducă consilii judeţene, consilii locale”, a afirmat Mate Andras Levente, adăugînd că face această propunere pentru că nu poate sa reziste rugăminţilor în genunchi ale unui domn condamnat pe nedrept şi care a stat 8 ani în închisoare.

Cîteva precizări şi cîteva nelămuriri, dragă Mate:

  1. Sentinţele le dau judecătorii, nu procurorii. D-aia le şi zice sentinţe judecătoreşti, nu procurăreşti. Deci, p-ăla care te ruga fierbinte în genunchi l-a condamnat la opt ani de puşcărie pe nedrept un judecător (sau mai mulţi), nu un procuror. Deatlfel, n-ai specificat dacă acea condamnare avea legătură cu poliţia politică. Şi nu ne-ai dat nici numele judecătorilor şi procurilor implicaţi.
  2. Mate, tu vorbeşti despre poliţie politică şi porneşti de la prezumpţia că poliţia politică făcea parte din atribuţiile unui procuror de dinainte de 1989. Deci, dacă am înţeles bine raţionamentul tău, Mate, nu sînt lustraţi procurorii care s-a dovedit că au făcut poliţie politică, sînt lustraţi toţi procurorii. Cu alte cuvinte, procurorul care a condus cazul Rîmaru a făcut poliţie politică. Conform raţionamentului tău, Mate, toţi deţinuţii de drept comun de dinainte de 1989, fie criminali simpli sau în serie, tîlhari, violatori, hoţi sau pedofili, sînt victime politice, sînt deţinuţi politici, căci ei au fost acuzaţi de procurori care erau în exerciţiul funcţiunii de poliţie politică. Dacă dau cu sapa înseamnă că sap, nu că cînt la pian, dragă Mate. Deci dacă meseria mea e poliţia politică atunci toţi aceia asupra cărora mi-am exercitat meseria sînt victime ale poliţiei politice, Mate, tu!
  3. Să înţeleg că toţi aceia care au fost procurori înainte de 1989 au făcut poliţie politică şi nu au drept, timp de 5 ani, să candideze pentru funcţii publice, dar pot activa în continuare în sistemul judecătoresc? Dacă ai făcut poliţie politică în justiţie, poţi activa în continuare în justiţie, dar nu în politică şi administraţie? Adică, ai fost procuror înainte de 1989 şi implicit ai făcut poliţie politică, nu ai drept să candidezi pentru preşedinţie, parlament, parlamentul european, autorităţi locale, nu ai drept să fii ministru, secretar de stat sau secretar general în guvern, nu ai dreptul să faci parte din conducerea SRR, SRTV, CNAS sau din conducerea vreunei companii naţionale dar ai dreptul să faci parte din Curtea Constituţională, CSM, poţi fi procuror sau judecător sau chiar poţi fi preşedinte de tribunal sau curte sau poţi fi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aşa cum poţi fi şi preşedintele Curţii Constituţionale.

Cum se zice jigodie pe ungureşte? La plural.

Şi ultima întrebare şi vă las. Deci, Mate, tu, fatăăă, propunerea ta să aibă cumva legătură cu „UDMR propune ca parlamentarii, miniştrii, alţi demnitari, să nu mai poată fi anchetaţi şi condamnaţi pentru luare de mită şi alte infracţiuni de corupţie sau care aduc pagube materiale statului”?

Nu vă las. Vă mai zic încă vreo două. Dincolo de Mate şi răzbunările sale, efectul legii lustraţiei e pedepsirea eşaloanelor trei, patru sau cinci, plus juniorii şi piticii. Grangurii mari din PCR, cu Iliescu în frunte, şi-au făcut damblaua. Au condus România aproape 20 de ani. Unii dintre ei au murit, alţii au fost preşedinţi 10 ani, alţii primari, miniştri, prim miniştri, preşedinţi de Senat şi Cameră, ambasadori etc. Aşa că au mai rămas de lustrat ăia de aveau 17 ani sau 21 de ani la revoluţie. Deci, dragi lustraţionişti, dacă n-ai futut în ’90 degeaba o iei la labă în 2012, if you catch my drift. Nu te ajută cu nimic. Dincolo de veselia principială şi de o refulare tardivă nu ai rezolvat nimic.

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

33 de comentarii

  1. Pe baza tăguşoarelor ne citeşte goagăl. Tot tăguşoarele sînt criteriul de silim..misil…similaritate între articole. Tăguşoarele sînt celulele roşii de bază ale blogului.

    Blogul merge greu zilele astea din cauza importului de comentarii (am ajuns la 27 000 din 51 000).

  2. Auzi, Lăzăroiule?

    – Aud, Mărite Zmeus.

    – Fii atent ce idee mi-a venit. Vreau să-mi faci o televiziune 3D şi să le dai la toţi ochelari 3D! Toată opoziţia să aibă ochelari 3D, Lăzăroiule! Mă înţelegi?

    – Da Măria Ta, dar nu înţeleg care ar fi raportul beneficii-costuri…

    – Bă! Fii atent aciea! Şpilul e că o să mă vadă din toate părţile, Lăzăroiule! Îţi dai seama? Apar la ştirile de la ora 19 din toate părţile… Înţelegi, Lăzăroiule? Plm, de fapt nu vreau 3D. Vreau 4D!!! Să se simtă înconjuraţi! Poţi să faci tu asta pentru mine?
    http://www.blogary.ro/2010/03/episodul-1-lazaroiu

  3. ca sa nu mai zic ca "Comentariul dvs. trebuie să fie aprobat de administratorii site-ului înainte de a apare" echivaleaza cu o injuratura de mama mea cea neprihanit-virgina.

  4. buna ziua. deranjez off-topic ca sa va spun c-am fost un bou votand, in nestiinta de cauza, pro lay-out-u' PageLine Platform. imi pare cu regret ca si din cauza mea s-a ajuns la aceasta situatie ce se misca precum ochii mortului impaienjeniti de multitudinea de butoane, butonase, culori, culorutze, embedutze si taggushoare.

    mama lui IntenseDebate e curva penala !

  5. costi rogozanu din nou este de acord cu iliescu:

    "Lustraţia trebuia eliminată complet din agenda publică. Poate avea un sens în 1990. Acum e doar o stupizenie fără seamăn. E o încăpăţînare ipocrită în anticomunism, în timp ce ne luăm lovituri în plină figură de la realităţi şi instituţii cu totul diferite. Măcar ar putea citi încă o dată sondajele în care majorităţi îngrijorătoare de români îl regretă pe Ceauşescu. Ce faci cu ăştia, ce ai să le explici? Cum au ajuns să regrete o dictatură?" http://voxpublica.realitatea.net/politica-societa

  6. Am tot evitat sa va scriu…dar acuma n-am mai putut sta …Superb articolul…Un sincer Bravo!
    P.S.1) De 2 lei sperante…dar…Stie cineva daca legea lustratiei ne scapa de varan?
    Multumesc.
    P.S.2) Foarte bine ca faceti tranzitia…asa am reusit sa citesc articolul din 2009: 'Lacomia salveaza Romania'
    Multa sanatate!

  7. (În lucrarea "Les assassinats", publicistul american Milton G. Lehrer relata : "Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele ungurești la 9 septembrie 1940. Ca și când armata de ocupație ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldați, un veritabil potop de foc și sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: puști, mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve, soldații au pătruns în case și au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind locuințele. Cazul preotului român Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului – căruia i s-a dat foc și a ars în întregime odată cu cadavrul preotului – este tipic. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor")

    deci: dupa 72 de ani, nu pot accepta ca o organizatie criminala de bozgori imputiti ca UDMR-u' care a aruncat copii romani in foc, de vii, sa mai faca umbra pamantului sfant romanesc.

    1. <div class="idc-message" id="idc-comment-msg-div-303976092"><a class="idc-close" title="Click to Close Message" href="javascript: IDC.ui.close_message(303976092)"><span>Close Message</span> Comment posted. <p class="idc-nomargin"><a class="idc-share-facebook" target="_new" href="http://www.facebook.com/sharer.php?u=http%3A%2F%2 <a href="http:// Fwww.blogary.ro%2F2012%2F02%2Flegea-lustratiei-si-procurorii-comunisti%2F%23comment-58312#IDComment303976092&t=I%20just%20commented%20on%20Legea%20lustra%C5%A3iei%20%C5%9Fi%20procurorii%20comuni%C5%9Fti%20%7C%20Madame%20Blogary” target=”_blank”> <a href="http://Fwww.blogary.ro%2F2012%2F02%2Flegea-lustratiei-si-procurorii-comunisti%2F%23comment-58312#IDComment303976092&t=I%20just%20commented%20on%20Legea%20lustra%C5%A3iei%20%C5%9Fi%20procurorii%20comuni%C5%9Fti%20%7C%20Madame%20Blogary&quot;” target=”_blank”>Fwww.blogary.ro%2F2012%2F02%2Flegea-lustratiei-si-procurorii-comunisti%2F%23comment-58312#IDComment303976092&t=I%20just%20commented%20on%20Legea%20lustra%C5%A3iei%20%C5%9Fi%20procurorii%20comuni%C5%9Fti%20%7C%20Madame%20Blogary" style="text-decoration: none;"><span class="idc-share-inner"><span>Share on Facebook</span></span> or <a href="javascript: IDC.ui.close_message(303976092)">Close Message ce deprimant sună "110 săptămîni în urmă". vă dați seama cît a îmbătrînit ivanciuc?

  8. "Toţi exponenţii vechiului regim au fost înlăturaţi de revoluţia din decembrie şi s-a intrat într-un regim deschis, firesc, de democraţie activă, aşa încât asemenea măsuri administrative, prin legi discriminatorii sunt total inutile în asemenea cadru. Cei care au săvârşit crime în vechiul regim sunt supuşi acţiunilor justiţiei"
    http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/ion-ilie

    da, înainte de '89 am avut democraţie pasivă. în care el a fost unul dintre activi.

      1. Faci logaritm din baza ridicată la exponent şi scoţi exponentu-n faţa logaritmului. Elimini exponentu, după care ridici la putere şi rămâne baza emanată!

  9. Din cauza importului comentariilor, site-ul mai pică din cînd în cînd (pentru cîteva zeci de secunde sau 1-2 minute). Ne cerem scuze. În 2-3 zile scăpăm de problema asta (s-au importat pînă acum 21 000 de comentarii dn 51 000).

  10. "Toţi exponenţii vechiului regim au fost înlăturaţi de revoluţia din decembrie şi s-a intrat într-un regim deschis, firesc, de democraţie activă, aşa încât asemenea măsuri administrative, prin legi discriminatorii sunt total inutile în asemenea cadru. Cei care au săvârşit crime în vechiul regim sunt supuşi acţiunilor justiţiei"
    http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/ion-ilie

    da, înainte de '89 am avut democraţie pasivă. în care el a fost unul dintre activi.

  11. Poate mai exista vre-un Priboi sau vre-un contaminat de el. In Romania toti domnii fac mai mult sex decat toate doamnele ori asta inseamna ca se practrica din plin catch-ul drift-ului:)
    Cu stima, dar mai bine sa fie inchisa portita asta candva (bine si acum, merge si asa) decat sa ramana deschisa pentru vecie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *