La mulți ani, români! La mulți ani, țara mea!

Sînt o norocoasă. M-am născut în România. Cînd m-am născut eu, aici era comunism. Dar m-a apărat o pereche minunată de părinți. Părinți cu memorie!

Fericirea familiei noastre a fost brutal sfîșiată de boala și apoi moartea mamei. S-ar fi întîmplat oriunde în altă parte, nici astăzi nu scapă mulți.

A fost momentul cînd l-am cunoscut pe Dumnezeu.

Cu ajutorul lui, am întemeiat propria mea familie. Mi-am dorit imens să devin mamă. Și iată, s-a întîmplat. Fiul meu este cel mai bun copil de pe pămînt.

Evident că nu este așa decît în ochii mei. Dar este tot ce contează.

Aici, în România, am cunoscut oameni minunați, unii au devenit prietenii mei. Nu i-aș da pentru nimic în lume! Cu ajutorul lor trec peste momentele mai grele ale vieții. Și alături de ei le petrec pe cele mai fericite. Fără ei aș fi pierdută. Mulțumesc, Doamne, că mi i-ai dat!

Nu am vrut niciodată să plec din România. Admir pe cei care au fost capabili să facă asta, eu nu pot.

Mai am o singură mare durere. Moldova. Moldova mea este acum a nimănui. Mai bine decît la ruși, veți spune. Nu e bine deloc.

Pe moldoveni nu i-am văzut anul acesta. Și mi-e așa dor! În 2018 am fost la Chișinău, Zilele Unirii, am scris aici, căutați, dacă vreți, după tag.

Ce mai știu este că, la cît și cum mă iubește Dumnezeu, voi apuca și Reunirea. Va veni și omul acela care să-și iubeacă țara precum o iubesc eu, încît să facă REUNIREA.

Pentru că asta este ce ne lipsește. Un OM. Omul nostru. Omul nostru trebuie să facă o treabă românească. Atît.

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA MEA! La mulți ani, țară frumoasă. La Mulți Ani, români, vă iubesc!

 

Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *