Ați văzut ce ușor se iese dintr-un acord? Din Acordul de la Paris, cum s-au extras SUA prin președintele Trump? Bun, e bine pentru cine a înțeles, pentru că vor urma și altele. Pot leftiștii să urle pînă le înțepenesc fălcile, să se dea cu dosul de pămînt și cu capul de pereți oricît, temele lor trec în nesemnficativ.
Îmi este și milă de ei, într-un fel, cum se vor bate și nu vor înțelege nimic din schimbările pe cale să se producă. Problemele lor, așa zisele lor probleme, considerate probleme al omenirii, se vor dovedi curînd simptome ale unor afecțiuni sau chiar boli psihice. Adică exact ceea ce sînt. Sper să aibă ocazia și finanțele să se trateze, pentru că tare urît mai fac.
Numai că s-a pierdut îngrozitor de mult timp cu plăsmuiri ale imaginației date drept realități incontestabile, așa că este momentul ca ordinea firească a lucrurilor să fie pusă pe tapet din nou.
În această ordine se înscrie vizita pe care președintele Iohannis o face la Washington astăzi. O vizită mai importantă decît poate se crede. O vizită de o importanță crucială în noua ordine geopolitică a lumii, pe cale a fi trasată. Este un prilej unic nu al unui mandat, ci al unei vieți să te întîlnești cu asemenea ocazie.
În condițiile unei prese mai mult decît ostile la adresa președintelui american, și a nici măcar unei publicații importante care să prezinte adevărul nud, atît, știrea brută, nu interpretări rău voitoare, în condițiile unui public rezistent la orice argument cînd e vorba despre gazele de șist (cele posibil exploatate de americani, cele exploatate deja de ruși nu constituie o problemă), al depunerii actelor de ratificare a tratatului de la Paris tocmai acum, cînd SUA au anunțat dorința ieșirii sau renegocierii și în condițiile în care al scrutinul pentru al doilea mandat se apropie, e nevoie de curaj și determinare pentru a folosi această ocazie uriașă în beneficiul României, nu al unui grup de oameni.
E nevoie exact de ce nu am văzut în spațiul public românesc. Inteligență, moderație și bun simț politic. Bun simțul politic este atributul omului politic care știe, care intuiește cea mai bună poziționare a țării sale, acum și în viitor. A realiza că Trump este însăși expresia schimbării de paradigmă, venită după decenii de politică agresivă de stînga este vital pentru o țară ca România. A răspunde cu bunăvoință și determinare solicitărilor președintelui american este o datorie față de poporul român. A înțelege ce dorește președintele american este inteligență, un imperativ.
Să pornim de la două premise:
1) Iohannis a declarat anterior că NATO este singura structură de securitate din care România face parte;
2) ambii președinți sînt creștini practicanți.
Ce are religia de-a face aici, într-o lume tot mai avidă să scoată religia din viața noastră publică? Totul. A înțelege, în primul rînd, dualitatea bine-rău a lumii, așa cum s-a născut. A nu încerca, mai departe, să o schimbi cu creații contra naturii, care mai de care mai sofisticată în înlocuirea creștinului alb, găsit vinovat de toate relele pămîntului, cu alți pămînteni, cu nimic mai buni, ba chiar dimpotrivă. A recunoaște importanța creștinismului în clădirea lumii pe care o știm, așa cum o știm. Lume în care leftismele sînt posibile numai datorită capacității ei de tolerare, dovadă stau statele islamice, unde nu se mișcă nici politic în frontul religios, acaparator, dominant și asupritor.
Identificarea dușmanului într-o lume binară este cheia supraviețuirii. Problema nu se pune altfel acum, ci chiar în această paradigmă. A supraviețui sau nu într-o lume nu terorizată de islam, ci terorizată de cine a făcut posibilă teroarea islamistă.
Alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite ne arată o Americă așa cum o știam, cu puternic instinct de supraviețuire și dedicată progresului acela real, concret, pe care socialiștii îl vor uitat. Alegerea de astăzi a lui Klaus Iohannis, într-o Europă lipsită de orice soluție, este una mai dificilă, dar nici pe departe imposibilă.
Să profităm de unicitatea ocaziei oferite nouă de către președintele SUA și să ne comportăm responsabil. Pînă la urmă, numai despre responsabilitate este vorba.
