Am găsit, recent, un articol excelent despre Sir Anthony Hopkins. Îl puteți citi aici. Clar, concis, frumos curgător. Printre altele, o confesiune:
Credința că a fi ateu seamănă cu „a trăi într-o celulă închisă, fără ferestre” (…).
Aici, într-unul din rolurile mari pe care le-a făcut, Othello. Și peste tot, aceiași ochi albaștri, fascinanți, care, împreună cu o voce magnifică, trăiesc textul.
Shakespeare și Cervantes, ce-i unește, ce-i desparte? Figurează ca morți în aceeași zi, 23 aprilie 1616. De fapt, au murit la zece zile distanță, după cum consemnează documentele, dar spaniolii trecuseră deja la calendarul gregorian. Înapoi pe firul vieții, parcursurile lor nu înregistrează nimic comun. Doar posteritatea. În vreme ce, într-o viață mult mai scurtă, Shakespeare a reușit să se descurce foarte bine din ce-a scris, Cervantes nu va reuși același lucru niciodată. În vreme ce unul construia un teatru, celălalt era prizonier la turci. În vreme ce primul a fost înmormîntat la Stratford, orașul său natal, unde se retrăsese, celălalt va fi descoperit abia în 2015, într-un mormînt comun, după inițialele M.C. de pe caschetă.
Ce-i unește? Posteritatea. Și faptul indubitabil că în opera ambilor realitatea se împletește atît de frumos, pînă la a nu mai ști care-i una și care-i cealaltă, cu visul.
(Foto: josecardenas.com)
