HA, HA, HAAAA!!!! ASA CEVA?!?!

Victorie măreaţă în fotbalul pe gheaţă

Fotbalul pe gheaţă e fără minge, cu patine în picioare, ciomege în mîini şi dinţi în mantinelă. Fantastic! Evident, există imense rivalităţi la sînge, nu doar ca figură de stil. De pildă, Statele Unite-Rusia. Că şi pe vremea URSS, sovieticii tot ruşi erau pentru americani. La Soci s-a scris o nouă pagină glorioasă din această epopee sportivă. Încărcată de adînci semnificaţii. O lungă perioada, Canada şi SUA, marile puteri ale hocheiului capitalist, Canada fiind şi inventatoarea acestui pasionant sport, n-au putut veni la Olimpiade cu cei mai buni jucători, fiindcă erau profesionişti, deci elemente declasate, corupte, ticăloase. Imaculatul sport olimpic era de amatori. Iar profesioniştii sovietici, fiind comunişti, erau amatori. Logic. Deci perfect echitabil.

Totuşi, chiar şi aşa, în 1980, la apogeul imperialismului sovietic, Olimpiada de iarnă găzduită de americani la Lake Placid (în sărăcie, prin comparaţie cu megalomania de la Soci), a prilejuit un eveniment epocal, incredibil, inimaginabil. Dar magnific. Americanii îi spun “Miracolul de pe gheaţă”. S-au făcut şi filme cu actori îndrăgiţi, Karl Malden şi Kurt Russell, despre eveniment. Pe bună dreptate. Ca impact psihologic şi mediatic, a fost un moment de cotitură în Războiul Rece. Care urma s-o cotească, masiv, în defavoarea Moscovei. Naţionala URSS, declarată “invincibilă”, era o maşină de hochei, cu tot ce are mai umanist termenul. Cetăţeni că Tretiak (portar, considerat cel mai bun din istorie, l-aţi văzut aprinzînd flacăra olimpică la Soci), Harlamov, Fetisov, Mihailov, Makarov, Krutov se distrau chiar şi cu echipe din NHL, liga profesionistă nord-americană. Şi erau doriţi, cu asiduitate, în NHL.

S-ar fi dus ca din puşcă, fireşte, să împuşte dolarul, cum s-ar fi dus şi Gicu Dobrin la Real Madrid, mai ales că aveau şi spaniolii ţuica lor. Dar, din aceleaşi motive, ţinînd de flamura roşie a Partidului, de înaltele idealuri ale comunismului, n-au putut lăsa secera şi ciocanul. Normal, tovarăşul Brejnev le-a trasat hocheiştilor misiunea de a-i călca pe gît, de a-i strivi ca pe năpîrci, în bîrlogul lor, pe imperialişti. În ultimul amical dinainte de Lake Placid, la ditamai Madison Square Garden din New York, selecţionata olimpică americană şi-a luat-o cu 10-3 de la “Maşina Roşie”, cum îşi alintă şi azi echipa fostul şi viitorul public sovietic. Invincibila URSS, campioană olimpică în serie, n-avea cum rata un nou titlu. Numai că antrenorul Herbert Paul Brooks, de la Universitatea Statului Minnesota, găsise cum. La meserie.

Cu o echipă olimpică de amatori şi jucători din echipe studenţeşti, “Herb” a bătut URSS în turneul pentru medalii, cu 4-3, după un meci uluitor. La hochei, pe bune (deşi din serialul SF “Dosarele X” aţi aflat că CIA aranjase tot). Învăţîndu-şi băieţii, pînă la epuizare, toate schemele, toate trucurile sovieticilor, studiate îndelung pe film, şi cum să le anihileze. Ca magnitudine, ar fi ca şi cum selecţionata studenţească de fotbal a României, condusă de Nea Mircea Lucescu, ar fi învins Spania în semifinala Campionatului Mondial din 2010. Americanii au cîştigat apoi aurul olimpic, batînd Finlanda in ultimul meci, dar puteau să-l şi piardă, nu mai conta. Victoria cu URSS a avut un impact uriaş, care a depăşit cu mult sportul. În Rusia, înfrîngerea de la Lake Placid continuă să fie considerată o traumă naţională.

Salt înainte 34 de ani. Cu Vladimir Putin în tribună, la Soci, “Maşina Roşie” şi-a luat-o iar de la SUA, total olimpic. De data aceasta, chiar acasă, pe pămîntul sfînt al patriei. Spre a înţelege enormitatea crosei peste gură încasate, simbolic, de Putin, e suficient să amintim că, în calitate de prim sportiv al ţării, agreabilul Vladimir a jucat ca preşedinte-atacant în naţionala Rusiei, la diferite meciuri de antrenament, înscriind şi goluri, la rugămintea colegilor hocheişti. Iar cum soarta ştie să le potrivească, Timothy Leif “T.J.” Oshie, băiatul care-a adus victoria americană, a trecut şi el prin Minnesota. Mare specialist în penaltiuri. A fost un meci, efectiv, cu de toate. Senzaţional. Între profesionişti sadea, cu toţi ruşii din NHL, în frunte cu Alex Ovecikin. Sigur, gazdele se plîng că li s-a anulat golul victoriei, pentru că poarta a fost mişcată, acuzîndu-l pe portarul american de gangsterism. Dar, după 2-2 şi prelungiri, au avut toate şansele să-i bată pe infamii yankey la penaltiuri. N-au fost în stare. Le-a stins lampa flăcăul T.J. Oshie, cu ultimul şut, printre picioarele portarului. După revoltătoarea ceremonie de deschidere, în care istoria a fost rescrisă cu nesimţire, trecînd peste ororile comunismului, cu băieţi şi fete dansînd zglobii rock’n roll în Moscova stalinistă, Putin şi-a luat-o rock’n roll chiar de la inventatorii genului. Rusia poate să iasă şi campioană olimpică, nu mai contează. Maladeţ!