Ieri a avut loc la Chișinău un nou protest, organizat de Tinerii Moldovei, contra alegerilor suspectate de fraudă, în formula inedită a unui microfon liber. Discursuri rostite de oameni simpli, infinit mai coerente decît aberațiile tribunilor „nației civice” de anul trecut. Deși orice manifestație de acest gen are nevoie de un nucleu cel puțin organizatoric, mi se pare important ca aceste proteste, dacă vor continua, să rămînă sub auspiciile Tinerilor Moldovei și să nu fie confiscate din nou de „platforme” care să se transforme peste cîteva luni în partide politice. Evenimentul de azi aproape că nu a avut nevoie de moderare, decît eventual pe final, cînd a ieșit Oleg Brega, un celebru activist progresist, să certe pe un vorbitor care a îndemnat la „tăiat și spînzurat” politicieni. Am acceptat și apreciat îndrumarea la discurs civilizat, pînă a început să critice faptul că oamenii au spus Tatăl Nostru sau au făcut referire la credință, deși toți vorbitorii au criticat dur comportamentul în campania electorală a Bisericii ruse din Moldova. Ce trebuie să înțeleagă neo-marxiștii ca Brega este că democrația presupune consens, iar consensul este că trăim într-o societate în care majoritatea aderă la valori creștine. Spațiul public ne aparține, nu este proprietatea unui stat „laic”, și nu este aseptic din punct de vedere religios. Respectiv, a nu se face confuzia între „stat” și spațiu public. Asta am vrut să remarc.
În rest, așa cum au observat și alții, a fost o manifestație extrem de emoționantă, în care oamenii și-au spus păsul, dar au știut să echilibreze cerințele de ordin material, concret (demisia membrilor Comisiei Electorale Centrale, a ministrului de Externe) cu referiri și clarificări identitare absolut necesare, care dau sens protestului, îl energizează. Nu scoți oamenii din casă doar cu „anticorupție”. Ne doare și faptul că de 25 de ani se perindă la putere aceiași mîrlani pro-ruși, sau cel puțin ipocriți echivoci. Ne deranjează și că Dodon e pro-putinist, tot atît de mult pe cît ne deranjează că avem drumuri sparte, sate sărăcite sau zero oportunități economice. Ba mai mult, îndrăznim să nu fim nici chiar așa de proști, încît să nu ne dăm seama de legătura cauză-efect între faptul că suntem conduși de aceleași clanuri comuniste mafiote: Lucinschi, Voronin, Filat, Plahotniuc, – și sărăcia în care ne zbatem. Adică, vă rugăm să ne scuzați că nu suntem chiar atît de stupizi.
E o observație de care politicienii care se propun ca alternative ar trebui să țină cont. „Nu vorbiți de geopolitică, de trecut, de identitate, de limbă”, ni se spune. Dar despre ce să vorbim? Cum să ne explicăm, nouă și celorlalți, impasul și problemele grave cu care ne confruntăm? Cum să descriem starea Moldovei de azi? Cum să ne formulăm problemele? În ce termeni? În termeni de cît costă sacul de cartofi la piață? Sau pîinea în magazin? Da, suntem sensibili la geopolitică! Suntem conștienți de contextul (periculos) în care ne aflăm și știm să-l descriem. Suntem – pardon! îngrijorați de perspectiva federalizării R. Moldova și de faptul că avem o armată rusă de ocupație la cîteva zeci de km de Chișinău. Suntem sensibili și profund îngrijorați de orice ar putea decreta Dodon în termeni de politică lingvistică sau națională în Moldova! E o grijă la fel de legitimă ca și ce vom pune mîine pe masă. Și niciun politician care caută să „ne unească indiferent de orientarea geopolitică” nu are dreptul să ignore aceste preocupări. Dacă nu își propune să ne insulte ființa și să ne reducă la un sac de cartofi.
(Foto: timpul.md)
