Gândiți-vă cât de greu a fost pentru un soldat american debarcat de Europa în D-Day să înțeleagă exact ce face el aici. Sigur că la nivel rațional știa, i s-a și explicat ani la rând cum Germania trebuie oprită, că distrugerea Germaniei era necesară pentru eliminarea Axei Răului.
Însă pentru americanul de rând, Japonia părea principalul inamic, iar imaginea unei Germanii care domina și făcea măcel peste ocean era prea îndepărtată. În fond, Japonia a atacat Pearl Harbor, nu Germania.
Una dintre cele mai impresionante scene din Band of Brothers se întâmplă undeva prin episodul 4 sau 5, în care un soldat îi vorbește altuia care era copleșit de frică: „știi care e problema ta? Ai impresia că poți să scapi viu din chestia asta. Și asta te ține înapoi.” Cam asta era starea de spirit printre mulți soldați.
Episodul 9 din serie se numește „Why we fight”. Axându-se mai mult pe partea morală și motivațională a poveștii, este probabil cel mai bun și revelator episod dintre toate.
Avem parte de un întreg build-up, scene cu discuții în care soldații, sătui deja de un război care nu era al lor și pe care nu-l înțelegeau, își puneau sub diferite forme aceeași întrebare: „noi ce căutăm aici?”
E o scena în care unul dintre ei citește într-un ziar un articol ce se dorea motivator, în care se explicau cum „naziștii sunt răi”. Replica altuia a fost: „no shit! The nazis are evil?” Ca o continuare la acea scenă, vedem un camion cu prizonieri germani trecând pe lângă ei în sens opus, la care unul dintre soldați urlă: „fritzi nenorociți, din cauza voastră suntem aici!”
Era un complet de confuzie și nihilism în ceea ce privește scopul misiunii lor în Europa de Vest, departe de familiile lor, de soții, de iubite și de părinți.
Până când compania face descoperirea. Era un lagăr de concentrare în care se mai aflau câteva sute de prizonieri, toți evrei polonezi. Era lăsat în paragină, gărzile naziste fugiseră de frica trupelor americane, iar prizonierii fuseseră lăsați să moară de foame și de sete. Erau femei, bărbați și copii, toți piele și os, cu coastele ce le ieșeau prin piele și ochii ce le ieșeau din cap. Abia dacă aveau putere să vorbească.
Vorbind cu ei, soldații aflau că nu fuseseră închiși pentru vreo crimă anume. Dar exista ceva ce-i lega, pe care l-au descoperit curând: toți erau evrei. Muzicieni, profesori, doctori. Oameni nevinovați, cu singurul păcat fiind acela de a fi evrei.
Soldații nu aveau cuvinte. Aceiași oameni care se întrebau ce caută ei acolo nu cu mult timp în urmă, aceiași oameni care încercau să găsească un scop în toată mizeria aia, înțelegeau de ce sunt acolo, de ce au luptat și de ce mulți dintre camarazii lor au pierit în gloanțe. Fiindcă Binele cere sacrificii.
