Dupa ce saptamana trecuta am publicat textul in care am aratat care sunt elementele care nu stau in picioare in apararea folosita in 2012 de Laura Codruta Kovesi in fata acuzatiilor de plagiat, m-am trezit in fata celor mai detestabile acuze posibile venite din cele mai diverse zone, de la prieteni reali si virtuali, de la cunoscuti si mai ales de la necunoscuti. De la femeia curajoasa, care scrie despre mafia plagiatelor, m-am trezit ca sunt unealta infractorilor care duc un razboi personal cu sefa DNA.
Oameni care nu ma cunosc, care nu-mi cunosc activitatea profesionala, care nu cunosc valorile la care ma raportez, si-au luat libertatea de a-mi cere socoteala pentru “indrazneala” de a fi scris despre un subiect de interes public. Nu stiam ca un ziarist trebuie sa dea explicatii sau sa se justifice pentru subiectele pe care le abordeaza, la fel cum nu stiu, de exemplu, ca un procuror trebuie sa dea socoteala publica pentru anchetele facute bine sau prost, sau un judecator trebuie sa explice de ce a dat un verdict si nu altul.
Cand am scris despre Oprea, Toba, Negoita, Ontanu, Licu, Stanisoara nimeni nu s-a indoit ca eu am facut respectivele analize. Cand am facut dezvaluirile despre Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale, burdusita de oameni din serviciie secrete, de la Maior la Hellvig, nimeni nu mi-a cerut socoteala pentru dezvaluirile facute. Cand am scris despre fabricile de plagiate de la Academia Nationala de Informatii a SRI, de la Universitatea Nationala de Aparare a MApN sau de la Academia de Politie, nimeni nu mi-a reprosat ca ma iau de Sistem.
Nu am cautat faima sau expunere publica, la fel cum nu am cautat faima sau expunere publica cand am scris despre Matusa Tamara, Bogdan Buzaianu, Puiu Popoviciu, Microsoft (pe vremea cand procurorii nu descoperisera aceasta megahotie), Bancorex, devalizarea Hidroelectrica, „baietii destepti din energie”, finantarea ilegala a campaniilor electorale din 2008 sau 2009 – toate devenite multi ani mai tarziu anchete rasunatoare ale DIICOT sau DNA. Mi-am facut pur si simplu treaba de ziarist de investigatie.
In schimb, nimeni nu stie riscurile la care m-am expus scriind si atunci, si acum despre cea mai intunecata parte a societatii. Nimeni nu stie cum am fost urmarita, filata, intimidata de gorilele infractorilor cu bani care voiau sa stie cine imi sunt sursele sau de unde imi iau informatiile. Astea nu sunt lucruri despre care un ziarist scrie. Dar de data asta, e prea mult. Atacurile publice si mai ales cele nepublice in ultima saptamana, atentionarile primite sa-mi vad de treaba, chiar si amenintari ca eu insami as putea sa fiu obiectul unor „dezvaluiri”, faptul ca unii prieteni sau surse nu mai vor sa se vada sau sa vobeasca cu mine de teama de a nu se „interpreta” arata in ce societate bolnava traim.
Frica si partizanatul sunt grave. Insa mai grave sunt frica si retinerea de a scrie in mod echilibrat, nepartinitor, despre un subiect adus in mod categoric in atentia opiniei publice intr-o maniera discutabila, si aici ma refer la modalitatea in care a ajuns teza Laurei Codruta Kovesi sa fie pusa pe tapet, prin acuzatiile lansate de Sebastian Ghita despre falsificarea raportului CNE din 2012.
Nimeni nu contesta meritele Laurei Codruta Kovesi, insa tacerea presei pe acest subiect nu face deloc bine breslei si credibilitatii noastre. Cenzura si autocenzura ne amputeaza constiintele si principiile pe care le slujim ca jurnalisti. Singura institutie abilitata sa emita un verdict in cazul sefei DNA este CNATDCU, iar acel verdict va fi emis nu pentru ca a scris Sercan sau alti 100 de ziaristi despre teza ei. Acel verdict va fi dat de o comisie de specialisti, care va fi una formata din profesionisti.
PS. In momentul in care am ales sa-mi fac teza de doctorat despre formele de control existente in presa comunista, am avut in minte ideea de a face cunoscut publicului larg cat de odioasa si perfida au fost cenzura si autocenzura in acele vremuri, astfel incat sa stim sa apreciem libertatea de a scrie si de a spune ce gandim fara frica. Pentru un jurnalist, libertatea de constiinta este sfanta. Este principiul la care trebuie sa isi raporteze intreaga existenta profesionala.
(Foto: Facebook/Emilia Șercan)
