Într-un sistem democratic niciun partid nu stă veșnic la guvernare. Cîștigă sau pierde alegeri, crește și scade, cade și se ridică.
Iată care a fost situația partidelor de guvernare la noi în ultimii 24 de ani:
1990-1991 – FSN
1991-1992 – FSN, PNL
1992-1996 – FDSN, PUNR, PSM, PRM
1996-2000 – CDR, PD, UDMR
2000-2004 – PSD, UDMR
2004-2007 – DA, UDMR, PC
2007-2008 – PNL, UDMR
2008-2009 – PDL, PSD
2009-2012 – PDL, UDMR, UNPR
2012-2013 – USL
PDL a stat la guvernare 13 ani (1990-1992, 1996-2000, 2004-2007, 2008-2012), a avut președintele 10 ani (1990-1992, 2004-2012), a avut premier 5 ani (1990-1991, 2008-2012)
PSD a stat la guvernare 12 ani (1990-1996, 2000-2004, 2008-2009, 2012-2013), a avut președintele 10 ani (1990-1996, 2000-2004), a avut premier 10 ani (1990-1991, 1992-1996, 2000-2004, 2012-2013)
UDMR a stat la guvernare 11 ani(1996-2000, 2004-2008, 2009-2012), nu a avur președintele, nu a avut premier
PNL a stat la guvernare 10 ani (1991-1992, 1996-2000, 2004-2008, 2012-2013), nu a avut președintele, a avut premier 4 ani (2004-2008)
PNȚcd a stat la guvernare 4 ani (1996-2000), a avut președintele 4 ani (1996-2000), a avut premier 3 ani (1996-1999)
Dacă vorbim doar de anii 2000, atunci situația e următoarea:
PDL a fost la guvernare 7 ani (2004-2007, 2008-2012)
PSD a fost la guvernare 6 ani (2000-2004, 2008-2009, 2012-2013)
PNL a fost la guvernare 4 ani (2004-2008)
Situația președinților:
Stînga a avut președinte 10 ani (Iliescu 1990-1996, 2000-2004)
Dreapta a avut președinte 14 ani (Constantinescu 1996-2000, Băsescu 2004-2014)
Situația premierilor:
Stînga a avut premier 10 ani (Roman 1990-1991, Văcăroiu 1992-1996, Năstase 2000-2004, Ponta 2012-2013)
Dreapta a avur premier 11 ani (Ciorbea 1996-1998, Radu Vasile 1998-1999, Tăriceanu 2004-2008, Boc 2008-2012)
După cum se poate vedea, nu rezultatele electorale sînt marea problemă a dreptei. Partidele autointitulate de dreapta au avut rezultate electorale bune și au stat la guvernare mai mult decît PSD-ul și partidele autointitulate de stînga. Marea problemă a dreptei românești e că este nereprezentată politic și că niciunul dintre partidele și guvernările autointitulate de dreapta nu au avut nicio treabă cu politicile de dreapta. Toate guvernările autointitulate de dreapta au promovat politici de stînga sau, în cel mai bun caz, de centru, cu foarte puține și mici excepții. Mai mult, în momentele decisive, niciun partid sau grupare politică de la noi nu a dat semne că ar susține capitalismul, piața liberă, proprietatea privată, statul de drept, libertatea politică și de expresie. Toate taberele și grupările politice au arătat în vara lui 2012 și toamna lui 2013 că sînt dispuse să promoveze populismul și extremismul antidemocratic atîta timp cît se pupă cu interesele și apetența lor pentru bugetul public și funcții.
Avem disperată nevoie de o grupare politică care să susțină și să promoveze proprietatea privată, piața liberă, capitalismul, statul de drept, libertatea politică, parlamentarismul, alegerile libere, responsabilitatea individuală, bunul simț, respectul pentru normalitate și tradiție, care să refuze populismul economic și politic, colectivismul, egalitarismul, experimentele sociale, statul maximal și atotputernic, iresponsabilitatea și orice formă de mesianism. În toată hărmălaia stîngistă, populist-extremistă, susținută de toate grupările politice e nevoie de o voce clară, distinctă, puternică, care să facă notă discordantă. Avem nevoie de o grupare politică care să susțină capitalismul, care să înfigă bine picioarele în glia patriei și să țină piept tuturor aventurilor și experimentelor socialiste și extremiste. Abia după ce vom avea o astfel de grupare vom putea vorbi și de procente, guvernări și alte asemenea. Un astfel de partid va avea rezultate electorale mai bune și mai proaste, va alterna opoziția cu puterea, însă ceea ce contează cu adevărat sînt ale principii pe care trebuie să le susțină vocal, oricînd, la orice oră, indiferent de context și situație.
Fărîmițarea în grupuscule și prăbușirea totală a așa-zisei drepte în tot felul de scandaluri și războaie între personaje mici cu orgolii mari își are cauza centrală în lipsa oricărui liant doctrinar. E normal ca, în lipsa credințelor, relațiile dintre persoane și orgoliile să fie decisive. MRU sau Predoiu? Blaga sau Udrea? PDL sau PMPFC? Este irelevant. La fel de irelevant ca prezența respectivilor la guvernare sau în opoziție.
Toate guvernările de „dreapta” când ajung la putere judeca la fel ca ceilalți: se simt în postura patronului cel mare. Chiar si atunci când sunt bine intenționate, guvernările de dreapta își închipuie ca sunt responsabile de economie si investiții exact ca un patron peste investițiile sale (ideea nefasta a statului, a guvernului „ca antreprenor principal” face ravagii). Ceea ce, statul nefiind proprietate privata, mi se pare absurd. In lipsa proprietății private, orice investiție si orice pomana electorala mai mult sau mai putin vizibila stau sub semnul incertitudinii morale. Cu atât mai mult în tarile cu o administrație care e in mod tradițional crapuloasă.
Personal le-as cere mai putin: sa organizeze evacuarea treptata a statului din economie, sa păzească legea mai bine, sa susțină si sa respecte temeinic separația puterilor in stat, sa legifereze mai putin si mai bine, sa se preocupe de politica externa si reprezentarea tarii, de siguranța națională si cam atât..
In rest, sa lase societatea sa dea viata lucrurilor si sa „sfințească locul”
–
PS.
Pe fond: da, evident.
„Nu rezultatele electorale sunt problema dreptei”: dezacord, dreapta cu ghilimele cu tot a avut 2 victorii şi atât: prezidenţiale 1996 şi prezidenţiale 2009.
În 2004 singurul partid care se auto-intitula ca fiind de dreapta (adică PNL) e responsabil pentru cam 20% din voturi. Nici măcar n-a fost capabil să pună un candidat solid la prezidenţiale, pentru asta a trebuit să se bazeze pe stânga. Şi prin victoria candidatului de stânga, căruia nu-i puţeau românii şi nici nu-i trata de sus în jos, s-a făcut guvernul Tăriceanu.
Guvernările din 2008 şi 2009 s-au bazat tot pe victoriile lui Traian Băsescu, dacă era preşedinte altcineva se puteau face uşor majorităţi care să excludă PD/PDL.
În 1996 dacă nu câştiga Constantinescu se putea face cu uşurinţă un guvern PDSR+PD.
Cum zicea şi Dragoş Paul Aligică, s-a tras de maxim la loz, a fost un miracol cât s-a făcut pe baza a cât a fost la dispoziţie.
Dar oricum toate astea-s detalii, penultimul paragraf din ce-a scris Bleen e important.
Da, mi se pare evident ca fără victoriile președinților Constantinescu si Basescu in `96, 2004 si 2009 opoziția asa zis de dreapta NU ar fi guvernat. Președinții au tras partidele si alianțele după ei. Am zis mereu ca acestea le datorează mai mult foștilor prezidențiabili, decât invers.
––-
In toamna lui 2004, Base era candidatul PD. Nu mai stiu exact, PD-ul devenise intre timp Partid Popular, sau era mai era încă de stânga?
Încă era de stânga, oficial a plecat din Internaţionala Socialistă în 2005 şi a intrat în PPE în 2006.
Până la urmă până şi chestia asta e bazată pe forme, aparenţe şi auto-denumiri, pentru că PD nu prea avea un discurs socialist pe fond în 2001-2004.
Asa e, nu avea discurs socialist. Pe deasupra, încă din acea perioada preconizau trecerea la populari si fuziunea cu PNL.
Nu înțeleg nici acuma de ce s-au sucit triberalii. Sa fi fost doar interesele lui Dinu Patricidu` de vina?
Da.
Eu ştiam că ideea trecerii la dreapta a venit după momentul victoriei. Mă gândesc că, logic, dacă se făcea înainte de alegeri totul ar fi fost mult mai uşor, şi pentru PD, şi pentru PNL (ADA nu mai exista, erau pur şi simplu alegeri PNL vs PSD).
M-am jucat o vreme cu ideea de a scrie o carte în care PD nu trece la dreapta iar Traian Băsescu câştigă două mandate drept Al Doilea Mare Lider al Stângii Româneşti. Dar nu avea farmec ideea.
In 2003 inca mai eram simplu membru PNL in Medias. In toamna târzie a acelui an, cel târziu in iarna lui 2004, am participat la o întrunire „frățească” intre PD-Sibiu( Medias) pe de-o parte si PNL-Sibiu(Medias) pe de alta. In mod cordial, PD-ul a fost invitat sa asiste la niște alegeri interne in PNL – ca dovada de apreciere. Era faza tatonărilor reciproce pentru preconizata fuziune – parea singurul mod de a contrabalansa dominația PSD.. Dintre liberali, țin minte ca venise de la Sibiu si senatorul Stirbet. De la PD il mai țin minte ca invitat pe actualul primar al orașului Teodor Neamțu