Disonanta cognitiva la romani nu exista

Leon Festinger a fost un psiholog și psihosociolog american datorită căruia, de la sfîrșitul anilor ’50 ai secolului trecut, profesioniștii domeniului și lumea, în general, s-a îmbogățit cu o nouă teorie: disonanța cognitivă.

Și ce spune teoria disonanței cognitive? Că dacă în noi apare, la un moment dat, o situație în care credințele, principiile, valorile, atitudinile nu se armonizează, nu se împacă unele cu altele și cu ce avem de făcut, suferim de așa ceva. Cînd facem ceea nu ne place, dar trebuie să facem. Cînd comportamental trebuie să acționăm într-un anume fel, în timp ce noi simțim și gîndim în alt fel. Și că un instrument, un eu interior se va strădui permanent să ne pună în acord cu noi înșine, astfel încît să stabilim o stare de armonie, de confort interior și să nu dăm lumii, în final, impresia unor țăcăniți la drumul mare.

Ca exemplificare, să luăm două situații. Situația A și situația B. În care, dacă nu sîntem afectați de disonanță cognitivă, ar trebui să acționăm identic.

În situația A este prezent un personaj odios, să-l numim, la întîmplare, Oprea. Care, cu ajutorul colegilor, se sustrage absolut revoltător unei anchete penale privind moartea unui tînăr polițist, aflat la momentul respectiv în dispozitivul de însoțire a personajului. Indignarea, amplificată mediatic, ne determină să luăm atitudine. Scriem, vorbim, organizăm protest. Legea trebuie să fie egală pentru toți, nimic mai adevărat.

În situația B este prezentă o doamnă. Să îi spunem, tot la întîmplare, Hillary. Care, cu ajutorul altor personaje, mai suspuse sau nu, încearcă să acopere un scandal uriaș în care a fost implicată. Moartea înfiorătoare și absolut scandaloasă a ambasadorului și a altor trei persoane din cadrul unei reprezentanțe americane într-o țară arabă. Se descoperă existența paralelă a unei căi de comunicare aparent ilegale, o listă cu emailuri transmise pe această cale, dorința expres exprimată, se pare, de a fi șterse, nereturnarea integrală către o anumită instituție, să-i spunem FBI, punerea atacului în sine asupra ambasadei pe seama unui film apărut pe internet, deși evidența din emailurile transmise o contrazice și, în final, pretenția că a fost declarată a fi o persoană de încredere de către directorul instituției mai sus menționate.

În mod firesc, situațiile A și B comportă similarități care duc spre o atitudine coerentă și logică, respectiv de condamnare a atitudinii celor două personaje din situațiile respective.

Ce facem noi aflați în fața celor două situații? Pe Oprea îl condamnăm aprig, pe Hillary o susținem la fel de aprig în candidatura pentru președinția SUA. Suferim de disonanță cognitivă? Nici vorbă, noi sîntem români!

(Foto: telegrafonline.ro)