Despre opțiunile mele politice și despre situația actuală a României

 

,,Cei care mă cunosc știu că sunt un om de dreapta. Conservator asumat, creștin asumat (după zece ani de rătăcire ateistă), patriot asumat. Nu am fost niciodată un om de stânga, deși conservatorismul meu, considerat azi (prin mutarea ferestrei Overton) poate de „extremă dreaptă”, ar fi fost asimilat stângii laburiste de acum un secol. Sunt „populist” în ideea în care consider poporul ca fiind suveran, iar politicienii ca trebuind să fie aleși din cadrul acestuia, și nu o clasă aparte. Sunt anti-elitist, în ideea în care „elitele” de azi sunt sinonime cu nomenclatura de dinainte de 1989, și tratează cu dispreț poporul de rând – așa-zisa „prostime”. Sunt un om școlit, dar nu îndoctrinat, și am refuzat mereu să mă raliez la „lumea bunâ” care „gândește european” și nu acceptă, din bula sa, că sunt mulți care gândesc altfel, „incorect politic”. Sunt un trumpist asumat, în ideea în care America profundă se luptă cu o „elită” woke, iar muncitorimea americană și oamenii de râd sunt considerați „deplorabili” și „gunoaie” de către partidul celor „educați”. Consider că universitățile, astăzi, nu mai sunt, în marea lor parte, centre de învățare, ci de „dresare” – iar o mare parte dintre facultățile de științe politice de genul SNSPA sunt efectiv „școli de cadre” care nu îi învață pe studenți cum se gândește ci cum să gândească. Sunt un suporter NATO asumat, și un adept al rămânerii României în Uniunea Europeană dar – atenție! – într-o Uniune Europeană reformată, care s-a lepădat de virusul woke și „încălzist” – sau, cum li se mai spune, sexo-marxist și eco-marxist. Nu doresc, așadar, ieșirea României din UE (RoExit ar fi o tragedie!) ci ieșirea acestor ideologii din UE. Uniunea Europeană trebuie să fie un spațiu neideologic, fără „valori europene” identice, în practică, cu cele ale Partidului Democrat din SUA, unde conservatorii să fie cetățeni de mâna a doua.

Sunt un anti-fascist și un anti-marxist asumat, cunoscând bine, spre deosebire de alții, ce înseamnă aceste două termene. Consider că marxismul cu care ne confruntăm e departe de cel stalinist, fiind mult mai apropiat de gramscianism. Lupta împotriva proprietății private a fost lăsată pe un plan secund, bătălia ducându-se dincolo de sfera materialismului, în sfera culturii. Consider, la fel, că fascismul este un pericol îngrozitor, înțelegând că fascismul nu este totuna cu naționalismul și conservatorismul (care se opune fascismului) ci „totul în Stat, nimic în afara Statului şi nimic împotriva Statului” potrivit lui Mussolini. Mă îngrozește faptul că așa-zișii „antifa” ar subscrie în practică Manifestului Fascist din 1919 – un program foarte apropiat de social-democrație prin impozitul progresiv și confiscarea proprietăților ecleziastice (da, asta își doreau, rpintre altele, fasciștii italieni în 1919).

Sunt, de asemenea, anti-putinist și anti rus, știind că Rusia nu ne-a fost niciodată prietenă. Dacă îmi doresc enorm reconcilierea româno-maghiară după model franco-german, nu pot spune că am aceeași dorință vizavi de Rusia, care ne vede ca făcând parte din sfera sa de influență. Pentru nimic în lume nu aș accepta ieșirea României din lumea euro-atlantică și intrarea sa în cea eurasiatică. Condamn politicile lui Merkel care au făcut o mare parte a econimiei europene dependente de gazul rusesc, și aberațiile „verzi” care au închis centralele nucleare germane. La fel, condamn politica de dezindustrializare a Europei în dauna Chinei. Europa trebuie reindustrializată urgent!

Când vine vorba de politica internă românească, nu sunt membru al niciunui partid politic, și nu mă regăsesc în totalitate în niciun partid. Am votat, de-a lungul vremii, cu mai toate formațunile politice, funcție – în mare parte – de oamenii propuși. Cum spuneam, sunt un moderat, nu un radical, și inclusiv când vine vorba de oameni nu cred în mesianismul politic, considerând că orice om are bune și rele, și e supus greșelii. Inclusiv la alegerile din primăvară am votat în trei direcții diferite, funcție de om. Nu sunt membru al niciunui partid politic și pentru că nu îmi place să fiu înregimentat și să urmez „ordinul pe unitate”

Consider că România politică de azi este una profund coruptă, iar sistemul este unul care nu este niciun moment în slujba cetățeanului. Puterea nu este în serviciul nostru, dimpotrivă – clasa politică îndatorează poporul în beneficiul clienților săi. Este stigător la cer ca datoria publică a României să crească pentru a fi plătite pensii specialeș este strigător la cer ca anumite profesii asociate „stăpânirii” să iasă la pensie la 40 și ceva de ani și apoi să paraziteze financiar poporul. Da, sunt uin „populist” și îmi asum cuvintele lui Tudor Vladimirescu – „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”. România este azi într-o criză fără precedent în ultima generație. Abuzurile puterii din perioada pandemiei, cuplate cu nesimțirea președintelui Iohannis, coabitarea toxică dintre PSD-PNL, au adus actualul sistem la faliment. Este așadar de la sine înțeles că buboiul trebuia să se spargă cumva, iar politologii care sunt surprinși de faptul că votul la primul tur al prezidențialelor a fost unul anti-sistem ar trebui să se lase de meserie. Nu doar în România, ci în multe țări „prostimea” cea disprețuită de către clasele conducătoare se ridică.

Nu spun că sistermul însuși e orb la ceea ce se întâmplă, dar oamenii sistemului nu s-au îngrijit să propună candidați competenți pentru a da măcar iluzia reformei. Ciolacu este pesedistul standard (deci nu se poate spune nimic bun despre el), iar Ciucă este un personaj fad, fără nicio carismă, Ilie Bolojan preluând șefia PNL mult prea târziu, după dezastrul turului 1 (Bolojan este, într-adevăr, un politician care și-a demonstrat priceperea servind, cu adevărat, comunitatea care l-a ales și transformând Oradea într-o bijuterie). USR e un partid hibrid – pro și anti sistem – fiind foarte ancorat în sistemul globalist dar fiind uneori în opoziție față de sistemul românesc. Parțial, în perioada pandemiei, a condus România cu rezultate negative. Elena Lasconi este nepregătită politic, așa cum s-a văzut din dezbaterile la care a participat, și este un pion care, funcție de vânturile care bat, ar fi avut ori menirea de a deveni regină ori de a fi sacrificat.

AUR – principalul partid de dreapta anti-sistem – a pornit ca un partid naționalist dar a devenit mai apoi „naționalist civic”, raliindu-se curentului anti-sistem european reprezentat de către Giorgia Meloni în Italia. M-am ținut multă vreme departe de AUR, considerându-l nefrecventabil, convingându-mă de bunele lor intenții doar în momentul în care s-a alăturat ECR – grupul conservatorilor și reformiștilor europeni – adică grupul moderat de dreapta din Parlamentul European (la stânga sa sunt „popularii” – PPE de centru-dreapta, iar la dreapta sa sunt „patrioții” – din care face parte FIDESz-ul lui Viktor Orban). Pozițiile AUR au fost și sunt euro-reformiste și pro NATO. Între „auriști” și „șoșocari” există, așadar, diferențe fundamentale – deși îi reproșez și acum AUR că au acceptat- pe Diana Șoșoacă acum ceva vreme pe listele lor. George Simion nu are o aură mesianică, e un om normal, și s-a demonstrat că nu este agent rus, interdicțiile de a intra pe teritoriul Republicii Moldova și pe cel al Ucrainei datorându-se activităților sale unioniste. În ultimul an, George Simion și-a cizelat și moderat discursul, fiind – alâturi de Hunor Kelemen – cel mai competent politician în dezbaterile electorale. George Simion a devenit, așadar, un politician frecventabil, și nu m-am temut să declar că îl voi vota în primul tur.

Din păcate, sistemul s-a luptat cu AUR și Simion, în vreme ce în liniște creștea Călin Georgescu, virtual necunoscut de către mainstream. Cel puțin, în bula mea de euro-reformiști trumpiști moderați, nu îl știa nimeni. Majoritatea voturilor anti-sistem s-au canalizat, așadar, spre acest candidat care a activat „sub radar”.

Mă identific cu curentul anti-sistem, dar nu și cu Călin Georgescu ca opțiune electorală. În opinia mea, dumnealui a fost un excelent diagniostic al putreziciunii sistemului, dar nu este soluția. Un om carismatic, care vorbește calm – nu isteric precum Șoșoacă, Călin Georgescu este un politician extrem de complex într-o lume în care e nevoie de soluții simple. CG nu este ce pare a fi, o analiză a vederilor sale surprinzându-i atât pe conservatorii care ar dori în necunoștință de cauză să îl susțină, cât și pe globalisții progresiști care îl combat.

Ce este bun, din perspectivă conservatoare, la Călin Georgescu? În primul rând, familia sa tradițională – un aspect unde o învinge categoric pe Elena Lasconi cu a sa fiică „anticapitalistă ardeleancă la Paris”, care este mândră de comportamentul său foarte libertin. Aș prefera de mii de ori să beau o cafea în compania doamnei Cristela Georgescu în dauna Oanei Lasconi.

Tot bună este o parte din viziunea economică a domnului Georgescu – în speță, promovarea modelului economic distributist – de inspirație socială catolică. Titulatura este una nefericită, sugerând – eronat – redistribuirea după model socialist a rezultatelor muncii (de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi). Departe de aceasta, distributismul se referă la alt fel de distribuție – și anume a mijloacelor de producție și a proprietății. Într-un aspect esențial, România este deja distributistă – prin faptul că suntem o națiune de proprietari ai locuințelor noastre, spre deosebire de alte țări de chiriași. Distributismul favorizează IMM-urile în dauna multinaționalelor, producția internă în dauna importurilor, și libera asociere în cooperative – a nu se înțelege colectivizare! Distributismul este, așadar, proprietate privată larg răspândită și neconcentrată, un sistem economic de gospodari și gospodării – dacă comuniștii urau „chiaburii”, pentru distributist „chiaburul” asociat cu alți „chiaburi” este idealul. Distributismul, spre deosebire de capitalismul corporatist, produce milionari, nu miliardari și săraci. La fel, excelentă este și viziunea democrației directe impărtășită de către dommnul Georgescu – consultarea poporului în cât mai multe probleme, după model elvețian. Cei care îl numesc pe Călin Georgescu fascist greșesc fundamental – aceste idei sunt exact opusul fascismului unde statul este omniprezent.

Regretabil și esențial, însă, pentru opțiunea electorală, fascismul este însă prezent altundeva la domnul Georgescu – și anume, în admirația sa pentru Rusia și pentru Putin . „Șansa României este înțelepciunea rusească.” – ar fi spus domnul Georgescu la Metropola TV în 2021. Nu am văzut acest interviu, însă am citit – uneori cu atenție, alteori în diagonală – cartea sa, „Cumpăna României”, apărută la Editura Logos acum 10 ani. Capitolul dedicat Rusiei este unul laudativ la adresa acestei țări și a liderului său. Rusia este o țară fascistă, agresoare – nu repet niște mantre progresiste aici ci este realitatea de pe teren. Votanții pro occidentali ai domnului Georgescu vor fi foarte jenați de ceea ce vor citi în carrtea sa. Raportarea președintelui României față de Rusia este CRUCIALĂ – la revoluție poporul a strigat „fără ruși”. Dacă lui Iliescu poporul i-a reproșat filorusismul, de ce i l-ar accepta domnului Georgescu?

La fel de jenați vor fi conservatorii când vor citi opiniile domnului Georgescu despere schimbările climatice, care par a fi desprinse din gândirea Gretei Thunberg: « Industria mondială a cărnii este responsabilă pentru cel puţin 51% din emisiile mondiale de gaze. […] Depinde de noi să punem capăt deteriorării globale de fiecare dată când ne aşezăm la masă. Criza climatică a atins cote îngrijorătoare, iar impactul enorm al zootehniei de tip industrial încă nu este, din păcate, bine cunoscut […] Trebuie să schimbăm atât becurile, cât şi ceea ce punem în farfurie. […] Nu putem rezolva problema emisiilor de bioxid de carbon, a poluării aerului şi a schimbărilor climatice fără a ne schimba comportamentul la nivel personal şi instituţional […]O ţară precum SUA, care a răspuns până acum negativ la toate documentele internaţionale mari legate de protecţia mediului – principala problemă, de rangul cel mai înalt, a omenirii –, de salvarea vieţii şi a Pământului, cum poate să înţeleagă sau să participe cu eforturi pozitive în arena internaţională diplomatică? » Călin Georgescu, 2014. « Cumpăna României ». București : Editura Logos, pp.10-12, 146. Domnul Georgescu, prin aceste opinii, își îndepărtează electoratul conservator, rezonând mai degrabă cu cel woke, eco-marxist !

La fel de îngrijorătoare pentru votantul conservator este spiritualitatea domnului Georgescu, cu multe vederi eterodoxe, apropiate de cele new age. Votantul conservator își dorește un președinte creștin, ortodox nu neapărat confesional ci care să mărturisească doar învățătura Bisericii. Circulă însă pe internet o listă cu afirmații pe care domnul Georgescu le-ar fi făcut, de genul „Codurile energetice din Carpaţi protejează întreaga lume de haos.”, sau „Pământul românesc are o vibraţie unică, care poate echilibra energiile globale.”, sau „România este singura ţară care poate proteja echilibrul spiritual al planetei.”. Personal, neurmârindu-l pe domnul Georgescu pe TikTok, nu am auzit aceste afirmații, dar dacă dumnealui le-a făcut, acestea nu sunt de fel creștine ci mai degrabă apropiate de daciștii neozamolxieni. Una e să ne referim la România, poetic, ca fiind « o gură de rai », alta e să o considerăm, literalmente, ca fiind un portal cosmic – ceva nesusținut de către credința creștină. Dacă cumva greșesc și atribui greșit aceste citate, rog să fiu corectat – afirmațiile de mai sus le fac sub rezervă. Am văzut cu ochii mei un video, insa, in care domnul Georgescu spune : « Sunt lucruri care ne-au fost ascunse legate de viață, legate de univers … vom funcționa foarte curând nu prin telefoane ci prin telepatie, exact cum funcționează plantele, păsările, animalele … și este absolut firesc … exact cum funcționa viața pe vremea lui Ștefan cel Mare ». Ezoterism – lucruri ascunse pe care doar un inițiat le cunoaște. Sfânta Scriptură, însă, nu este ascunsă, ci a fost propovăduită tuturor.

Altceva ce am auzit, însă, cu urechile mele, este afirmația domnului Georgescu cum că oamenii nu ar fi ajuns pe Lună. Chiar dacă în cartea citată mai sus a domniei sale vorbește despre racheta lui Wehrner von Braun ajunsă pe lună, domnul Georgescu a afirmat – “Zic unii că a ajuns omul pe Lună. Eu nu că nu cred – sunt sigur că nu a fost așa. Este o altă manipulare, dar asta e altă temă. Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună. E o dovadă că după ce au fost prin ‘70, n-a mai fost nimeni pe lună. Adică brusc, n-am mai avut tehnică s-o facem”. Un președinte de țară nu are cum fi părtaș unei astfel de teorii a conspirației. Mai ales că se cunoaște cu Robert F. Kennedy Jr, al cărui unchi, președintele John F. Kennedy, este responsabilul politic pentru aselenizările din perioada 1969-1972. Este firesc să se întrebe de ce nu s-a mai mers pe lună din 1972 – răspunsul nu e lipsa tehnologiei, ci lipsa motivației politice. SUA nu au cheltuit o parte însemnată din buget de amorul științei, ci pentru a demonstra superioritatea lor tehnologică asupra Uniunii Sovietice în ochii țărilor nealiniate. Cursa spațială a fost o bătălie din mai largul război rece. Odată cucerită Luna, odată ajuns la linia de finish – « punct ochit – punct lovit », aceasta și-a îndeplinit misiunea, spre supărarea oamenilor de știință care ar fi dorit o adevărată explorare a sa. De-abia acum, după zeci de ani, vom avea o reîntoarcere pe Lună, din nou un obiectiv politic strategic – și cel mai probabil președintele Trump va vorbi în cursul celui de al doilea mandat al său cu astronauți americani prezenți pe lună precum predecesorul său Richard Nixon.

Trageți, așadar, dumneavoastră concluziile. Informați-vă, revedeți ceea ce au afirmat toți candidații, vedeți dacă interesul României este sau nu prezența sa în NATO (eu sunt convins că e esențial!) și într-o Uniune Europeană reformată, și dacă ne uităm la Trump spre apus sau la Putin spre răsărit. Și judecați cu mintea, nu vă lăsați purtați de emoții. Eu cred, încă o dată, că votul din primul tur a fost o răbufnire legitimă, un vot de blam la adresa sistemului, un diagnostic dur, dar sunt convins că nu este și soluția la boala de care sufără societatea românească.”