Cum se iese din Brexit

Timp de douăzeci de ani Anglia a impus în ceea ce o privește și aproape în privința oricărei decizii a UE, condiții speciale, dereglementări. În schimb, în mod paradoxal, cînd era vorba de aplicarea deciziilor comunitare asupra altora, era rigoristă și știa să zdrăngăne din arme. A fost consecventă astfel poziției cu care a intrat în Eu.

Brexitul nu e o dramă pentru UE, este, poate, una pentru Marea Britanie – better so; dna Merkel care avea duminică ezitări, emoții și umanisme, a (re)devenit categorică – anunțînd o poziția tranșantă fără negocieri (adică cedări) înainte de scrisoarea cerută de articolul 50, și ulterior negocieri fără concesii (acelea s-au făcut timp de douăzeci de ani…), în avantajul Europei. A propos : al nostru încă nu știa că se schimbase poziția, fusese absent la întîlnirea PPE-ului unde se vorbise fix despre asta, și a venit cu mesajul temporizării, răbdări, pas cu pasului, negocierii reciproc avantajoase, calmului, oportunității, hilar cum îl știm, crezînd că e astfel simpatic dnei Merkel. Era pe alături, inadecvat ca de obicei, komisch (adică ciudat), cum l-a definit dînsa pe vremea discuțiilor legate de cotele de refugiați.

Piețele financiare vor emigra probabil spre Paris, idem marile firme (gen Virgin, chiar clasicul britanic Lloyd’s, compania de reasigurare, se interesează care ar fi noua patrie optimă, și e un gigantic plătitor de impozite etc.) Țările central europene se grupează împotriva hegemoniei Germaniei (manifestă, pentru ele, în momentul critic al crizei refugiaților), pentru ele ieșirea Angliei din club este semnificată ca un dezechilibru de forțe în avantajul Germaniei. Polonia nu poate, desigur, uita ce îi datorează Marii Britanii în momentul aderării sale pline de caracter și éclat – cînd aliatul ei esențial (împotriva Germaniei) a fost nonconvenționalul Albion, interesat perfid, like usual, să creeze falii și precedente pentru negocierea propriilor excepții. Deci constată sonor un dezechilibru de forțe; Polonia are o excelentă memorie a istoriei – însă e greu de spus care e partea imaginară, fantasma, și care cea reală a acestui dezechilibru.
Brexitul e, eventual, o înfrîngere dar nu e o probă; și nu e neapărat o înfrîngere a europenilor. Criza finală, mult anunțată, nu a venit, not yet.

În ceea ce ne privește, nu avem a priori nimic de pierdut, dar, ca de obicei, vom găsi ceva esențial de pierdut, din vina noastră. Vă amintesc negocierea anti-brexit de la Bruxelles pe care Cameron, amenințător, le-a impus pentru a obține încă un pachet de excepții de la legea comunitară (în privința dreptului de circulație și statutelor sociale), unde Polonia – avînd în Albion numărul cel mai mare de Gastarbeiter (chit că Franța are acolo mult mai mulți rezidenți, peste un milion jumătate) – a negociat cu aplomb și fără modestie (în pofida atitudinii temperate a altor țări, respectiv Germaniei și Franței, circulez y’a rien à voir!) contra-părți reale, și le-a primit. O prezență militară britanică operațională în Polonia, condiții pentru studenții polonezi și altele.

Noi nu am cerut nimic, deci nu am primit nimic.
Chestia cu negocieri secrete e praf în ochi, nu există așa ceva. Shengen-ul nu a fost subiect de negociere (cine să ni-l acorde? Marea Britanie care nu îl vrea în general?) – iar cei care au lansat zvonul acesta au dezinformat cu intenție. Apoi, dacă cumva subiectul Shengen ar fost ridicat prostește de noi – ar fi un gest inacceptabil : nu negociezi un drept justificat ca pe o compensație.

Președintele României a fost rizibil și inadecvat la întîlnirea șefilor de state, nu a știut să răspundă pe detalii, iar cînd nu tăcea aiurea, imobil, se uita pe portabil căutînd asiduu ceva, probabil era în dialog cu un consilier, poate cerea opinia consoartei ; părea uimit de el însuși, căci fără să știe de ce, absent fiind, era totuși acolo. Fotografiile cu cei din jur amuzîndu-se pe seama sa, cu Cameron privindu-l ironic-interlocat cum stă statuar pe scaun și fie dormea, fie era într-o formă de catalepsie, spun totul.

“Poiectul nou de țară“ cu care ne-a venit acum e “une foutaise“, un tembelism pur, un a se afla în treabă și a arunca cu praf în ochi. Ce-i ăla – proiect de tară? O listă de gînduri pioase? “Nou“, în plus; îl cunoașteți pe cel vechi?
Pe vremea cînd era inspector, dl Iohannis era proverbial pentru mania de a cere de planuri de acțiune defalcate, cu obiective, responsabilități, termene, metodă, și mai ales frumos legate în coperți. Restul era morgă și absență. Ăsta-i omul.

Este exclus ca în negocierile în care e vorba de conaționalii noștri din Anglia, să ajungem rezultate onorabile cu un om de o incapacitate intelectuală patentă, leneș, iresponsabil și, în consecință, disprețuit și evitat manifest de ceilalți șefi de stat.
Cu atît mai mult cu cît, fiind o țară mică, lipsită de interes, e greu să impunem marilor puteri europene un punct de vedere nouă favorabil, acolo unde ele nu vor să facă concesii Angliei.

P.S. Bursa engleză a recuperat și depășit nivelul dinaintea crizei brexitului.

(Foto: toptabu.ro)