Dormi liniştit, ambasadele lucrează pentru tine
Nu e nici o surpriză. În 2012, puciul parlamentar al USL în favoarea puşcăriabililor a început cînd România era cu mintea la vacanţa de vară, normal că trebuia continuat în 2013 cu mintea la vacanţa de iarnă, gata să plece cu sorcova, după ce în 2012 plecase cu pluta, româneşte vorbind. Ca şi atunci, singura opoziţie reală a puciştilor vine din exterior. Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Olanda, de pildă, prin ambasadele de la Bucureşti, unele organe de presă occidentale, prin comentatorii lor, pe scurt, suspecţii de serviciu. Adică slugile credule şi ignorante ale lui Băsescu. Sau, din perspectiva cealaltă, păşunist-cool-hip-semănătoristă, slugile venale şi parşive ale capitalismului imperialist criminal. De ce s-ar teme Ponta, Zgonea şi Antonescu? De două sute de mii de oameni în stradă, ca la Kiev?
Revoltaţii ucraineni vor în Uniunea Europeană. România încă nu ştie ce caută în Uniunea Europeană. Revoltaţii ucraineni se luptă să scape de comunismul sulemenit, intrînd în UE. România se lupta să iasă din UE, suspinînd după comunismul fără nici o sulemeneală. După cum o arată şi ultimele sondaje. Se poate coborî de pe plută? Se poate renunţa la sorcovă? Teoretic, orice se poate. Ce nu s-a întîmplat în tricou şi-n şlapi, în vara lui 2012, cu gîndul la o bere la umbră, se va întîmpla în şubă şi-n galoşi, în iarna lui 2013, cu gîndul la porcul de Crăciun, nu? Care Crăciun este, desigur, o sărbătoare laică, dedicată cumpărăturilor, achiziţiei de brazi şi consumului excesiv de alimente grele şi alcool dur. De ce n-ar fi posibil? Ce-ar împiedica România să trimită în stradă, la colinde anti-USL prin centrul Bucureştiului, măcar o sută de mii de oameni? Că n-avem noi populaţia Ucrainei.
Clarviziunea prafului în ochi
Oricare ar fi piedica, Ponta, Zgonea şi Antonescu ştiu care este. N-a mers acum, vor reveni prin februarie. Şi cu amnistia, şi cu gratierile, şi cu modificările la codul penal. Planul va fi dus pînă la capăt. Puterea pierdută în 2004 şi recuperată în 2012 nu va mai fi pierdută niciodată. Monopolul politic clădit prin jaful banilor publici nu va fi distrus prin intrarea în puşcărie a baronilor guvernării, televiziunii, asfaltului, bordurilor, holdelor, pădurilor, porturilor maritime şi ce-o mai fi.
Domnia legii nu va perturba mandatul etern al fărădelegii. Feudalismul românesc nu va fi înlocuit de capitalism, iobăgimea nu va evada în masă, prin muncă cinstită, spre clasa de mijloc, opoziţia politică internă nu va deveni credibilă, renunţînd la cai verzi pe pereţi, România nu va deveni vreodată Occident. Cu Rareş Ăla şi cu Gigel Culturalul, ar fi şi păcat, nu doar imposibil (Rareş Bogdan şi Gigel Sorinel Ştirbu, evident). Iar dacă SUA şi UE mai fac pe nebunele, dezvoltarea se va face pe fonduri euroasiatice, de la adevăraţii prieteni dezinteresaţi ai României, Rusia putinistă şi China comunistă.
Sigur, nu se va ajunge niciodată pînă acolo. Dormi liniştit, ambasadele SUA, Marii Britanii, Germaniei şi Olandei lucrează pentru tine. Vei putea merge fericit să munceşti la negru în UK, spre satisfacţia întregii tale familii şi a USL, care nu mai trebuie să-ţi dea milionul de locuri de muncă pe care ţi l-a promis. De ce te-ai revolta? Şi ce-ai cere? Demisia guvernului Ponta şi alegeri anticipate? O prostie. Doar toţi sînt aceeaşi mizerie. Jos Băsescu! După cum ţi-a reamintit Ponta, mai sînt unsprezece luni şi scăpăm de dictatură, că-şi termină nenorocitul mandatul. Răbdare, se rezolvă.
Luciditatea derutei
Şi-apoi, USL nu e toată rea. Ei nu sînt aceeaşi mizerie. Mai există şi PNL, din fericire. Nu, pe bune, ţi se pare că Rareş Ăla şi Gigel Culturalul sînt descoperiri care trădează vreun dram de minte, vreo fărîmă de bun-simţ, vreo teamă de ridicol, vreo legătură cu realitatea? Mă refer la realitatea reală, nu la televiziunea omonimă. În PNL îţi pui tu speranţele, cu “soluţii” din astea? Păi na, decît Blaga, Udrea şi Predoiu, orice e preferabil, mai ales că dînşii iar nu fac valuri, tot Băse a ieşit singur la bătaie, ca fraierul. PDL luptă pentru unitatea “dreptei” (da, ştiu…) stînd pe bară. Cu cine să defilezi? Chiar. Cu cine?
Nu e nici o surpriză că n-ai crezut că uslamiştii vor face exact ce ţi s-a spus încă din 2012 că vor face. Nici atunci n-ai crezut, deşi ţi s-a explicat exact, dar exact ce se întîmplă. Nici acum nu crezi că vor merge pînă la capăt, eşti sigur că îi vor opri occidentalii. De aceea, Ponta, Zgonea şi Antonescu ştiu că n-are cine să-i oprească. Sau ce, le faci vreo surpriză? Teoretic, orice se poate, dar practic, se întîmplă numai ce se poate întîmpla. O sută de mii de oameni în stradă? Asta i-ar cam opri. Dar… Ar trebui să fie o sută de mii de oameni care înţeleg că o mişcare politică de instaurare a dictaturii infractorilor nu se opreşte printr-o mişcare “apolitică”.
O sută de mii de oameni care pricep că “aceeaşi mizerie” este sloganul prin care au fost ţinuţi departe de urne. Pentru ca 25% dintre alegători să dea majoritatea de 70% a USL din parlament, prin absenteismul năucitor al “dezgustaţilor” de politică. O sută de mii de oameni care ştiu că nu e deloc “aceeaşi mizerie”. Că printre mizerabili există şi destui nemizerabili. Dar nu şi în USL. O sută de mii de oameni conştienţi că timpul lucrează în favoarea baronilor, că în curînd va fi prea tîrziu, că intrarea în UE şi în NATO nu este ireversibilă. O sută de mii de oameni care să lase pluta şi sorcova, porcul şi şpriţul, ca s-o spună pe aia dreaptă: “Demisia”. Există? Ziceţi.
Hâncu saracu’ chiar spera ca 100 de mii in strada o sa-i miste cumva. Pun pariu ca-i doare la basca, poa’ sa iasa si-un milion, au sa dea vina pe orice altceva (Base, agenturili etc) si-au sa mearga mai departe cu fumigene tip presedintele TVR, se crapa ba nu/ba da USL-ul, idila brusca cu UDMR samd.